[laurastifter]

În prealabil postat de netsky

Salutare tuturor!!Am si eu o problema.Dupa ce m am impartasit ultima data mi a aparut o teama.Am teama de a nu gandi despre oameni de rau.Ma gandesc cum ar fii sa spun anumite propozitii in gand despre duhovnicul meu referitor la inteligenta ,inaltimea dansului etc...intr un cuvant mi e teama sa nu am ganduri de hula despre dansul si despre lucrurile sfinte.Am gandit astfel de lucruri despre duhovnicul meu si mi este teama sa spun astea la spovedanie imi este greu pentru ca nu vreau sa l jignesc.Am citit undeva ca aceste ganduri sunt de la diavol si ca nu ar fii ale mele...eu incerc sa ma impotrivesc dar uneori nu reusesc....Am citit undeva ca este de ajuns sa spun la spovedanie :“Imi trec prin minte gânduri de hulă despre Hristos sau despre Sfântul Duh, despre Maica Domnului, despre Sfinţi sau despre Sfinţia Voastră, duhovnicul meu“.Am inteles ca nu trebuiesc spuse cu detalii.Imi poate spune cineva ce s fac ?Cum sa le spun la spovedanie?Nu este pacat oare sa nu spun la spovedanie aceste hule ?.Este suficient sa spun doar ca am avut ganduri de hula despre duhovnicul meu(fara detalii adica fara sa spun exact aceste propozitii pe care le am gandit)?.Imi este tare rusine...si ma gandesc cum oare voi mai reusi sa ma impartasesc.Imi doresc sa ma spovedesc curat dar imi este teama sa mi jignesc duhovnicul.Ce sa fac?
Am mai postat intrebarile acestea intr o alta rubrica a acestui forum.Imi cer scuze pentru aceasta dar am mare nevoie de un raspuns la problema mea.
Astept pareri cu nerabdare.Va multumesc!!!

