[laurastifter]

În prealabil postat de ovidiu b.

Laura, cum comentezi acest eveniment istoric?:

Din volumul al IX-lea al ”Vietii Sfintilor” (pag.1034 si 1043), aflam ca, in ziua premergatoare luptei cu Maxentiu din 28 octombrie 312, imparatul Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si inscrisul ”in hoc signo vinces” (”prin acest semn vei invinge”), apoi, in noaptea urmatoare, a avut un vis in care i s-a aratat Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, care l-a indemnat sa insemneze cu Sfanta Cruce toate steagurile de lupta ale ostirii sale. Constantin a facut intocmai. Monogramul lui Hristos HP (semnul ”CHI – RO”) l-a pus si pe un steag numit ”labarum” (stindard – drapelul - roman de razboi, pe care, Constantin cel Mare, punand crucea si monogramul lui Iisus Hristos, l-a transformat in stindard imperial). Astfel, prin purtarea de grija si marea milostivire a Domnului nostru Iisus Hristos, Constantin l-a invins pe Maxentiu, intrand triumfator in Roma.

Doamne ajută!
În primul rând, relatarea din "Vieţile Sfinţilor" este întemeiată pe scrieri ale următorilor autori:
1. Lactantius, "De mortibus persecutorum";
2. Eusebiu de Cezareea, "Istoria Bisericească" şi "De vita Constantini" (PSB 13 şi 14).
Acum, pentru a nu fi acuzată că pun la îndoială texte ale unor Sfinţi (mulţi de aici, de pe forum, sunt, efectiv, îndrăgostiţi de argumentul autorităţii...), precizez faptul că nici unul dintre cei 2 autori nu este canonizat, nu se încadrează în categoria Sfinţilor Părinţi, fiind doar istorici ai Bisericii. Mai mult decât atât, Eusebiu a avut şi convingeri semiariene, a trecut de la ortodoxie la arianism şi invers cam cum schimbă ai noştri politicieni partidele... A mers, "academic" fie spus, după principiul "consecvenţă şi onoare, eu mă dau cu cel mai tare". A fost caracterizat, în documentele vremii, drept un linguşitor fără pereche al împăratului (ceea ce rezultă inclusiv din propriile scrieri ale lui Eusebiu, chiar fără să-l fi caracterizat cineva astfel). A participat la Sinodul din 335, în care s-a luat decizia exilării Sfântului Atanasie cel Mare şi, în cadrul discuţiilor din Sinod, a fost acuzat de către un alt episcop participant de faptul că, în vremea persecuţiilor lui Diocletian, ar fi căzut în apostazie (afirmaţie controversată, greu sau poate chiar imposibil de demonstrat prin probe istorice incontestabile).
Am precizat aceste detalii nu pentru a pune la îndoială istoricitatea evenimentului prin sofismul "ad hominem", ci doar pentru a evita replici de tipul: "negi vieţile Sfinţilor?...". :)
Originea relatării este, de fapt, întemeiată nu pe vreo scriere revelată, ci exclusiv pe documentele menţionate.
Comparând textele lui Lactantius si Eusebiu în care este relatat episodul din anul 312, putem observa cu uşurinţă faptul că există, între ele, anumite diferenţe de detaliu, într-adevăr nesemnificative pentru mesajul teologic al textului (deosebiri de tipul: Constantin cel Mare a avut vedenia în stare de veghe, sau în vis?... etc).
Cred că am scris un text prea lung, continui în mesajul următor. :)