[cristiboss56]

Elisabeta şi Alexandru au ajuns la 82 de ani. Mare parte din această viaţă au petrecut-o împreună, la bine şi la rău. Niciodată nu şi-au scos verigheta de pe deget, ci au purtat-o cu bucurie şi au cinstit-o, ca simbol al dragostei lor. Anul trecut pe vremea aceasta veneau, ca şi în alte dăţi, de la Sibiu spre Iaşi, la Sfânta Parascheva. „La un moment dat, i-am spus bărbatului meu să-mi ia verigheta şi s-o pună la el în buzunarul de pe interior, pe care-l închide cu un ac de siguranţă. N-a vrut. Am coborât în gară la Vinţu, să schimbăm trenul. Acolo m-am dus la baie, m-am spălat pe mâini”, îşi aminteşte bunica Elisabeta. Tot din Sibiu, spre Iaşi, mai plecase o familie. La oamenii aceştia, la Vinţu, venea şi insista un om al străzii, să le vândă ceva. „Nu ştiu ce avea de vândut, dar ei au respins. Când ne-am urcat în tren, mi-am dat seama că nu mai am verigheta. M-am întristat tare. Şi, mi-a venit în minte să întreb oamenii - ce avea de vândut băiatul ăla? O verighetă, mi-au spus. Doamne, aia era verigheta mea! Iar el o vindea cu 10 lei. Soţul îşi avea verigheta pe mână. Le-a arătat-o şi oamenii au recunoscut modelul”, suspină femeia.
Cei doi soţi au ajuns în Iaşi, au stat la rând, s-au închinat sfintei. Încercau să uite incidentul, dar tristeţea sălăşluia încă acolo, într-un colţ de suflet. Aşa s-au întors la Sibiu, cu rugăciuni la Sfânta Parascheva, dar şi la Sfântul Mucenic Mina. „Ne-am odihnit, am făcut şi ordine prin casă. Soţul se tot foia dintr-o cameră în alta, din bucătărie pe hol şi înapoi. La un moment dat, m-a chemat să-mi arate ceva. În mijlocul bucătăriei, unde măturasem înainte şi umblasem atâta, stătea acum verigheta mea”, exclamă cu bucurie Elisabeta. Acum, amândoi s-au întors să mulţumească pentru minunea pe care au trăit-o anul trecut. „Sfântul Mina şi măicuţa Parascheva mi-au adus verigheta înapoi. Am pierdut-o şi au fost atâţia martori la întâmplarea asta. Vă daţi seama ce putere mare o fost? Verigheta mea mi-au adus-o sfinţii ăştia doi, în bucătărie! Vorbim de o verighetă pierdută în altă localitate”, nu încetează să se minuneze tanti Elisabeta.