În același material (ar merita acum o serie de trimiteri și la cartea lui Larchet, link pus de Antiecumenism mai înainte, anume aici:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...582#post531582)
găsim și următoarele:
Sfintele sfujbe ale Bisericii Ortodoxe au de asemenea multe pomeniri ale vămilor. Astfel, în Octoih, lucrarea Sfântului Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea), citim:
„O, Preasfântă Fecioară, la ceasul morții mele, slobozeste-mă din mâinile dracilor si de judecată si de osândire si de cercarea cea înfricosătoare, si de vămile cele chinuitoare, si de căpetenia cea cumplită si de osânda vesnică, o, Maică a lui Dumnezeu” (Glas 4, vineri, cântarea a 8-a, canonul utreniei).
Iarăși:
„Când se va despărți sufletul meu cu sila din mădularele trupului, dumnezeiască mireasă stai lângă mine .... ca să pot trece neoprit de stăpânitorii întunericului, care stau în văzduh.”
Episcopul Ignatie citează alte 17 astfel de exemple din cărțile de cult, care, de bună seamă, nu reprezintă o listă întreagă.
Cea mai desăvârsită înfățisare a învățăturii despre vămile văzduhului, a Părinților Bisericii din primele veacuri, este prezentată în omilia despre iesirea sufletului din trup a Sf. Chiril al Alexandriei († 444) care se află întotdeauna în edițiile Psaltirii slavone alcătuită din catisme (adică, Psaltirea rânduită pentru folosirea în Sfintele Slujbe).
Printre multe alte lucruri care se află în această omilie, Sf. Chiril spune: „Ce frică si cutremur te asteaptă, o, suflete, în ziua morții! Vei vedea draci înfricosători, fiorosi, nemilostivi si urâciosi, ca întunecosii etiopieni, stând înaintea ta. Chiar numai privelistea lor este mai rea decât orice chinuire. Văzându-i, sufletul se tulbură, se nelinisteste, caută să se ascundă, se grăbeste către îngerii lui Dumnezeu. Sfinții îngeri iau sufletul; trecând împreună cu ei prin văzduh, sufletul se ridică, si ajunge la vămile care păzesc drumul de la pământ la cer, care opresc sufletul, împiedicându-i suisul la cer. Fiecare vamă cercetează păcatele de care răspunde; fiecare păcat, fiecare patimă îsi are vamesii si socotitorii săi.”
Mulți alți Sfinți Părinți, de dinainte si de după Sf. Chiril, vorbesc sau pomenesc despre vămi. După pomenirea multora, istoricul dogmelor bisericesti din sec. al XIX-lea, despre care s-a spus mai sus, concluzionează:
[b]„O punere în lucrare a învățăturii despre vămi în Biserică, atât de permanentă, de neschimbatăsi de cuprinzătoare,
mai ales printre dascălii veacului al IV-lea,
mărturiseste fără putință de tăgadă, că
o primiseră ca predanie de la învățătorii veacurilor de dinainte si se întemeiază pe
tradiția apostolică.”