|
În prealabil postat de Mirean
Exigențele ecumenismului actual
din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române
Adresăm Excelenței Voastre, Domnule Rector, calde mulțumiri pentru invitația de a vizita această prestigioasă universitate și totodată salutăm prezența în cadrul ei a unei facultăți de teologie, fapt care ne încurajează să vă împărtășim câteva aspecte din viața și experiența ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române.
Izvorând din predica Sfântului Apostol Andrei și păstrând această apă vie până în ziua de astăzi, Biserica Ortodoxă Română s-a dezvoltat sub oblăduirea Duhului Sfânt odată cu poporul român, pe care l-a slujit și cu care s-a identificat de-a lungul întregii sale existențe. Pe parcursul istoriei sale bimilenare, Biserica Ortodoxă Română a intrat adeseori în contact cu alte credințe și tradiții religioase, ceea ce a constituit fundalul pentru angajamentul ei în ecumenismul secolului al XX-lea. Ea a păzit cu sfințenie unitatea de credință, de cult și de spiritualitate cu întreaga Ortodoxie. Această unitate păstrată cu consecvență în trecut, se cere afirmată cu și mai multă vigoare în zilele noastre, când relațiile interconfesionale și interreligioase se dezvoltă pe o scară din ce în ce mai mare.
Pentru Biserica Ortodoxă Română, dialogul ecumenic interconfesional, precum și cel interreligios, sunt determinate de relațiile inter-ortodoxe ; numai afirmând unitatea de învățătură, de cult și canonică a Bisericii Ortodoxe, în integralitatea ei de comuniune a Bisericilor autocefale, se va putea ajunge la o mărturie ortodoxă credibilă în dialogul ecumenic și interreligios de azi. Rugăciunea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca toți să fie una (Ioan 27, 21), constituie pentru Biserica Ortodoxă principiul de bază în orientarea ecumenistă de slujire spre împlinirea poruncii divine de unire a tuturor în Hristos.
Angajamentul ecumenic al Bisericii Ortodoxe Române se desfășoară pe trei planuri : 1) național ; 2) european ; 3) mondial.
La nivel național, exigențele ecumenice actuale se concretizează, pe de o parte, prin dezvoltarea relațiilor dintre Bisericile și comunitățile religioase din România întreolaltă, iar pe de altă parte, prin atitudinea comună a Bisericilor față de cerințele sociale și politice din societatea românească de azi. Cele două direcții ale angajamentului ecumenic al Bisericii Ortodoxe Române pe plan național sunt complementare și interdependente.
Exigențele europene ale angajamentului Bisericii Ortodoxe Române se impun la nivelul cooperării acestei Biserici cu Conferința Bisericilor Europene (KEK), precum și prin dialogul teologic și cooperarea cu Biserici și instituții ecumenice și diaconice din diferite țări europene, vizite reciproce între ierarhii Bisericilor sau chiar legături între eparhii, abordând probleme de natură ecumenică, de colaborare și într-ajutorare.
În sfârșit, exigențele ecumenismului la nivel mondial se manifestă pentru Biserica noastră, pe de o parte, prin cooperarea cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), iar pe de altă parte, prin relațiile bilaterale aprofundate tot mai stăruitor în ultimii ani cu Biserica Romano-Catolică, la nivelul Consiliului Pontifical, al conferințelor panortodoxe și schimbului de vizite între Întâistătătorii celor două Biserici.
Relațiile dintre Bisericile și comunitățile religioase din România au fost și sunt încă determinate de situația politică și economică a societății românești în general. În perioada dictaturii comuniste (1948-1989) s-a dezvoltat în România un ecumenism sub cruce, prin întâlniri între șefii de culte și prin conferințe teologice interconfesionale între institutele teologice ortodoxe, romano-catolice, protestante, cu participarea profesorilor, ierarhilor și conducătorilor confesiunilor religioase. Reluarea acestor conferințe pe o bază nouă este o cerință majoră pentru promovarea ecumenismului local din România, inaugurat pe principiile teologice comune și răspunzând exigențelor actuale ale lumii.
