Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #440  
Vechi 01.10.2013, 23:35:58
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit << continuare >>

Cântarea a IV-a
,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har și pentru răni zac gol; ci mă rog Ție, Mântuitorule, mântuiește-mă !”.
Stih: Sfântă Muceniță Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un trandafir ai răsărit între spinii idolești, dar ai adus rod însutit de fapte bune, iar acum te rogi cu osârdie pentru cei încercați în cuptorul ispitelor.
Stih: Sfântă Muceniță Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos a căutat spre tine cu dragoste și a păzit nestricată fecioaria ta, primindu-te în cămara Sa ca pe o fecioară și muceniță prealăudată.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Războiul cel greu ai purtat și cu puterea Crucii ai învins taberele demonilor, înțelepțind și pe cel mult iscusit în răutatea vrăjilor, de a căror vătămare păzește-ne și pe noi, Sfântă Iustina.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
În cărările mântuirii îndreptează-mă Preacurată, Ceea Ce ai născut lumii pe Calea Cea veșnică a mântuirii neamului omenesc.

Cântarea a V-a
,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostivește-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, și care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ți-ai plecat capul pe Cruce și Te-ai trezit de bunăvoie, micșorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce ești lumina dreptății”.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Comoara dreptei credințe ai aflat și uneltirile vrăjmașilor întru nimic le-ai prefăcut, luând biruința cea desăvârșită a muceniciei.
Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Meșteșugul vrăjitoriei bine l-ai deprins, dar aflând calea Adevărului, cu toată râvna ai slujit dreptății și prin mucenicie te-ai făcut moștenitor Luminii.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Alungă de la noi Sfinte, norul cel negru al ispitelor, ca unul ce ai putere a pune pe fugă cu ale tale rugăciuni taberele demonilor.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fiind Tu Cort al Împăratului ceresc, deschide-ne ușa mântuirii, ca să nu rămânem afară ca fecioarele cele neînțelepte.

Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih: Sfântă Muceniță Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind de frumusețea ta tânărul cel neînțelept, cu vicleșug vrăjitoresc a căutat să te plece spre păcat, dar ai biruit cursele lui veliar cu puterea Mirelui Tău Hristos.
Stih: Sfântă Muceniță Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cale către pocăință te-ai făcut celui ce nu-L cunoștea pe Hristos și sufletul tău ți-ai mântuit, înțeleaptă fecioară Iustina.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu îngerii stând acum înaintea Celui Nevăzut de noi, păcătoșii, acoperă mulțimea păcatelor noastre, făcându-le ca și cum ar fi nevăzute și cere nouă mare milă de la Mântuitorul sufletelor noastre.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Toată nădejdea mântuirii întru Tine mi-am pus-o, căci cu adevărat ai născut pe Împăratul și Ți-ai făcut fii duhovnicești pe toți cei ce-L cinstesc pe El.

Apoi aceste stihiri:
Cu ale voastre luminate rugăciuni risipiți întunericul tulburării diavolești și cu legătura păcii lui Hristos întăriți sufletele noastre rănite de păcat.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul
De la meșteșugul vrăjitoresc întorcându-te, de Dumnezeu înțelepțite, la dumnezeiasca cunoștință, doctor preaînțelept te-ai arătat lumii, dăruind tămăduiri celor ce te cinstesc pe tine, Cipriane cu Iustina, cu care roagă-te Iubitorului de oameni Stăpânului să mântuiască sufletele noastre.

Prochimenul :
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie ?

Evanghelia
Zis-a Domnul: Eu sunt ușa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla. Furul nu vine decât ca să fure și să junghie și să piardă. Eu am venit ca viață să aibă și din belșug să aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit și cel care nu este păstor, și ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le risipește. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit și nu are grijă de oi.Eu sunt păstorul cel bun și cunosc pe ale Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaște Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl. Și sufletul Îmi pun pentru oi. Am și alte oi, care sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu și va fi o turmă și un păstor.
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule...
Slavă... glas 2:
Pentru rugăciunile Mucenicilor Tăi, Milostive, curațește mulțimea greșelilor noastre.
Și acum...
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Pe mulți i-ați scos din întunericul păgânătății și i-ați adus la Hristos, pe care toate puterile cerești Îl laudă neîncetat; pe Acesta rugați-L să fie milostiv față de neputințele noastre.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote