[cezar_ioan]

Corinusha, mult m-aş bucura să aflu că ai cugetat (dovedind capacitatea de pliere a conştiinţei asupra propriilor mişcări, de oglindire a universului cognitiv şi emoţional lăuntric) la judecarea superficială, în duhul lumesc, a celor sfinte.

Atunci când pătrundem într-un domeniu al realităţii, prima grijă e să îi cunoaştem legile, regulile, specificul de funcţionare.
Dacă voim să facem matematică, de exemplu, nu vom proceda după regulile şi principiile horticulturii şi nici după legile baletului. Ci vom căuta să cunoaştem ce este numărul, ce sunt operaţiile aritmetice, cum funcţionează ş.a.m.d.
Dacă voim psihologie, de pildă, nu vom gândi şi interveni după legile mecanicii, nici după cele ale matematicii ori ale chimiei şi nici după cele ale teologiei.

Astfel, dacă voim să cunoaştem cele ale Bisericii, nu vom cugeta după legile celorlalte domenii ci, înţelegînd că teologia are un specific al ei, vom căuta să cunoaştem acest specific. Vom căpăata, aşadar, gândirea, vorbirea, simţirea, voirea celor bisericeşti şi astfel ne vom îmbiserici. Vom fi în Biserică şi ai Bisericii.

Altminteri, de rămânem în duhul celor lumeşti, oare ce consistenţă ori pertinenţă vor avea cugetările noastre cu referire la credinţă, Biserică, Dumnezeu şi eu, tu, noi, ei? Şi ce impact, ce roade, asupra vieţii noastre şi a semenilor?
Sfinţii Părinţi sunt învăţătorii noştri tocmai din acest motiv: lepădîndu-se de vieţuirea şi cugetarea lumească, încropită din ghemuri ale unor cunoaşteri nedepline, vădit omeneşti şi nedumnezeieşti, au convieţuit cu Duhul lui Hristos, lucru de neînţeles şi de necrezut pentru omul lumesc.

Tu, dacă zici că ai studiat psihologia, vei fi auzit poate despre Jean Piaget. El descoperă şi comunică nouă că oamenii se dezvoltă prin jocul dinamic a două procese complementare: asimilarea şi acomodarea.
A asimila înseamnă a "umple burta" unei scheme cu conţinuturi informaţionale. De pildă, dacă ai deprins schema mersului, începi să exersezi şi să nuanţezi schema asta în fel şi chip, mergînd în felurite moduri după cum e drumul, încălţămintea, vremea, starea fizică sau psihică, dansul, ritualul etc. vezi cum îşi îmbogăţesc mersul copiii, actorii, îndrăgostiţii, bătrânii, şchiopii, amputaţii, beţivii etc.

Dar vine o vreme când, pe lângă schema mersului ai nevoia sau dorinţa să înveţi şi schema alergatului. La început îţi e greu deoarece memoria îţi cere să activezi doar ceea ce ai: mersul. În acest moment, ai de ales: ori restructurezi (modifici) schema mersului şi astfel deprinzi alergarea, ori rămâi rigid prizonierul schemei mersului şi renunţi să mai alergi.
Această modificare a schemei se numeşte acomodare. E mecanismul de îmbogăţire şi diversificare a schemelor/mecanismelor psiho-comportamentale, fără de care omul ar rămâne blocat în prima achiziţie şi nu ar putea desfăşura o viaţă omenească. Asta păţesc cei pe care îi numim "puţin inteligenţi", cu IQ de nivelul scăzut....

În concluzie, cred că pentru a avea acces la un nou nivel al realităţii umane, anume cel al credinţei în Iisus Hristos, e inteligent (şi, implicit, necesar pentru supravieţuire, veşnică vieţuire) să ieşi din prizonieratul unor scheme vechi rigide şi să NU asimilezi BIserica la lumescul schemelor vechi.
Ci, dimpotrivă, înţelegînd precaritatea şi deşertăciunea celor lumeşti, să năzuieşti a acomoda gândirea, simţirea şi voirea ta la principiile, legile, specificul întreg al Bisericii. Altminteri saltul în Biserică e imposibil şi vei rămâne lângă Ea şi lângă Cale.
Despre acest salt, Apostolul Pavel vorbea nu în termeni de schemă şi acomodare (aceşti termeni tehnici au apărut abia în secolul XX, în înţelegerea/erminia psihologiei dezvoltării specifice şcolii piagetiene) ci, desemnînd acelaşi proces în fond, vorbea despre "altoi" şi "altoire". Iar Domnul pune temei acestor înţelegeri mai noi când spune pilda aluatului (dacă vrei să cauţi).

Îţi doresc ce îmi doresc şi mie: spor în acomodare (fără de care nici învăţare nici inteligenţă a dezvoltării nu este, la nimeni sub soare) şi/sau în altoire. Să nu ne imaginăm că asimilăm Biserica la noi, acomodînd-O noi pe ea (lucru dealtfel imposibil şi răsturnat, în fond delirant) ci dimpotrivă, să ne lăsăm noi asimilaţi de Biserică iar pentru aceasta să ne lăsăm acomodaţi (restructuraţi, altoiţi) de Ea. Nu facem pe Hristos după chipul nostru, ci ne lăsăm modelaţi noi după chipul/duhul lui Hristos, prin lepădare de sine ("Lasă toate ale tale şi urmează Mie!"). Iar pentru această transformare, "laboratorul" pus în lumea noastră de Însuşi Domnul, e Biserica. Una. Sfântă. Sobornicească şi Apostolească.

Doamne ajută!