Biserici care nu se pot demola
Dar nefericitul a rămas numai cu aceste vorbe goale. Imediat ce s-a urcat furios pe utilaj și a pornit spre biserică, s-a stricat mașina, dar cel mai senzațional lucru a fost că el însuși și-a găsit pe neașteptate moartea.
În punctul cel mai central al Sofiei, jos, băgată în pământ, există o bisericuță frumoasă și străveche, a Sfintei Petka, adică a sfintei Paraschiva.[...] Nu a cunoscutei mucenițe fecioare, ci a unei cuvioase, care este mult cinstită acolo, și ale cărei sfinte moaște se află azi în România.
De această biserică se leagă evenimente impresionante și grozave, care i-au făcut pe «puternicii» lumii să-și supună voința unei alte vreri și puteri de neînvins.
Pe la 1963 au hotărât oficialitățile orașului să lărgească strada centrală. Aceasta însemna că monumentul creștin trebuia să fie demolat. În felul acesta urmau să se descotorosească și de o construcție nedorită. Șantierul de demolare s-a pregătit îndată: rolul principal l-ar fi jucat atunci un buldozer. În căteva minute l-ar fi prefăcut în ruine. Așa socoteau ei lucrurile. Le-au ieșit însă pe dos. S-a cântat alt cântec și nu acela pe care îl doreau. Când porneau buldozerul și-l îndreptau înspre biserică, acesta se defecta într-una. Îl reparau, dar iar se strica ceva. Și era imposibil să se apropie de biserică. Și ca și cum nu le-ar fi ajuns aceasta, îndată ce se întoarce acasă muncitorul care cu ciudă se încăpățânase asupra demolării, îl găsește mort pe unul din membrii familiei sale.
Între timp, șeful acestei lucrări a fost informat că muncitorii nu au reușit să facă mai nimic. A aflat și amănunte asupra acestui fapt. I s-au părut toate stupide și înfuriat a spus: „Nu sunteți în stare de nimic. Numai de povești sunteți buni. Mâine am să mă duc să o demolez eu însumi!”.
Dar nefericitul a rămas numai cu aceste vorbe goale. Imediat ce s-a urcat furios pe utilaj și a pornit spre biserică, s-a stricat mașina, dar cel mai senzațional lucru a fost că el însuși și-a găsit pe neașteptate moartea. Înțelegeți ce durere, dar și ce spaimă a urmat! Nu le-a mai rămas nimic altceva decât să anuleze ordinul de demolare. Și ca să înfrumusețeze locul, făcură în acel loc ceva în genul unor magazine la subsol și o piață în jurul bisericii [...].
Astfel s-a făcut cunoscut în toată Sofia, că Sfânta Petka sau, mai degrabă, Acel Căruia i se închina ea, are o putere nemăsurată pe care, dacă ar purcede a o arăta vreodată, toți ar fi cuprinși de spaimă.
(Arhimandrit Daniil Gouvalis, Minunea credintei, Editura Bunavestire, pp.138-140)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|