După 1990, relațiile ecumenice din țara noastră au fost impulsionate prin crearea Asociației Ecumenice a Bisericilor din România (AIDRom), din care fac parte Biserica Ortodoxă Română, Biserica Evanghelică - Sibiu, Biserica Luterană CA, Biserica Reformată și Biserica Armeană Apostolică. În vederea angajării în mod egal a tuturor Bisericilor pe calea unui dialog ecumenic constructiv, este de dorit ca asociația aceasta să se transforme într-o organizație mai largă, de tipul unui consiliu al Bisericilor, care va trebui să ofere o platformă de cooperare frățească între toate Bisericile. În cei 12 ani de activitate ai AIDRom, o contribuție majoră la sprijinirea unor proiecte derulate de această asociație a avut-o Diakonisches Werk, prin așa-numitele proiecte bilaterale, dintre care cele mai multe au fost pentru Biserica Ortodoxă Română.
Tot prin AIDRom s-au derulat o serie de proiecte inițiate din Germania și menite să ajute victimele urii de rasă din timpul celui de-al doilea război mondial (evrei și rromi). Mii de astfel de victime sau urmașii lor au putut beneficia de ajutoare prin intermediul AIDRom. De asemenea, populația minoritară rromă din România a beneficiat de programe pilot de dezvoltare comunitară, proiecte economice etc.
Deși Biserică majoritară, însumând 87 % din întreaga populație a țării, Biserica Ortodoxă Române este deschisă pentru cooperare cu toate Bisericile din România, într-un adevărat spirit ecumenic. Societatea românească de azi este o societate pluralistă, expusă secularizării, față de care Bisericile sunt chemate să țină aprinsă făclia credinței în noua societate, marcată încă de urmările ideologiei ateiste.
O altă formă de manifestare a ecumenismului local din România după 1989 este reprezentată de Societatea Biblică Interconfesională, înființată în mai 1992, din care fac parte 12 Biserici și confesiuni, și anume: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Armeană Apostolică, Biserica Reformată, Biserica Evanghelică CA, Biserica Evanghelică SP, Vicariatul Sârb Ortodox, Vicariatul Ucrainean Ortodox, Comunitatea Penticostală, Comunitatea Adventistă, Comunitatea Baptistă de limbă română și cea de limbă maghiară, precum și Biserica Unitariană. Activitatea principală a acestei societăți este răspândirea cuvântului lui Dumnezeu în școli, închisori, cămine de bătrâni sau de copii orfani, realizarea traducerii Sfintei Scripturi acceptată de toți membrii. S-a tipărit o ediție româno-maghiară, destinată familiilor mixte din România și Ungaria, precum și o ediție ilustrată a Bibliei.
O altă formă de cooperare ecumenică locală în România a fost asigurată și prin Comisia Română de Istorie Ecleziastică Comparată, înființată în 1980, în cadrul căreia cooperează istorici și teologi reprezentând diferite confesiuni creștine. În această comisie se studiază teme legate de trecutul istoric comun al Bisericilor din România. Sperăm că astfel de inițiative vor pregăti terenul favorabil elaborării unui tratat comun de istorie a Bisericilor din România.
Societății de azi, inclusiv celei românești, deși pe cale de dezvoltare economică și cu un larg orizont cultural, îi lipsește dragostea față de Mântuitorul Iisus Hristos, iar înstrăinarea omului de Dumnezeu duce la înstrăinarea față de semenii săi. Menirea Bisericilor este în primul rând aceea de a mijloci oamenilor dragostea lui Dumnezeu, de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu și prin aceasta unii față de alții. În vederea împlinirii acestei misiuni divine, Bisericile trebuie să coopereze, iar nu să se ocolească, sau chiar să se critice una pe alta. Dacă relațiile Biserici Ortodoxe Române cu celelalte Biserici și comunități religioase din țară sunt în general bune, nu putem trece cu vederea că în dialogul pe plan local cu Biserica Greco-Catolică se impune din partea ambelor părți mai multă dragoste și înțelegere. În acest sens, nu putem decât să ne rugăm bunului Dumnezeu ca lucrările Comisiei mixte de dialog dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) să contribuie mai hotărât la stabilirea unei atmosfere de încredere reciprocă și de cooperare frățească, spre lauda lui Dumnezeu și bucuria credincioșilor.
