View Single Post
  #2736  
Vechi 05.10.2013, 19:55:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Parastas pentru Părintele Dumitru Stăniloae, la Mănăstirea Cernica



Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a oficiat astăzi, 5 octombrie 2013, în Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Cernica din județul Ilfov slujba Parastasului pentru Părintele Dumitru Stăniloae, cu prilejul comemorării a 20 de ani de la trecerea sa la Domnul. Alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-au aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și un sobor de preoți și diaconi.

La slujbă au fost prezenți de asemenea și participanții la Congresul internațional de Teologie închinat Părintelui Dumitru Stăniloae, desfășurat, în aceste zile, la Palatul Patriarhiei. Părintele Prof. Dr. Viorel Ioniță a prezentat lucrarea Părintele Dumitru Stăniloae - mărturii și evocări, apărută, recent, la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

La final, a fost săvârșită slujba Trisaghionului la mormântul Părintelui Dumitru Stăniloae din cimitirul Mănăstirii Cernica.

Evenimentul a încheiat Congresul internațional de Teologie „Receptarea operei părintelui Dumitru Stăniloae astăzi". Timp de două zile, numeroși profesori și teologi din țară și străinătate au susținut referate despre receptarea operei marelui teolog român. Congresul a fost organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote