[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Munca

-I-

Să gândeşti şi să vrei nu înseamnă nimic dacă nu acţionezi.
Acţiunea presupune crearea de bunuri şi valori şi implicare responsabilă în viaţa societăţii, adică muncă.
Munca e necesară echilibrului moral şi fizic al omului.
Ea e chiar condiţia existenţei lui
Ea e, de asemenea, condiţia existenţei societăţii.
Viaţa face din muncă o obligaţie materială.
Legea morală face din muncă o datorie.
Omul activ e folositor lui însuşi, semenilor lui şi Ţării lui.

România are nevoie acum mai mult ca niciodată de oameni activi.
Neamul nostru a acţionat în trecut la fel de înţelept, la fel de energic şi la fel de bine ca oricare altul.
Stau dovadă două mii de ani de muncă, de luptă şi de glorie.
E important să ne regăsim dorinţa şi voința de a acţiona.
E în joc soarta Ţării.

Devenind oameni activi ne vom putea sluji Ţara şi pe noi înşine.
Doar prin acţiune continuă, hotărâtă putem avea succes, putem să ne jucăm cu folos rolul ca Popor pe scena lumii.
Pentru a ne ridica, pentru a fi din nou ce-am fost, trebuie să acționăm neobosit fără să ne descurajăm vreodată.

-II-

Acţiunea întreţine şi dezvoltă în noi forţele corpului şi sufletului, ne asigură sănătatea fizică şi morală.
Acţiunea e mișcare, activitate, viaţă.
Apatia e stagnare, moarte.
Acţiunea în toate formele ei intelectuală, morală, fizică e manifestarea a ceea ce se numeşte viaţă intensă, singura potrivită sufletelor mari, singura care merită trăită.

Cine se simte predispus la inactivitate, la moliciune trebuie să combată această tendinţă altfel ea se va transforma într-o meteahnă care-l va împiedica să-şi îndeplinească îndatoririle.
Putem deveni activi prin antrenament la fel cum ne formăm caracterul exersându-ne voinţa.

-III-

Nimic nu se poate obţine fără efort susţinut.
Să fim activi, să devenim oameni de acţiune!
Să fim harnici, să ne facem bine munca!
Munca e efortul rodnic şi metodic, care creează, care transformă, care produce.

Munca e prima şi veşnica lege umană, care se impune în egală măsură tuturor.
Ea înalţă omul şi-l înnobilează.
Ea e o necesitate pentru marea majoritate.
Ea e o datorie pentru toţi.

Munca a fost întotdeauna condiţia existenţei omului şi instrumentul progreselor lui.
Prin muncă, inteligenţă şi curaj omul a supus natura.
Civilizaţia e rezultatul muncii umane.

-IV-

Munca asigură celui care o face o independenţă, o demnitate a vieţii pe care leneşul nu le poate pretinde.
Ea e o necesitate absolută pentru omul sărac.
Ea e totodată o obligaţie materială şi o datorie socială.

Datoria de a munci o are şi cel bogat, care profită de bunuri pe care alţii le-au dobândit şi i
le-au lăsat moştenire.
El trebuie să-şi îndeplinească această îndatorire la fel ca săracul.
La ce-i foloseşte Ţării un om care nu munceşte, care nu produce nimic?
Câtă demnitate poate avea un asemenea de om, câtă mândrie când ştie că nu-şi ajută comunitatea, că nu face nimic pentru a îmbunătăți climatul social şi că nu-şi aduce contribuţia la opera de construcţie naţională?

-V-

Dacă tatăl are o fabrică sau o firmă de comerţ e preferabil să-şi asocieze copiii în muncă pentru a le da voinţa de a-i dezvolta şi continua afacerea.
Tinerii bogaţi, care nu au posibilitatea să urmeze calea părinţilor lor, şi-ar putea folosi banii în Ţară pentru a construi fabrici, pentru a deschide magazine, pentru a înfiinţa exploatări agricole sau pentru pune în valoare zone cărora nu le lipseşte decât capitalul pentru a deveni productive.

Industria, comerţul, agricultura oferă posibilităţi nelimitate oricărei activităţi laborioase, oricărei acţiuni energice şi independente.
În industrie, comerţ sau agricultură ne putem găsi toţi un loc.
Pentru cei care vor altceva există alte căi.
Cercetarea ştiinţifică, arta, literatura, Biserica, Armata oferă bogaţilor şi săracilor cariere folositoare şi onorabile.

-VI-

Copiilor Familiilor înstărite totul le e uşor la început de drum.
Ei pot dobândi, mai lesne ca alţii, o pregătire bună.
Ei îşi pot alege cariera care li se potriveşte cel mai bine.
Dar la atât li se limitează avantajele.
Crescuţi în puf, beneficiind de o bunăstare care moleşeşte, având totul de-a gata ei nu sunt pregătiţi să înfrunte dificultăţile existenţei.

Toţi, bogaţi sau săraci, avem viaţa e în faţa noastră.
Ea va fi aşa cum ne-o vom face.
Punctul de plecare nu are mare importanţă când drumul e lung.
Soarta ne e în propriile mâini.
Modalitatea de a reuşi e pentru fiecare dintre noi aceeaşi: muncă energică, curajoasă.
Nu cel mai bogat sau cel mai inteligent dintre noi va fi cel mai fericit, ci acela care va putea să îmbine tăria de caracter cu râvna în muncă.

Să muncim deci.
Să muncim pentru noi, pentru binele alor noştri, pentru binele Ţării.
Munca ne face viaţa uşoară şi fericită, ne alină durerile, ne ajută să suportăm relele inevitabile.
Ea e legea viguroasă şi sfântă a omului, ea e legea socială prin excelenţă.

-VII-

Munca e creatoare de virtute.
Lenea e mama tuturor viciilor.
Leneşul nu e doar inutil, el e nefast pentru societate, nefast pentru el însuşi.
Să nu faci nimic e imposibil.
Cine nu munceşte, cine nu face bine, face în mod necesar rău.
Munca întreţine viaţa.
Lenea paralizează şi ucide.

Fierul nefolosit rugineşte.
Creierul şi membrele nefolosite slăbesc şi se atrofiază.
Oamenii care muncesc, care duc o viaţă activă, au şansa de a-şi păstra mai mult timp puterile şi sănătatea.
Ei nu sunt supuşi influenţelor externe, nu sunt bântuiţi de temerile care-i asaltează pe leneşi.
Ei nu ascultă în fiecare dimineaţă buletinele meteorologice şi nu-şi privesc mereu limba în oglindă ca să vadă ce culoare are.
Ei trăiesc, ei acţionează, ei risipesc şi ard germenii morbizi care le ameninţă mintea şi trupul.
Ei sunt sănătoşi moral şi fizic, pentru că sunt activi.

-VIII-

Munca ne face să suportăm cu bună dispoziţie greutăţile vieţii şi micile ei mizerii.
Lenea ne face, dimpotrivă, să medităm la cele mai mărunte necazuri, le exagerează, dă amploare suferinţelor, generează tristeţe, ipohondrie, această boală a sufletului, mamă a bolilor trupului.

Să muncim necontenit!
Să nu fim niciodată inactivi!
Odihna corpului se obţine prin munca minţii, odihna minţii prin munca corpului.

Dordea Cosmin