Rugaciunea inseamna siguranta

- Gheronda, si cum sa ajung sa simt rugaciunea ca o necesitate?
- Trebuia sa fi mers si tu in razboi ca sa ne putem intelege. In armata, in vreme de razboi, cand eram in legatura continua si „in neintrerupta convorbire des*chisa” cu Centrul, aveam mai multa siguranta. Cand comunicam din doua in doua ore, simteam o nesigu*ranta. Iar cand comunicam numai de doua ori pe zi, dimineata si seara, atunci ne simteam fara sprijin. Cu cat mai mult se roaga cineva, cu atat mai multa siguranta duhovniceasca simte. Rugaciunea inseam*na siguranta.

Daca ne aflam in legatura continua si „in neintre*rupta convorbire deschisa” cu Dumnezeu, vom preintampina orice rau. [/COLOR]Odata, intr-un autobuz era un mo*nah[3] care se ruga cu ochii inchisi. Toti ceilalti calatori credeau ca doarme. La un moment dat un camion, care venea din directie opusa, s-a izbit de un stalp de curent electric, iar masinile care veneau din ambele directii s-au ciocnit intre ele, pricinuindu-se mare paguba. Autobuzul insa s-a aflat la cativa metri de drum, ca si cum ar fi fost luat de o mana nevazuta, si niciunul din*tre pasageri nu a patit nimic. Rugaciunea monahului i-asalvat.

- Gheronda, adeseori mirenii intreaba cum sa se obisnuiasca sa se roage.
- Uite, mai demult, unii care voiau sa devina mo*nahi si aveau un caracter aspru, mergeau si se nevoiau pe stanci abrupte, in pesteri, in mormintele inchinato*rilor la idoli sau in locuintele demonilor. Acolo treceau printr-o multime de primejdii – se temeau ca nu cum*va sa se desprinda stanca, urlau demonii etc. -, si frica ii silea sa strige neincetat: „Hristoase al meu, Maica Domnului”. Si astfel au dobandit obisnuinta cea buna a rugaciunii neincetate.

Astazi, datorita distractiilor de noapte, drogurilor etc, multi dintre cei care con*duc masina isi pierd controlul asupra lor insisi. Asa ca omul se duce la serviciu si nu stie daca se mai intoarce sanatos acasa sau se va trezi schilodit in vreun spital. Aceasta nu-l sileste sa spuna mereu: „Hristoase al meu, Maica Domnului”? Daca mirenii ar fi pus in valoare primejdiile prin care trec, ne-ar fi intrecut pe noi, monahii, in rugaciune si ar fi evitat si primejdiile.
La Coliba mea a venit cineva foarte mahnit pentru ca din neatentie a lovit un copil cu masina.

„Sunt vino*vat” spunea el.
„Te rugai in acel ceas?”, l-am intrebat.
„Nu” mi-a raspuns.
„Nu esti atat de vinovat ca ai lovit copilul, i-am spus, pe cat esti de vinovat ca nu te ru*gai”.

Si i-am povestit urmatorul caz pe care il aveam in vedere sa i-l spun. Am cunoscut un functionar care ajunsese la inalte masuri de virtute. Rostea neincetat Rugaciunea lui Iisus la serviciu, pe drum si peste tot unde mergea. Rugaciunea ii devenise de-sine-lucratoare[4] si din ochii lui curgeau lacrimi de doxologie si de veselie. La biroul unde lucra, uda hartiile cu lacrimi. Din aceasta pricina se gandea sa-si lase serviciul si sa iasa la pensie. A venit la Coliba mea ca sa ma intrebe ce sa faca.

„Nu pleca, i-am spus, iar cand te vor intre*ba colegii tai de ce plangi, tu sa le spui: ŤMi-am adus aminte de tatal meuť”.

Intr-o zi, in timp ce conducea, i-a sarit dintr-odata un copil in fata masinii. Desi l-a aruncat cat colo ca pe un titirez, totusi copilul nu a pa*tit nimic. L-a pazit Dumnezeu, pentru ca in acel ceas omul acesta se ruga.

Mobilizare pentru rugaciune

- Gheronda, va fi razboi?- Voi faceti rugaciune? Eu din primavara pana-n toamna fac mobilizare pentru rugaciune – fara zgomot -, ca sa ne miluiasca Dumnezeu si sa evitam mobilizarea si razboiul. Am avut o vestire:

„Faceti multa rugaciune, ca sa fie impiedicati turcii, deoarece in duminica de 16 octombrie, intentioneaza sa ne loveasca”.

Mai mult:
http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...ciune/#respond