Doamne ajută!
Voi încerca să vă împărtăşesc câteva gânduri, după puţina mea înţelegere... deşi harul duhovniciei nu-l pot avea şi nici măcar nu am trecut prin experienţe similare celei pe care o trăiţi dvs în această perioadă.
Mereu am gândit că, în planul vieţii spirituale, părinţii cei duhovniceşti sunt medicii, iar noi, ceilalţi absolvenţi de Teologie, rămânem doar teoreticienii acestei "medicine" sufleteşti (incapabili, însă, de a o practica vreodată) şi, cel mult, asistenţi medicali. :)
Sau, mai corect spus, Hristos este unicul Medic, preoţii asistenţii medicali, iar noi, absolvenţii de Teologie... rămânem doar teoreticieni. :)
În primul şi-n primul rând, cred că este important să ştiţi că dvs NU sunteţi responsabil de aceste gânduri, din simplul motiv că nu le doriţi.
N-o spun eu, ci urmez învăţăturile Patericului.
Astfel, o apoftegmă din Patericul Egiptean (voi încerca să găsesc referinţa exactă) relatează cum un monah a alergat la Avva Pimen, pentru că avea gânduri de hulă la adresa lui Dumnezeu.
A mers la el în mai multe rânduri, dar, de fiecare dată, pleca fără să-i mărturisească adevăratul motiv al frământărilor sale sufleteşti. Se temea şi se ruşina să-i spună unui atât de înduhovnicit monah că el are gânduri de blasfemie.
Într-o zi, Avva, observându-i conflictul interior (Părinţii erau văzători cu duhul), l-a convins să-i mărturisească adevărul.
După ce monahul şi-a deschis inima şi a mărturisit totul, Avva Pimen l-a întrebat: dar tu vrei să gândeşti aşa despre Dumnezeu?
Răspunsul a fost, evident, negativ.
Atunci, Avva i-a spus: dacă nu le vrei, atunci ele nu sunt ale tale, ci îţi sunt sugerate de către diavol. Tu nu ai asumat, în mod liber şi conştient, aceste hule. De aceea, nu eşti deloc responsabil. Poţi, însă, să te împotriveşti acestor gânduri, să nu le laşi să te stăpânească.
Am redat ideea, nu am citat (poate mă ajută cineva cu postarea apoftegmei, cineva care are acum mai mult timp la dispoziţie pentru a căuta în Pateric).
Şi spune Patericul că "s-a tămăduit fratele din ceasul acela".
Într-o altă apoftegmă a Patericului se relatează cum a venit la un avvă (cred că tot Pimen) un frate pe care-l chinuiau gânduri negative (nu se specifică dacă tot hulă), iar avva îl conduce în afara chiliei şi-i cere să oprească zborul unor corbi. La mirarea celuilalt, avva răspunde întrebând, în continuare: "dar dacă aceşti corbi s-ar aşeza pe capul tău, i-ai putea alunga?".
Şi adaugă: "aşa şi cu gândurile: nu le poţi opri să vină asupra ta; altceva, însă, este să li te împotriveşti când ele vin".
Există nenumărate exemple, în literatura patristică şi aghiografică, despre Sfinţi şi părinţi duhovniceşti munciţi de asemenea gânduri pentru că, pe măsură ce creştem spiritual, devin şi ispitele din ce în ce mai mari, iar "dragostea pentru Hristos prin cele contrare se verifică" (Sf. Marcu Ascetul).
Ştiţi, este ca la şcoală: doar elevii buni pot câştiga olimpiade sau alte concursuri dificile; ceilalţi primesc cerinţe mai uşoare, la nivelul lor de înţelegere, ca să poată promova în clasa următoare.
La fel şi-n viaţa duhovnicească, în acest alpinism spiritual în care fiecare culme atinsă e un nou început şi un prim pas către culmi mereu şi mereu mai înalte.
Vă recomand să citiţi şi-n "Scara dumnezeiescului urcuş" a Sfântului Ioan Scărarul (Filocalia, vol. 9) despre gândurile de hulă (are un capitol pe această temă...).
În opinia mea, bazându-mă pe mesajul dvs, apariţia acestor gânduri are inclusiv o explicaţie psihologică... şi una foarte simplă.
Pentru că aţi scris aşa: "Dupa ce m am impartasit ultima data mi a aparut o teama.Am teama de a nu gandi despre oameni de rau.Ma gandesc cum ar fii sa spun anumite propozitii in gand despre duhovnicul meu referitor la inteligenta ,inaltimea dansului etc..."
Vedeţi?
De frică să nu gândiţi ceva rău despre părintele dvs duhovnic şi imaginându-vă cam ce aţi putea gândi aşa şi cât de rău ar fi, aţi început să şi gândiţi.
E un fenomen psihologic evident.
Este exact ceea ce păţesc studenţii la Medicină, atunci când încep să studieze despre simptomele anumitor boli de care se tem: încep să aibă impresia că manifestă acele simptome şi că, deci, s-au îmbolnăvit de maladia pe care o studiază. :)
Încă un exemplu: vi s-a întâmplat să aveţi insomnie mai multe nopţi consecutiv şi, după aceea, de teamă că această stare va persista mai mult timp, chiar să nu mai puteţi dormi... gândindu-vă: "dacă n-o să pot adormi?". Mie mi s-a întâmplat şi secretul, în asemenea situaţii, este să nu mă mai gândesc la asta, pur şi simplu, să ignor gândul că nu voi mai putea să adorm.
Dacă aş fi în situaţia dvs, aş face următorii paşi:
1. m-aş ruga lui Dumnezeu să îndepărteze ispita de la mine, să lupte pentru mine cu adversarii spirituali, care-mi sugerează asemenea gânduri;
2. atunci când gândurile mi-ar veni în minte, n-aş sta să le analizez (ştiind că nu-i nimic constructiv şi bun în astfel de idei aiuristice), ci m-aş gândi imediat la altceva, aş spune "Doamne Iisuse", mi-aş da drumul la muzică, aş intra-n vorbă cu cineva... aş încerca, pe scurt, să păcălesc, pur şi simplu, gândul-musafir nepoftit;
3. în privinţa Spovedaniei, nu ştiu cum aş proceda, având în vedere faptul că gândul respectiv îl vizează şi pe duhovnic. Aici chiar că-i mai complicată treaba... :)
Dumnezeu cu dvs!