Citat:
În prealabil postat de dobrin7m
Nu e bine ca generalizezi atat de mult. Nu toti comunistii au fost inculti si parveniti. Eu stiu multi fosti comunisti care si-au pastrat credinta in suflet si care au si citit si studiat mult. Ca au fost la un moment dat victime ale sistemului comunist, asta este. In definitiv chiar eu insumi am crescut in comunism si la 16 ani m-au facut membra a uniunii tineretului comunist. Toti au fost membrii de partid, obligatoriu, cu voie fara de voie. Insa credinta din suflet nu le-a luat-o nimeni. A fost chestiune de alegere la fiecare.
Eu am acasa o biblioteca mare, mama mea la fel, te asigur ca eu mi-am citit cartile din biblioteca chiar si de 3 ori la rand. Acum nu mai citesc decat literatura ortodoxa.
Cine este nestudios este , indiferent ca a fost comunist sau nu. asta dintotdeauna.
|
Asa e, nu e bine sa generalizam. Nu au fost toti membri de partid sau adepti ai materialismului stiintific. Au fost oameni care au refuzat, intelegand sa fie verticali cu orice pret. Unii au platit cu viata, cu libertatea, cu functia, cu niscaiva privilegii... Le facem o mare nedreptate acelora daca spunem ca toti au fost o apa si un pamant, ca "asa au fost vremurile", e pacat mare. Dincolo de exemplele celebre pe care le stim cu totii sau ar trebui sa le stim, cred ca fiecare are in familie cate un "disident".
Spre exemplu, bunicii mele i s-a propus sa fie turnatoare. A refuzat si nici membru de partid nu a fost. Avea dosar sanatos si neam de neamul ei nu fusese chiabur sau legionar sau preotesc, dar tot a refuzat. A avut multe probleme la serviciu din cauza asta si mereu a ocupat un post mult inferior pregatirii ei, in timp ce activisti cu patru clase ajungeau peste noapte sefii ei. Tot din cauza asta a iesit cu pensie mica. Frecventa fara teama biserica, toata lumea stia ca tine post negru vinerea, poate si faptul ca detinea o functie nesemnificativa a ajutat-o sa scape fara represalii prea mari, poate si faptul ca activistii respectivi nu erau chiar diabolici... Ne povestea cum s-a intalnit odata cu securistul fix langa biserica, desi isi lua masuri de precautie sa nu fie vazuta. Securistul ar fi intrebat-o: "Unde mergeti, tovarasa?" iar ea a replicat, pastrandu-si cumpatul: "Dumneata nu vezi unde merg?!" Insa acest lucru nu a impiedicat-o sa recunoasca dupa 90 aspectele pozitive ale sistemului comunist si nici nu ii judeca pe cei care au preferat sa aiba carnet de partid, considerand, la fel, ca a fost o chestiune de alegere.
Insa, daca ii intrebi pe oameni cum si de ce au facut anumite fapte in timpul comunismului - fapte pe care, fireste, ca cei mai multi nu le recunosc - zic ca "asa au fost vremurile", nu isi asuma responsabilitatea pe care implica orice alegere. Cam asta a fost si raspunsul tortionarului Visinescu, batranel venerabil care a ucis sute de oameni in puscariile comuniste si care acum a fost actionat in judecata. Omul nu regreta nimic, nici macar nu constientizeaza cat rau a facut, s-a trezit aruncat intr-o conjunctura si s-a lasat in voia stapanirii, ca, deh, asa au fost vremurile. E adevarat ca nu toti au facut crime, dar cati oameni si-or fi pierdut locurile de munca, reputatiile, averile, posibilitatile de avansare si altele, din pricina unor note infirmative ale unor "caldicei", carora comunismul a reusit sa le extirpe putina coloana vertebrala pe care o aveau si care se scuza ca "asa au fost vremurile"?!