[laurastifter]

Mda... Tocmai îmi propusesem să nu mai intru câteva luni bune pe forum (din cauza programului foarte aglomerat pe care-l am în perioada aceasta), iar acum, intrând pentru a scrie un mesaj privat, n-am rezistat ispitei de a-mi arunca o privire peste ultimele mesaje de aici, de pe topic... şi, evident, văzând mesajele, nu mă pot abţine să reacţionez...
Pentru că este incredibil cum se-ncearcă, în secolul XXI, justificarea violenţei prin argumente "ştiinţifice", "pedagogice" etc etc etc.
Şi nu orice fel de violenţă, ci asupra unor fiinţe mai slabe decât noi.
De ce?
Pentru că ei sunt copiii noştri, nu-i aşa? "noi i-am făcut, noi îi omorâm"... Trist, foarte trist...
Nu-mi propun să contraargumentez (fiindcă prostia susţinută în acele comentarii îmi pare prea evidentă pentru a mai fi combătută), dar, pur şi simplu, doresc să-mi exprim tristeţea şi consternarea faţă de astfel de idei şi mentalităţi ai căror contemporani suntem.
Vorbiţi, fraţilor, cu psihologi, asistenţi sociali, pedagogi şi cu cine mai vreţi dvs, dar să fie competenţi şi responsabili! Întrebaţi-i dacă este sau nu traumatizant, pentru un copilaş, să fie "educat" prin forţă.
Iar dacă psihologii, asistenţii sociali şi specialiştii în pedagogie nu vă vor convinge, atunci smeriţi-vă, ca Sfinţii din Pateric, smeriţi-vă şi întrebaţi-i pe copii.
Întrebaţi-i: ce-ar prefera, să ia nota 2 la şcoală, sau să fie bătuţi cu rigla, la palmă, în faţa colegilor?...
Într-unul dintre comentarii (nu le-am citit pe toate, fiindcă deja mă ispiteşte mânia rău de tot), scria că un copil nu poate fi traumatizat de o bătaie primită de la părinţi, aşa cum nu este traumatizat de o palmă încasată de la un frate mai mare, sau de un coleg de grădi.
Fraţilor!
Trezirea!
Una e să o încasezi de la o persoană egală ţie, cu aprox. acelaşi statut în familie/ mediu social şi cu aprox. aceeaşi forţă fizică; alta este să fii lovit (chiar şi în mod simbolic) de către un adult, cu autoritate asupra ta (părinte/ educator...), căruia nu i te poţi împotrivi fizic şi, oricum, nu îndrăzneşti să i te împotriveşti!
Da, fizic e posibil să nu sufere,
dar psihic???
Mă rog, dacă aş intra în top 300 cei mai bogaţi români, primul lucru pe care l-aş face ar fi să le finanţez acestor "pedagogi" ocazionali o excursie de câteva luni în Coreea de Nord.
De fapt, nu... pentru că, din câte ştiu, cei care dispreţuiesc libertatea şi demnitatea altora ar fi foarte uşor capabili să-şi desconsidere şi propria libertate, aşa că le-ar plăcea, poate, grozav de mult regimul de acolo.
E minunat, pentru o anumită categorie de indivizi, pardon persoane, să fie scutiţi de sarcina de a gândi şi de a lua decizii singuri...
Ştiu că vă va mira tonul, limbajul pe care l-am adoptat în acest mesaj, ştiind că, în general, am o atitudine total diferită.
Da, am o atitudine tolerantă faţă de orice gen de opinie diferită, pe orice temă,
dar,
când se susţine exercitarea violenţei (chiar şi "cu măsură") asupra celor incapabili de a se apăra,
atunci mă apucă furia!
Pentru că sunt creştină!
Uf!... Şi tocmai îmi spunea, acum câteva zile, un domn profesor universitar că observă cu tristeţe atitudinea unora dintre studenţii domniei sale care, deşi sunt foarte inteligenţi, se tem să aibă păreri proprii, originale... şi preferă să repete, în mod mecanic, ceea ce le spun profesorii.
Păi, cum să nu se comporte aşa, dacă părinţii lor au găsit de cuviinţă să-i umilească şi să-i educe întru viciul şi maladia spirituală a obedienţei (numită eufemistic "ascultare necondiţionată"), printr-o "metodă pedagogică" moştenită din paleolitic?...
Doamne apără-ne şi ne păzeşte!
P. S. Cred că, dacă m-ar fi bătut părinţii când eram mică, n-aş mai fi ales eu Teologia. La cât de răzvrătită-mi este firea, cred că, din momentul în care mi s-ar fi permis să iau singură decizii, aş fi apucat-o pe drumuri greşite şi imorale, confundând libertatea cu libertinajul.
Slavă Domnului că mi-a dăruit părinţi creştini, cu adevărat creştini, care au ştiut să mă înveţe să mă îndrăgostesc de valori precum iubirea, libertatea şi blândeţea creştinească!