Citat:
În prealabil postat de sophia
Totusi firul asta era deschis pentru altceva...  |
Sophia, despre articolul din primul tau post "Inainte de Hristos si dupa Hristos" as indrazni sa iti spun cate ceva caci vad ca esti nedumerita.
In primul rand despre simbolistica la care se refera autorul, aducand ca exemplu copilul inviat de Hristos.
Toti cei care plangeau moartea copilului, intreaga cetate, reprezinta , metaforic vorbind deci simbolistic, omenirea pana la venirea lui Hristos , adica pana la intrupare - inainte de Hristos; Omenire ce plangea raiul pierdut in urma caderii lui Adam in pacat, raiul pierdut fara sansa mantuirii. Invierea din pilda este simbolul venirii lui Hristos sa aduca viata vesnica si mantuire. Iar bucuria cetatii ca acel copil a fost inviat, este bucuria crestinilor - dupa Hristos, bucuria ca au primit sansa mantuirii , viata noua, viata vesnica, ca pot acum prin pocainta sa treaca prin moarte la adevarata viata.
Moartea nu mai reprezinta acum moarte ci trecerea la viata si bucurie. Bucuria de a ajunge la Tatal, de a redobandi raiul pierdut. Stiu, pare ilogic sa te bucuri ca mori, si cum nu ar fi asa, cand ne stim atat de pacatosi si cand nu avem incredintarea raiului.
Insa incredintarea vine de la Dumnezeu, prin pocainta. Daca ne-am pocai cu adevarat atunci am fi si incredintati de rai si am putea spune cum a spus si Apostolul,
"Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute."
Si iata acum cateva cuvinte ale Sf. Macarie Egipteanul despre moartea si trecerea la viata cea vesnica.
"Fericitul Apostol Pavel, vorbind despre aceasta comoara cereasca, adica despre harul Duhului, dupa ce arata multimea necazurilor ( ce-i asteapta pe cei alesi), arata si folosul pe care fiecare il poate trage din acestea. Iata ce spune ca vor dobandi: " caci stim ca daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca (adica trupul Sophia), se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri." (IICor 5:1).
Dator este fiecare sa se lupte si sa se sarguiasca a practica virtutile si sa creada, pentru ca de aici (adica din aceasta viata Sophia) sa dobandeasca aceasta casa.(adica Duhul Sfant).
ca daca se va prabusi casa trupului nostru (adica trupul), nu avem alta casa in care sa se intoarca sufletul nostru.
ca zicand: "daca vom fi gasiti imbracati si nu goi (IICor 5:4) Apostolul se refera prin cuvantul "gol" la comuniunea si impartirea cu Duhul Sfant, intru care numai sufletul cel credincios se poate odihni.
De aceea cei ce sunt cu adevarat crestini sunt curajosi si se bucura cand ies din trup, pentru ca au acea casa nefacuta de mana, care nu este altceva decat puterea Duhului care locuieste in ei.
deci chiar de se va prabusi casa trupului (trupul) ei nu se tem pentru ca au casa cea cereasca a Duhului si slava cea nestricacioasa."
iata deci Sophia. Eu de pilda daca maine mor as fi trista caci nu am reusit inca sa am casa cea cereasca a Duhului, caci am stat inca in pacate, si atunci sigur ca nu ma bucur ca mor. insa nadajduiesc la Dumnezeu sa mai am timp si sa reusesc, macar o caramida din casa cea cereasca sa am, macar una sa am acolo la Tatal cand moartea va veni.