"Religia trebuie sa fie motiv de legatura intre oameni si nu de conflicte !"
În această privință, sunt întru totul de acord cu dvs!
"Dumnezeu a lasat formula triadica a crestinismului, cu cele trei ramuri ale sale :ortodoxia,catolicismul si protestantismul !"
În privința aceasta, opinia mea este diferită.
Dumnezeu a întemeiat o singură credință, o singură Biserică (în sensul de comunitate de credincioși, nu mă refer la organizarea și ierarhia instituțională...).
"Este un Domn, o credință, un Botez" - scria în acest sens, în Epistola sa către Efeseni, Sfântul Apostol Pavel (Ef5, 4).
Ulterior, în timp, creștinii s-au divizat în confesiuni distincte, hiperbolizând importanța unor diferențe dintre ei, până când s-a ajuns la situația actuală (o creștinătate dezbinată, care propovăduiește unitatea).
Domnul Iisus Hristos i-a dorit pe credincioșii Săi uniți în comuniunea dragostei, împreună-căutători ai adevărului și trăitori ai libertății în Duhul Sfânt, iar nicidecum despărțiți în confesiuni și denominațiuni distincte, care-și revendică, într-un duh al concurenței total străin de Evanghelie, superioritatea unora față de alții.
Căutarea și regăsirea unității pierdute este, așadar (sau bine ar fi să fie) unul dintre principalele deziderate ale creștinătății actuale; și tocmai acesta este și scopul mișcării ecumenice: "ca toți să fie una", în numele lui Hristos.
Ridicăm adesea ziduri despărțitoare între noi, trasăm granițe artificiale, dar atât de greu ne este să construim și punți de legătură...
"Cred ca este o atitudine gresita ca sa sutinem ca una din ele este mai buna decat alta..."
Și în această privință am o opinie parțial diferită.
Am o viziune și o atitudine profund ecumenică, căutând din toată inima duhul Bisericii primare, în care creștinii erau una (erau "ecumeniști", ar spune unii dintre colegii noștri de forum), neexistând dezbinări între ei, deși diferențe de gândire și trăire a credinței existau, în mod inevitabil (că doar nu ne-o fi creat Dumnezeu pe toți identici, ci persoane unice ne-a făcut, după chipul unicității Sale...). :)
Totuși, ideea de a nu asuma nici o credință, privindu-le pe toate ca egale îmi pare, mai degrabă, relativism confesional decât ecumenism autentic.
Poate că exagerez eu?
Dacă două persoane au opinii diferite într-o anumită privință, privesc aceeași realitate din perspective diferite (cum îmi place mie să spun), le voi respecta opiniile amândurora, încercând să preiau ceea ce este frumos și constructiv din ambele viziuni. Totuși, îmi voi însuși doar una dintre aceste opinii.
De exemplu, dacă aici, pe forum, unii dintre membrii suntem ecumenici, iar alții antiecumeniști (așa cum se declară ei înșiși), voi respecta viziunile ambelor categorii, dar nu voi putea fi, totodată, ecumenică și neecumenică, așa că voi opta pentru una dintre alternative: pentru cea ecumenică.
La fel și-n cazul celor 3 confesiuni:
îi respect din toată inima pe confrații mei creștini catolici și protestanți, NU mă cred întru nimic mai bună sau privilegiată în raport cu ei și, totodată,
nu-mi relativizez credința,
nu sunt ortodoxă, catolică și protestantă în același timp (nu de alta, dar o astfel de poziție ar fi inconsistentă în sine, ar încălca principiul noncontradicției...), ci
îmi asum și trăiesc cu toată convingerea credința ortodoxă,
străduindu-mă să caut, împreună cu semenii și coreligionarii noștri de alte confesiuni, unitatea mult dorită atât de Dumnezeu, cât și de noi.
Cred că este important să urmăm dreapta socotință (discernământul duhovnicesc), strecurându-ne printre extreme (intoleranță vs. relativism) și păstrând astfel o deschidere iubitoare specific evanghelică, atât de compatibilă cu la fel de evanghelica statornicie întru credință, consecvență în principii și trăire.
Personal așa înțeleg și așa cred... Care este opinia dvs în această privință?