[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Curajul

-I-

Îndeplinirea datoriei întâmpină în unele împrejurări dificultăţi, rezistenţe pe care nu le putem depăși fără curaj.
Curajul e o virtute.
În timpuri îndepărtate el era mai apreciat ca azi.
Dacă-l aveai aveai un bun renume şi nimic altceva nu mai conta.

„Bărbaţi viteji şi femei caste” se spunea pentru a caracteriza marile familii ale căror nume nu erau pătate de metehne omenești.
Ar fi prea mult să credem că atunci curajul înlocuia totul.
Ar fi absurd să credem că azi el e lipsit de importanţă.
Curajul e încă o virtute necesară.

-II-

Fără curaj omul raţional şi dârz nu reușește.
El rămâne neputincios în treburi importante chiar în momente grave şi decisive.
Nu toţi ne naştem curajoşi, se va spune, ţine de temperament.
E adevărat şi mulţi oameni au curaj în mod natural.
Dar toţi, fără deosebire, putem deveni curajoşi.
Curajul se dobândeşte la fel ca înţelepciunea şi voinţa.

Pe câmpul de luptă cei care se vor bate cu cea mai mare îndrăzneală sunt cei care iniţial erau foarte speriaţi.
Turenne mărturisea că era mereu cuprins de spaimă la începutul unei lupte chiar după douăzeci de ani de războaie.
Cu un amestec de mânie şi de ironie, marele soldat îşi făcea curaj astfel: „Tremură, trup, nici nu ştii unde vreau să te duc!”

-III-

Adevăratul curaj rezultă din voinţa omului stăpân pe sine având sentimentul datoriei împins până la sacrificiu.
Obişnuinţa de a avea curaj stimulează cutezanța.
Să faci o primă faptă curajoasă, când pericolul e mare, uşurează după aceea manifestările de curaj când se iveşte ocazia.
Cei care înfruntă violenţa mării şi furtuna ca să ajute o navă în pericol îşi vor repeta isprava liniştiţi şi cu curaj.
Soldatul, care tremură din toate mădularele în prima luptă, va intra apoi în foc şi va privi prăpădul din jurul lui fără să se tulbure şi fără să tresară.

Ne putem exersa curajul în viaţa de toate zilele.
Obişnuinţa pe care o vom căpăta în lucruri mărunte ne va uşura efortul de a fi curajoşi în cele mari, de a merge, dacă trebuie, în întâmpinarea pericolului, a suferinţei.
Datoria ne inspiră curajul.
Răsplata, părerea celorlalţi, nu ar trebui să ne influenţeze acţiunile.
Să cauţi răsplată, renume pentru o faptă bună în locul satisfacţiei date de datoria împlinită înseamnă să renunţi la merit.

-IV-

Se spune despre un om harnic, care nu-şi pierde timpul, care nu-şi cruţă puterile, că e curajos.
Genul de curaj de care dă dovadă e curaj adevărat, curaj fără calificativ.
Curajul care însuflețește soldatul în luptă.
Curajul care-l face pe omul inimos să înfrunte greutăţile, obstacolele, pericolele.
Curajul care ne determină să acceptăm fără ezitare, fără să ne lăsăm copleşiţi, toate greutăţile vieţii, tot ce datoria ne impune, tot ce un sentiment generos ne face să suportăm fără să avem vreo obligaţie morală.

Laşitatea e şi ea tot una, nu are nuanțe.
Din laşitate fugim de muncă, de oboseala provocată de ea, sau dăm înapoi în faţa duşmanului în luptă.
Laşitatea ne face să refuzăm îndatoririle obositoare sau periculoase şi responsabilităţile unei Familiei numeroase.

Laşitatea e josnică şi prostească.
Laşul nu-şi asigură nici siguranţa, nici traiul.
Ambele se câştigă prin efort, prin curaj.
Soldatul care fuge din luptă de frică are mai multe şanse de a fi ucis decât soldatul care rezistă duşmanului rămânând la post.
Omul care nu are curaj în muncă se îndreaptă spre mizerie.

-V-

În afara curajului fizic şi moral, există un curaj aparte numit curaj civic.
E acela al omului trăind în societate, al cetăţeanului.
Cetăţeanul curajos rezistă modelor, tendinţelor sau politicilor imorale şi-şi urmează calea pe care-l îndrumă raţiunea şi conştiinţa sa.
El îşi asumă, indiferent de risc, deplina responsabilitate a hotărârilor şi faptelor sale ştiind că îşi face datoria.
Când vântul rătăcirii suflă peste toate capetele şi există riscul de a-i ceda, cetăţeanul curajos rămâne el însuşi şi-şi urmează neabătut calea pe care şi-a trasat-o.
El iubeşte virtutea şi urăşte viciul chiar când viciul e atotputernic şi virtutea batjocorită fără milă.
El îşi pune în armonie purtarea cu ideile în care crede.
Fapta la el e în acord cu cuvântul, cuvântul e în acord cu gândul.
Curajul civic e cel mai greu de practicat şi cel mai rar.
Omul îndrumat de raţiune, animat de voinţă, va avea curaj civic în mod firesc.
El va fi curajos în sensul deplin al cuvântului.

-VI-

După cum spuneam, curajul e unul, nu are nuanţe.
Aceasta se verifică clipă de clipă la indivizi.
Dar unitatea curajului o întâlnim şi la Popoare.
Există Popoare active şi curajoase, există şi Popoare lipsite de vlagă, inerte şi laşe.
Există de asemenea Popoare care au trecut din prima categorie în a doua.
Coruperea ideilor şi moravurilor, degradând indivizii, degenerează Popoarele, zdrobeşte în ele energia, resortul, calităţile virile, viaţa.
Dar un Popor îşi poate veni în fire, se poate ridica şi redeveni ce a fost.
Istoria oferă exemple în acest sens.
Această îndreptare a Popoarelor nu e prin urmare imposibilă.
Cine îşi vede ameninţat Poporul de imoralitate, lipsă de voinţă şi de curaj nu trebuie să-şi piardă speranţa.

-VII-

Popoarele, aşa cum sunt acum, se află pe diverse trepte ale scării virtuţilor umane.
Unele sus în plină dezvoltare a tot ce face omul mare şi frumos, altele jos la limita abjecţiei imaginabile.
Primele sunt Popoare caracterizate prin curaj, mândrie şi dorinţă de independenţă.
Ultimele sunt Popoare caracterizate prin apatie, prin imoralitate şi prin lipsă de aspiraţii.
La primele oamenii sunt viteji pe câmpurile de luptă, viteji la locurile lor de muncă, viteji în lupta cu greutăţile presupuse de creşterea unui număr mare de copii.

Un om harnic, un tată bun e şi un soldat bun.
Omul curajos e curajos în toate.
La fel şi Popoarele.
Cele care au curaj în muncă şi în viaţă, au curaj în luptă şi datorită curajului îşi împlinesc destinul.
Ele sunt victorioase atât în munca lor cât şi în război.

-VIII-

Conchide tu, prietene!
Sunt sigur că vei vrea să devii curajos pentru ca România să fie puternică.

Dordea Cosmin