Exigențele ecumenismului local din România implică azi și unele aspecte legate de raportul dintre Biserică și Stat. Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române, Statul garantează și asigură libertățile fundamentale ale cetățenilor, inclusiv libertatea de credință, dând posibilitate Bisericii să-și ducă la îndeplinire misiunea ei sfântă pe pământ, iar Biserica își asumă responsabilitatea de a-i conduce pe credincioși pe calea adevărului și a binelui. Biserica și Statul se întâlnesc astfel în slujirea aceluiași ideal, și anume ridicarea oamenilor la înălțimea cerințelor timpului, responsabilitate majoră în vremea noastră, atât pentru Biserică, cât și pentru Stat.
Problemele sociale și politice cu care se confruntă societatea românească de azi, cum sunt șomajul, inflația, și urmările lor pentru cercuri largi de oameni, sau, pe de lată parte, integrarea României în structurile europene, sunt tot atâtea provocări la adresa Bisericilor, care numai împreună vor putea contribui la sprijinirea eforturilor tuturor românilor spre dreptate socială și respectarea demnității fiecărui om. Spre a exemplifica orientarea și contribuția Bisericilor în acest sens, amintim doar întrunirile reprezentanților cultelor din România din 1995 și 2000 și adoptarea declarației comune în care se spune, printre altele: Cultele religioase din România sunt o componentă majoră a societății românești de astăzi și aduc o contribuție importantă la viața spirituală și socială a României, fiind sensibile atât la dificultățile, cât și la progresele acesteia.
În mesajul final al conferinței de la București în iunie 2000, se menționa că organizarea întrunirii este expresia voinței tuturor Cultelor din România de a participa la înnoirea spirituală și moral-socială a țării și a fost scos în evidență faptul că, în realizarea unității europene, trebuie să se acorde importanță maximă și dimensiunii spirituale, culturale și sociale a unității europene. Alături de toate categoriile de credincioși reprezentați la această conferință, conducătorii Bisericilor au subliniat, prin intermediul declarației finale, că acestea doresc să își exercite responsabilitățile ce decurg din aderarea României la Uniunea Europeană. Având o viață religioasă bogată, România este pregătită să contribuie la îmbogățirea patrimoniului spiritual și cultural european, reafirmând respectul pentru viață, demnitatea persoanei umane, dreptul la proprietate, valoarea familiei și a solidarității umane, acordând o atenție deosebită garantării libertății de gândire, conștiință, credință și religie. Procesul de unificare europeană care vizează în mare măsură o unificare economică, poate fi deplin în condițiile în care se realizează și o îmbogățire spirituală europeană. Păstrându-și identitatea spirituală proprie, modelată în decursul istoriei, alături de celelalte țări europene, contribuția României va mări valoarea tezaurului spiritual și cultural european.
Exigențele europene ale angajamentului ecumenic al Bisericii Ortodoxe Române își au în parte originea în însăși orientarea europeană a societății românești, care se consideră pe drept cuvânt întru totul europeană. Și totuși, Biserica Ortodoxă Română a cultivat relații ecumenice intense la nivel european cu mult înainte de a se pune problema integrării României în structurile europene. Biserica Ortodoxă Română este membră a Conferinței Bisericilor Europene (KEK) încă de la înființarea acestei organizații ecumenice europene, în 1959. Cooperarea Bisericii Ortodoxe Române în cadrul KEK a fost considerabilă atât la nivelul diferitelor comitete sau comisii, cât și la nivelul personalului acestei organizații de la Geneva. Multe din comitetele și comisiile de lucru ale KEK, în frunte cu Comitetul Central și cu Prezidiul acesteia, s-au întrunit în multe rânduri în România, la invitația Bisericii Ortodoxe Române. Pentru noi, KEK reprezintă platforma ecumenică europeană prin excelență, atât pentru cooperarea ecumenică dintre toate Bisericile, cât și pentru cooperarea Bisericilor cu instituțiile europene de la Bruxelles și Strasbourg.
Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române, Ortodoxia nu este legată numai de o parte a Europei, nu împarte continentul în două și, deci, nu există granițe delimitate confesional între ea și celelalte Biserici cu care aceasta coexistă în mod complementar. Este un străvechi adevăr, rostit răspicat de un reprezentant de seamă al teologiei și culturii Europei occidentale, care era originar din Răsărit, și anume Sfântul Irineu de Lyon, conform căruia Biserica este răspândită în toată lumea, până la marginile pământului (P.G. vol. VIII, col. 549 A).
Specificul Ortodoxiei românești este acela de a fi de cultură latină și în același timp de credință ortodoxă, ceea ce constituie o legătură specială a acestei tradiții cu Europa. Din punctul nostru de vedere, Europa are nevoie nu numai de factori economici și politici, ci și de tradiția ei creștină, inclusiv de tradiția creștină ortodoxă. România aduce în Europa istoria ei plină de suferință, de jertfe și de martiri pentru credință. Biserica Ortodoxă Română oferă Europei trăirea vie a credinței ortodoxe în comuniune. Nici o instituție europeană sau mondială nu se poate substitui Bisericilor, a căror lucrarea este de permanentă îmbunătățire a omului, de desăvârșire și chiar de îndumnezeire a lui. Acestea sunt obiectivele ecumenismului european, din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române, pentru care Europa nu poate avea un viitor durabil fără credință, fără afirmarea și manifestarea deplină a credinței creștine. Bisericile sunt chemate să contribuie la construirea noii Europe, lucrare pe care Bisericile nu o pot desfășura cu succes decât numai împreună.
Tot la nivel european trebuie să amintim și relațiile strânse ale Bisericii noastre cu unele Biserici din alte țări europene. Subliniem în acest sens relațiile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Evanghelică din Germania (EKD). Pe lângă îndelungatele schimburi de profesori și de studenți, de ajutorul și sprijinul excepțional pe care Biserica Ortodoxă Română l-a primit din partea EKD cu multe prilejuri și pentru care țin să mulțumesc acestei Biserici, și cu acest prilej, din toată inima, trebuie să amintim că cel mai substanțial dialog teologic pe care l-a purtat Biserica Ortodoxă Române este cel cu EKD. Aceste două Biserici poartă un dialog teologic oficial din 1979, prin care s-a ajuns la considerabile puncte de convergență cu privire la doctrina și viața spirituală a acestor două Biserici. În noiembrie 2002 s-au desfășurat la Cluj lucrările celei de-a zecea întruniri de dialog ale comisiilor EKD și BOR, care au dezbătut împreună tema : Biserica cea una a lui Hristos și pluralitatea Bisericilor de astăzi. În declarația finală adoptată la această întrunire, s-a arătat că sunt încă multe aspecte de diferență cu privire la ecleziologia celor două Biserici, dar, în același timp, aceste două Biserici se consideră, prin acest dialog, ca fiind într-o comuniune (Gemeinschaft) de dialog și de rugăciune, lucrând împreună la refacerea unității depline de credință, singura capabilă să permită comuniunea euharistică între aceste Biserici. Relațiile dintre BOR și EKD sunt pentru noi un exemplu de dialog și cooperare între cele două Biserici, una ortodoxă din Europa de Răsărit, cealaltă evanghelică din Europa de Apus, pe calea unei integrări europene depline.
Evenimentele academice din ultimii ani, dedicate comemorării marilor teologi români Pr. Prof. Dumitru Stăniloae și Pr. Prof. Ioan G. Coman, care au avut în timpul vieții legături excepționale cu teologia și cultura apuseană, s-au bucurat de asemenea de participarea unor prestigioși profesori de teologie din Germania și din alte țări europene, conferindu-le un caracter ecumenic.
