[sophia]

@dobrin7m - frumoase mesaje
In teorie le stim toti si suna totul foarte frumos.
Problema este cu practica, pentru ca nu toti avem aceleasi puteri.
Cumva zic eu ca este idealistic modul in care gandesti/scrii tu, desi sunt de acord cu textul.

Eu cred ca atunci cand biserica a dat aceste motive de divort acceptate, a stiut bine cum este omul si cumva (cel putin asa sper) s-a facut o analiza temeinica.

Nu stiu bine cine de la cine a preluat niste valori: traditia populara de la biserica sau invers. Pentru ca le intalnesc cam pe la amandoua.

Acele valori la care ma refer sunt: a face copii, fecioria si vad acum de aici ca si vaduvia este o virtute.

Inca de la povestea cu Sf. Ioachim si Ana si Zaharia cu Elisabeta stiu ca exista o problema: oamenii care nu puteau avea copii erau considerati pacatosi, rai, erau exclusi din comunitate etc. Acum nu stiu daca au avut si alte motive, dar eu de la predici si din povestile celor doua cupluri am inteles ca se rugau la Dumnezeu sa le dea copii ca sa scape de acest status social.

Stiu ca astazi este si la sat aceeasi atitudine fata de cei fara copii. La oras s-a mai pierdut, nu mai sta nimeni sa n umere copii altuia.

Stiu ca din vechime si mai cu seama la sat exista o traditie. S-ar putea sa mai fie si azi: dupa nunta se arata la geam cearceaful ca sa vada lumea ca femeia a fost fecioara pana la nunta.
Deci trebuia sa aibe loc relatiile sexuale.
Pe urma un barbat fara barbatie este o suferinta si pentru el insusi, este vazut rau de ceilalti si mai pedepseste si femeia pentru ca nu poate avea copii.
De obicei in cazul infertilitatii nu conteaza cine este de fapt vinovatul, ci femeia este cea care poarta vina in ochii celorlalti.
Si si pentru o femeie, indiferent daca este vina ei sau a sotului, infertilitatea este o mare suferinta. Intai pentru sine si mai apoi pentru restul lumii. Este mereu "aia care e stearpa". Oamenii fara copii sunt discriminati de societate prin diverse metode: li se pun tot felul de ocari in spate, sunt pusi mereu la taxe suplimentare. O familie fara copii nici nu este considerata de autoritati ca familie.
Peste tot si mereu sunt sustinuti cei care au copii.

Pe urma mai apare si aspectul hormonal. Unii pot trai bine multumesc in feciorie. La altii joaca hormonii tontoroiu. Aceia ce ar trebui sa faca? Sa ia hormoni si calmante ca sa se potoleasca. Asta ar fi solutia.

Si fiind in casa cu un barbat, sau invers, este o ispita mare. Te duci in alta camera si dormi, sau ajungi la patima aia tot pacatoasa de a te rezolva singur(a). E mai bine asa?

Sunt oameni si oameni si repet ceea ce spune Sf. Pavel cu privire la feciorie si la casatorie: "Cine poate sa ramana fecior, cine nu se casatoreste." Oare tot degeaba a spus asta?
Dar casatorie in feciorie este cumva o absurditate.

Da, se pot intampla boli, accidente, cand sotul sau sotia nu mai pot trupeste. Si in aceste cazuri cu iubirea se pot trece obstacolele si se gasesc alte cai de iubire.
Dar la fel: cine poate.
Si nu este aici vorba de lipsa de iubire, ci de constructie trupeasca. Nu suntem toti facuti la fel. La unii le este sila de sex si o fac de dragul partenerului, sau ca sa fie totusi casnicie, la altii sunt probleme fara.

Si atunci biserica a vrut sa evite niste pacate mai mari si a spus ca accepta divortul in asemenea situatii. Nu degeaba totusi. Ca este biserica. Nu?

Aceia care se duc la manastire trebuie printre altele sa fie tari si aceasta privinta, adica sa poata trai in feciorie si curatie (psihic, hormonal etc.)
Sigur ca sunt paziti de ispite acolo, izolati, dar nu de toate...

Deci sunt doua aspecte: daca este o impotenta veche, sau chiar congenitala, sau infertilitate, atunci trebuie discutat inainte de casatorie si acceptat sau nu casatoria. Totul de comun acord. Daca nu, poti sa gasesti pe altul/alta cu care sa te potrivesti in aceste privinte. Si nu mai sufera nimeni.
Daca se intampla in decursul casniciei, atunci ori treci de toate cu iubire si compromis si iti duci crucea asa, ori te duci la preot si ceri sfatul si te desprati.
Repet, eu nu o vad ca pe o lipsa de iubire. Cum se spunea undeva? La om unele nu sunt cu putinta, la Dumnezeu sunt toate cu putinta. Iar noi suntem oameni si nu dumnezei.

Acum as vrea sa stiu un lucru, indiferent de cazul personal. Nu are importanta cine a povestit, familia. Ma intereseaza numai aspectul in sine.

La sat este considerata vaduvia o virtute? Si biserica la fel spune? Nu ai voie sa te recasatoresti dupa moratea sotului/sotiei?
Inseamna asta o lipsa de iubire, sau te judeca satul? Sau care este problema?

Eu am ramas profund impresionata de gestul acelui medic sef de sectie.
Mi-este greu sa vorbesc despre astfel de situatii. Vaduvia este ceva foarte delicat si la fel si divortul.
In mare parte femeile aleg sa ramana singure. Barbatii nu pot, nu se descurca singuri din nici un punct de vedere.

Mai este un aspect insa aici: copiii
Trebuie vazut si dorinta lor, sentimentele lor. Multi isi doresc un nou tata, sau o noua mama, o familie refacuta. Si nu inseamna ca este inlocuit cel pierdut.
Asa ca un parinte decide nu numai pentru el.
Depinde de mai multe aspecte.

E usor sa scriem aici si sa dam sfaturi (din nou si din nou spun asta), fara a trece noi insine prin situatii asemanatoare. Experienta proprie este mai tare decat orice teorie si decat orice ideal.
Eu am anumite experiente proprii si tot nu ma pot pune in pielea altora.

Personal am gandit ca Dobrin7m, dar practic, dupa ce am trait anumite lucruri, mi-am mai schimbat gandirea.
Nu am ales o alta cale, am ales sa-mi duc crucea. Amandoi ne ducem o cruce.
Dar as vrea ca altii sa nu treaca prin aceste suferinte. Sa invete din exemplele altora si sa deschida ochii, sa gaseasca solutii mai bune.
Si as dori ca si biserica sa inteleaga anumite aspecte omenesti si sa ajute. Sa nu ne lase de izbeliste.

Vorba lui AlinB mai sus: s-a gasit solutie pentru impotenta, dar pentru infertilitate nu. Si nu este corect.
La fel cum ar trebui reconsiderate si alte aspecte si gasit alternative.