[fallen]

Am reusit sa nu merg la biserica vreo 3 duminici la rand...prima a fost cea mai grea, am fost in "sevraj". A doua mi se pare am periat covorul si am fos tfoarte bucuroasa ca am reusit s-o fac si ca mirosea asa frumos la mine-n casa. Nu m-a mai chinuit sentimentul de vinovatie ca fac treaba duminica. Al 3 lea wk, sambata in drum spre serviciu am intrat la o biserica doar sa ma inchin si sa aprind cate o lumanare; era frumos, as mai fi stat, daca nu aveam treaba. Duminica trecuta am iesit doar sa duc gunoiul si sa iau paine si am intrat tot asa doar sa aprind o lumanare. Era foarte urat afara si inauntru era plin de lume, asa ca am iesit foarte repede. Intr-o seara m-a intrebat al meu dacaam mai fost la biserica si de ce nu m-am mai dus. A zis ca sa am grija sa nu-mi fac pacate mai mari decat am deja. Parca e prost; a uitat ca el era cel caruia nu-i convenea ca ma duc? A zis din nou ca el nu crede ca eu chiar cred in Dumnezeu; i-am zis ca de unde stie el daca cred sau nu? Apoi a zis ca nu e bine sa merg la biserica daca nu cred; i-am zis ca tocmai de-aia nu am mai mers, ca a zis el ca nu trebuie neaparat sa mergem chiar daca credem. Si afara de asta am avut si alte treburi mai importante.
Ieri si alaltaieri am avut 2 zile cam grele, cam incercate, a trebuit sa apelez si sa ma rog si sa-mi pun toata nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu. Si l-am primit, pana la urma. As fi vrut sa fac cumva sa-I multumesc, dar n-aveam cum. dar ca sa-mi dovedeasca puterea lui, cand veneam acasa (prin fata bisericii, ca trebuia sa iau paine) am gasit biserica deschisa si am intrat. Slujba era pe sfarsite, dar a trebuit sa stau sa termine parintele de citit acatistul, ca era in fata iconostasului si voiam sa ma inchin. Ceea ce am si facut, apoi am luat 2 lumanari, le-am aprins si am plecat acasa. Al meu a comentat ca am ajuns asa tarziu, dar i-am reamintit ca vinerea am mai multa treaba ca trebuie sa las totul in ordine la serviciu. Insa ceea ce-mi era frica s-a si intamplat : l-am visat pe parintele, cred ca mi s-a facut dor de el. Nu sunt indragostita de el cum o sa va grabiti sa credeti; doar ca atunci cand iti place, te multumeste cineva ori profesional, ori sufleteste, ai tendinta sa apelezi in ontinuare la pers respectiva si sa nu vrei s-o inlocuiesti. Dar, daca ne vom muta, acest lucru nu va mai fii posibil si chiar daca voi merge la alta biserica, ori nu-mi va placea, ori imi va placea dar s-ar putea tot sa mi se faca dor, sa-mi amintesc de biserica si de parintele de aici. Cunosc pe cineva care merge de peste 10 ani la aceeasi biserica si la acelasi duhovnic, nu aici la mine, dar sunt si aici persoane care vin de departe special pt parintele si/sau pt ca le place aici. Eu totusi as vrea sa-l "schimb" cu unul care sa imi placa mai putin, sa-mi fie indiferent sau chiar antipatic, sa nu imi fie niciodata dor de el sau sa simt nevoia acuta sa ma confesez la d-lui... s-o fac doar ca 'formalitate".Pana la urma asta si e, chiar daca unii nu-i recunosc nici macar aceasta valoare (sfintei taine). Acum sunt in faza nasoala in care mi-as dori, n-as accepta sa se intample altfel, sa ma cunune, sa-mi boteze copiii sau sa ma ingroape altcineva (dar, daca Dumnezeu va ingadui sa se intample aceste minuni vreodata, probabil nu va fii greu pt El sa ingaduie si ce vreau eu...)