Exigențele ecumenismului pe plan mondial se concretizează pentru Biserica Ortodoxă Română mai ales prin cooperarea în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB) și prin relațiile cu Biserica Romano-Catolică, la cel mai înalt nivel.
În acest cadru se înscrie desfășurarea la București, în anul 1998, a reuniunii internaționale Oameni și Religii, cu tema Pacea este numele lui Dumnezeu. Dumnezeu, omul, popoarele organizată de Comunitatea Sant’Egidio a laicatului catolic din Italia, la care au participat Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe, înalți reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice, ai altor Biserici creștine și ai marilor tradiții religioase ale lumii.
Dimensiunea mondială a angajamentului ecumenic al Bisericii Ortodoxe Române nu este de natură retorică, ci se impune, nu în ultimul rând, prin faptul că Biserica noastră este prezentă, prin parohii care depind direct de ea, pe toate meridianele globului pământesc. Parohii ortodoxe române există în majoritatea țărilor Europei de Vest, în America de Nord și de Sud, în Australia, Noua Zeelandă și chiar în Africa. În Germania există un număr mare de parohii ortodoxe române, grupate în jurul Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care s-a bucurat de sprijin frățesc excepțional atât din partea EKD, cât și din partea Bisericii Romano-Catolice din această țară și mai ales din landul Bavaria, pentru care țin să exprim și aici mulțumirile noastre pline de recunoștință față de aceste Biserici.
Atmosfera ecumenică deosebit de rodnică se arată în Biserica Ortodoxă Română și în cadrul învățământului universitar teologic, unde predau cursuri de teologie profesori asociați din Occident. Așa de pildă, la Facultatea de Teologie din București predă un profesor de la Universitatea din Geneva și la Facultatea de Teologie din Cluj un profesor din Germania. Un pronunțat mesaj ecumenic au și concertele de muzică religioasă prezentate de tinerii noștri seminariști și studenți teologi în unele țări din Europa Occidentală.
Biserica Ortodoxă Româna a devenit membră a CEB cu prilejul celei de-a treia Adunări Generale a Acestuia, de la New Delhi, în 1961. Pe parcursul celor peste 40 de ani care s-au scurs de atunci, Biserica Ortodoxă Română a participat intens la activitatea acestui forum ecumenic mondial, fiind permanent prezentă în Comitetul Central și în Comitetul Executiv, în diferite comitete și comisii de lucru, precum și la nivelul personalului de la Geneva, unde Biserica Ortodoxă Române este reprezentată fără întrerupere de aproape 30 de ani. Lucrările și hotărârile CEB au fost urmărite și studiate cu mare interes, dar și cu spirit critic de către teologii ortodocși români.
Pe parcursul ultimului deceniu al secolului trecut, am împărtășit și noi îngrijorarea celorlalți Întâistătători ai Bisericilor ortodoxe surori cu privire la evoluția discuțiilor din cadrul CEB. Sinodul Bisericii noastre a discutat la modul cel mai serios hotărârile întrunirii panortodoxe de la Thessalonic, din primăvara anului 1998, cu privire la participarea reprezentanților Bisericilor ortodoxe la lucrările Adunării Generale a CEB de la Harrare, Zimbabwe, și a precizat că Biserica Ortodoxă Română împărtășește critica adusă Consiliului de la Geneva, dar că acele obiecții nu sunt suficiente pentru a putea duce la întreruperea cooperării noastre cu CEB. Biserica noastră a urmărit apoi cu atenție lucrările Comisiei Speciale pentru studierea cooperării ortodoxe în cadrul CEB și s-a bucurat de rezultatele pozitive ale acestei comisii, prezentate Comitetului Central al CEB în luna august a anului trecut. Socotim că abordarea celor cinci teme pe care și le-a fixat Comisia Specială nu s-a făcut cu nici un scop restrictiv, ci cu cea mai profundă și serioasă dorință de promovare a ecumenismului actual. Spre exemplu, chestiunea rugăciunii în comun s-a pus – din punctul nostru de vedere – în primul rând pentru a medita împreună la ce înseamnă a ne ruga împreună Tatălui Ceresc. Adevărata preocupare a noastră a fost faptul că rugăciunea ecumenică riscă să stea mai mult sub influența unei agende politice decât spirituale. Rugăciunea în comun este posibilă și chiar necesară, mai ales că nu ne rugăm suficient, dar această rugăciune nu se poate face oricum, ca nu cumva să ne fie spre osândă. Tocmai dezbaterile din cadrul Comisiei Speciale și mai apoi receptarea raportului final al acesteia de către unele cercuri eterodoxe au arătat pe deplin că încă nu ne cunoaștem suficient. Or, menirea organismelor ecumenice de tipul CEB este aceea de a mijloci cunoașterea reciprocă tot mai profundă dintre Bisericile creștine, astfel că rolul acestor organizații ecumenice nu s-a încheiat încă.
