În prealabil postat de sophia

Problema este totusi alta:

Nu laudatul strica ci lipsa de discernamant.
Oamenii, nu vorbim numai de copii aici, sunt laudati si comparati mai degraba pentru aspecte negative, sau nu sunt corectati.
In schimb nu sunt laudati si sustinuti pentru aspecte pozitive.
Reszultatul: se intaresc faptele negative si dispar cele pozitive.

Pe mine ma deranjeaza si cee ce se intampla aici pe forum si pe site (articolele) in acest sens.
Vesnic se discuta numai despre aspecte negative, despre pacate si cat este de raul omul de azi. Suntem tot timpul comparati cu cei de acum 2000 ani, sau mai rau, cu Dumnezeu si sfinti in neputintele noastre.
De genul: "Vezi, tu nu poti ca ei, tu faci numai rau."

Si atunci ajungem sa ne simtim rau, sa ne fie frica de biserica, de spovedanie, sa gandim ca suntem niste rai si niste pacatosi in permanenta.
Nimic din ce facem si avem bun nu este considerat si sustinut/laudat.
Nu suntem sprijiniti sa facem ceva bun.

De acolo vine de fapt complexul de inferioritate si frica. "Vai, da o fi rau/pacat daca fac asa. Ia uite ce grozav este ala si eu nu pot."

Comparatul are si o parte buna: daca ne uitam in sus si vedem ce lucruri bune a facut unul si ce a reusit, ne da un impuls sa luptam si noi sa facem ca el.
Invers, daca ne uitam numai in jos, la rau si la pacat, ajungem sa ne complexam si sa nu mai avem incredere in noi.

Citeam ieri undeva un comentariu al cuiva (in alta parte pe net) legat de biserica, de credinta. Spunea ca biserica pierde multi oameni treptat pentru ca se indeparteaza de niste valori: de caldura umana, de simpatie, mila, intrajutorare, intelegere, implicare in social. Acestea au fost valorile aduse de Iisus Hristos. Azi atentia in biserica este pe pacat, pe moarte, pe interdictii, bani si etc.
Si daca in biserica nu le gasim, in societate nu le gasim, inseamna egoism si raceala. Un egoism general.