Traume, ca si copil, poti sa ai si din cauza ingradirii libertatii, si sa ajungi la o varsta in care abia astepti sa te muti din casa parinteasca, ca ai nevoie de spatiul tau pesonal, atat fizic cat si sufletesc. Sa ajungi in punctul in care, sa zicem, nu mai rezisti sa auzi zilnic aceleasi treburi, si sa se bage parintii in tot ce tin de viata ta personala.
Eu zic ca oicum ai da-o, excesele, de oicenatura, sunt cauzatoare de traume mai mari sa mai mici.
Asa ca hai sa nu exageram nici cu una, nici cu alta. Libertate, libertate, dar cu limite. Dar nu e bine nici sa nu ii dai copillui libertate de actiune si gandire (aici ma refer mai ales in timpul adoloscentei) pentru ca s-ar putea sa ai surpriza, ca parinte, sa contati ca lamaturitate "copilul tau drag pe care l-ai protejat tot timpul de toate" sa nu reuseasca sa se escurde deloc in viata.
Si invers e valabil. De la prea multa libertate, copilul poate ajunge sa nu ma distinga raul de bine, sa fie indiferent, chiar daca face lucruri nu tocmai bune/legale, pentru ca n-a fost mustrat la timp, cand facea lucruri gresite.
Calea de mijloc. Si ca bataie, nu...nu sunt e acord cu maltratarea/abuzul asupra copiilor.
Da, ii da o palmuta la fund si il ma urechezi cand e cazul, dar nu abuzuri in sensul in care dupa ce scapa copilul de manata sa isi numere vanataile.
E nevoie de un echilibru in orice, inclusiv in cresterea copiilor.
Nu am inca copii, da sper din tot sufletul sa pot sa imi cresc copii cu calea de mijloc. Sa nu exagerez in nimic. Ca asta e teorina dupa care vreau sa ma bazez atunci cand voi avea copii. Acum, sper sa ma ajute Dumnezeu sa reusesc cand o fi cazul.
|