Întrucât timpul pe care îl avem acum la dispoziție nu ne permite să abordăm toate aspectele legate de Comisia Specială din cadrul CEB, ținem să încheiem acest capitol cu precizarea că, pentru Biserica Ortodoxă Română, raportul acestei comisii deschide perspective noi de cooperare în cadrul Consiliului de la Geneva. Biserica noastră este hotărâtă să continue cooperarea ei cu CEB în speranța că Bisericile vor ajunge să se cunoască și să se aprecieze tot mai mult, apropiindu-se astfel unele de altele, pe calea refacerii unității depline dintre ele.
Întoarcerea la izvoare, la practica Bisericii primului mileniu, a fost punctul comun de referință care a schimbat radical perspectivele și atitudinile dintre creștinătatea catolică și cea ortodoxă. Dialogul teologic dintre cele două Biserici, inaugurat la începutul anilor ’80 – în ciuda perioadei de criză pe care o traversează în ultimii ani și pe care dorim și ne străduim cu toții să o depășim cât mai repede – a reușit elaborarea unei viziuni comune în direcția unei teologii a comuniunii, recuperând, în scurt timp, mult din ceea ce a pierdut în mileniul al doilea. Documentul de la Balamand (Liban, 1993) consacră un vocabular ecumenic nou, care învederează o îndelung așteptată schimbare de înțelegere și de atitudine. Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă - se spune în document – se recunosc reciproc în calitate de Biserici surori (art. 14)*. Pe această bază a fost posibilă intensificarea relațiilor Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Romano-Catolică, care au culminat cu vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România, în mai 1999 și a noastră la Vatican, în octombrie 2002.
Relațiile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Romano-Catolică, concretizate în ultimii ani prin legarea unei sincere prietenii între Întâistătătorii celor două Biserici, s-au dezvoltat din convingerea că Bisericile creștine trebuie să-și adune energiile risipite și să le concentreze în lucrarea de sfințire a omului și a lumii, să-L redea lumii pe Hristos. Ce putem noi, Bisericile, oferi lumii mai de preț, decât pe Dumnezeu Însuși! Lumea de azi este îngrijorată de fenomenul globalizării, de sărăcia care apasă milioane de oameni, mai ales în emisfera de sud a globului, de distrugerea mediului înconjurător, care nu este altceva decât creația pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o, dar mai ales de teama unei conflicte și războaie, care ar putea duce la mari sacrificii umane sau chiar la distrugerea vieții pe pământ. În fața acestor pericole reale, Bisericile nu pot rămâne indiferente. Este datoria noastră sfântă, pe care ne-o impune credința în Iisus Hristos, pe care o mărturisim împreună, ca să ne unim glasurile și să mărturisim lumii mesajul nostru de pace și bunăvoire între toți oamenii. Acțiunile Bisericilor și ale organismelor ecumenice din ultimul timp au demonstrat că este posibil ca Bisericile să se unească în slujba păcii. Dacă vom face aceasta în mod și mai hotărât, atunci mesajul nostru în slujba lui Hristos va fi luat cu atât mai mult în considerare, spre pacea și mântuirea lumii întregi. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Conferință susținută de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist la Universitatea din Munchen (9 mai 2003)
|