Citat:
În prealabil postat de VladCat
Cand vorbeste de treaba asta nu cred ca se refera numai la caderea Ierusalimului ci si la vremurile de sfarsit (a se vedea contextul). „Sa fuga in munti” cred ca face trimitere la o evadare intr-o locatie metafizica ci nu atat la niste munti propriu-zisi.....parca am citit candva ceva pe tema asta dar nu mai tin minte....oricum e interesant subiectul.
p.s.: nu am citit topicul deci raspunsul meu este strict la mesajul citat
|
Desigur că, în strădania înțelegerii (fie și doar în parte) unui text biblic, sensul duhovnicesc/ spiritual este primul ce trebuie căutat și, de aceea, interpretarea ta îmi pare deosebit de profundă și autentic-ortodoxă.
Există aici, totuși, inclusiv un sens istoric, ca și-n oricare alt text.
De exemplu, trecerea poporului ales prin marea roșie, sub conducerea lui Moise a fost, desigur, în sens tipologic, o prefigurare a Botezului creștin; textul are, însă, un sens istoric foarte clar - evreii aceia chiar au fost conduși, într-un mod supranatural, prin marea roșie.
La fel și-n cazul textului despre care discutăm noi. Sensul duhovnicesc există și este chiar cel esențial. Hristos a vorbit nu doar pentru contemporanii Săi, ci pentru fiecare persoană umană, din orice generație ar fi.
Contemporanii Săi, însă, în anul 70, s-au refugiat la Pella (așa-mi amintesc că se numea cetatea în care s-a stabilit comunitatea iudeo-creștină din Ierusalim în timpul războiului dintre 66-70, spre să rețin corect) și nu a participat la război.
Textul pe care-l discutăm este consemnat, într-adevăr, în contextul unei cuvântări eshatologice (așa cum vedem în toate Evangheliile sinoptice).
O parte a profeției se va împlini la acea vreme pe care nici îngerii n-o știu... ci numai Tatăl.
O altă parte a profeției viza, însă, un eveniment istoric din epoca respectivă. De aceea, Hristos precizează: "adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul (generația - n.n.) acesta până când nu vor fi toate acestea" și, imediat, pentru a se evita eludarea sensului spiritual în favoarea celui literal-istoric, adaugă: "cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece".
În acel neam/ generație, profeția s-a împlinit în mod cât se poate de concret. Citez din memorie (nu știu exact versetul): "iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oștiri, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci, cei din Iudeea să fugă în munți. Să nu se întoarcă să-și ia haina".
Cum facem?
Același Hristos, Dumnezeul nostru, Care a spus: "mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: să-și pună cineva viața pentru prietenii săi".
Sacrificiul propriei vieți pentru aproapele este, așadar, suprema dovadă de iubire.
Iubirea este cea mai mare virtute creștină.
Sacrificiul suprem din dragoste față de semeni rămâne, deci, fapta cea mai bună din perspectiva moralei creștine.
Atunci, cum facem cu fuga în munți?
Cuvintele Sfintei Scripturi nu se pot contrazice între ele...
Este, oare, vorba tocmai despre evitarea crimei?
Sau să ne întrebăm altfel:
în caz de război, se poate vorbi de sacrificiu din iubire față de ceilalți?...
Sau cumva sacrificiul, în acest caz de război, ar presupune nu iubirea, ci tocmai contrariul acesteia - o moarte tocmai în încercarea de a-i omorâ pe alții?...
Iar jertfa supremă pentru semeni, cea recomandată de Hristos în In15, 14, are drept unic motiv iubirea și ca singur scop împlinirea, manifestarea concretă a acesteia.
Cum ne dumirim?...
:)