[vsovivivi]

Ipocritul se laudă că este victima cea mai grozavă a crizei de timp... rezolvând mereu singur toate problemele cu o grijă foarte disperată şi serioasă însă e simulare, prefăcătorie, furând astfel meritul şi aprecierea celorlalţi de parcă toată nădejdea lumii este numai în el eroul şi apoi, după rezolvarea problemei, de către alţii bineînţeles, suge şi speculează meritele în favoarea sa spre slava deşartă. Se ştie preface perfect că nu se preface deloc când se arată văzut şi toată ziua lucrează numai făţărnicia şi credibilizarea goală de conţinut visând la atractivitatea şi superioritatea totală prin viclenia lucrului la faţada născocită ca model de artă şi înţelepciune şi astfel prin toate cele ce ţi le arată şi ţi le expune se dă plin de socotinţă şi de dreptate de parcă ar trebui urmat numai el şi lecţiile lui pe care le dă cu altruism la modul cel mai exchibiţionist cu putinţă sperând că prin ceea ce se vede sau se deduce la el va scăpa neobservată trăirea lui cea interioară, lucrarea lui cea laşă şi plină de spurcare şi răutate vicleană rodind numai păcatul, şi sperând el că nu contează şi că nu va conta cîtă neghină vopsită împrăştie în jur din moment ce scopul general pare bun: poleirea şi lustruirea tuturor căilor ce duc în iad de parcă ar duce în Rai.

E vorba deci de cruzime!.. de cea mai crudă cruzime, cruzimea perfectă şi ideală, cruzimea totală, prima şi ultima vamă.

Acesta poftează mereu după păcerea păcatelor ascunse în pofte şi după trădările ascunse în fericirile înşelării şi libertăţile făţărniciei. Asta e plăcerea lui: ridicare cârtirii şi revoltei maselor ce vine din minciună şi din aruncarea vinei pe aproape, pe Dumnezeu, prin pomenirea sinceră şi ironică şi semeaţă a spurcăciunilor spre stârnirea planurilor rele şi îndrăznirea împlinirii lor ca distracţie a cruzimii şi vicleniei.

Asta e toată distracţia şi gLumea, asta e răutatea: mita minciunii măririi de sine şi plăcerea eului egoist ascuns în toate.

Asta îi place fariseului şi asta îl încântă: aprinderea foarte rapidă a certei pe idoli şi a ameninţării cu răzbunarea necruţătoare, din credulitate făţarnică în minciuni şi pentru funcţii închipuite de pe poziţia de mare apărător al furăciunilor bogaţilor corupţi şi pentru supunere la idoli ca importantă lucrare de plinere a îndoielii spre înfumurarea lăcomiei necredincioase şi nesătule a omului prost şi credul şi naiv care nu vrea să creadă niciodată exact aşa ca dracool decât în superstiţii şi blestem... din toată nădejdea în deznădejde, adică iubind dezbinarea de umilinţă.

Şi ce este pofta altceva decât pismă şi invidie pentru semeţia răutăţii?.. şi ce este plăcerea altceva decât mita minciunii măririi de sine ca plăcere de sine, ca iubire de sine, ca mare mândrie şi lăudăroşenie ascunsă în prefăcătorie şi făţărnicie?