[cristiboss56]

Egoismul sta la baza celei mai urite patimi , patima malahiei !

Ca să poţi învinge o patimă, nu ai voie să te pretinzi că eşti cineva, că eşti ceva. Dacă pretinzi că eşti ceva, înseamnă că a intrat în sufletul şi în cugetul tău egoismul, patima cea mai blestemată şi cea mai înfricoşată pentru orişicare dintre noi.

Întotdeauna patimile dacă se întăresc în om, de-acuma omul zice că-i cu neputinţă să mai scapi de ele. Dar nu e cu neputinţă. Nu-i voinţa adevărată.
Toate-s cu putinţă la Dumnezeu, nu?
Toate-s cu putinţă la Dumnezeu, toate-s cu putinţă. Aici la noi, era un meşter care a zidit o casă pe malul mării, la un chiliot. În timpurile vechi pescuiam pe malul mării. Fiecare casă avea barcă la mare, ne duceam, pescuiam, şi dacă prisosea ceva, vindeam, căci era greu, n-aveai cu ce trăi, nu era ca acum, când s-au adus toate bunătăţile în Sfântul Munte. Şi a zidit un părinte o casă lângă mare şi meşterul care lucra acolo fuma foarte mult, două pachete mari pe zi.
I-am spus într-o zi: “Măi, Elefterie, măi, nu mai fuma atâta!”. “Nu pot, părinte, nu pot să mă las”. Veşnic aprindea şi stingea câte o ţigară. Într-o zi m-am dus la Salonic, la doctor, că eu am suferit mult cu ochii. Pe atunci era primejdie mare să ajungi până la Salonic, că nu sunt mulţi ani de când au început cursele cu maşini pe aici, nu era nici drumul, nici nimic. M-am dus la Ierisso şi am luat o maşină spre Salonic. Toată lumea care era în maşină fuma, aprindea ţigară după ţigară… ce mai vorbă, te îmbolnăveai, s-a terminat! Printre cei care s-au urcat era şi Elefterie meşterul, cel care fuma două pachete pe zi, dar el era singurul care nu avea ţigara în gură. Tare m-am mirat şi l-am întrebat:
“- Elefterie, dar tu nu fumezi?
- Nu.
- Nu fumezi? Cui îi spui asta?
- Nu, părinte. Am socotit că mă vatăm şi am pus hotar şi nu mai fumez.
- Păi bine, da’ cum ai făcut?
- Da’ nu-s bărbat? Am spus că nu fumez. E greu la început, să crăpi, nu alta. Dar fiindcă am spus, sunt bărbat şi nu mi-am călcat cuvântul. Şi acum am trei luni de zile de când nu mai fumez, Slavă Domnului! Las’ să fumeze toţi ce şi cât or vrea, eu nu mai am nevoie.”
Vezi ce vasăzică hotărârea omului? A zis: “Sunt bărbat!”. Vezi, nu-i cu neputinţă să tai patima când omul are hotărâre.
Astăzi, în tot pământul, Satana biruieşte cu onania.Cu asta biruieşte. Aproape toată lumea e căzută în patima malahiei. De mici, copiii învaţă asta, şi dacă învaţă de mici copiii de-acuma ei nu se pot stăpâni până la adânci bătrâneţi. Cu asta biruieşte Satana, ca omul să nu fie curat niciodată.

Spun şi Sfinţii Părinţi, spun şi doctorii că făcând malahie nu poţi să fii sănătos. Te strici la creier. Altceva e când faci păcatul curviei cu femeia, pentru că împreunarea e lăsată de Dumnezeu, şi altceva când arunci sperma în aerul liber şi te satisfaci singur, aşa. E primejdie mare, şi dacă băieţii învaţă onania de mici, de-acuma cu anevoie mai găseşti oameni curaţi ca să intre în cler. Cu mare greutate. Mare nevoie. (14 iulie 2003)
Dacă continuu faci păcatul malahiei, înseamnă că faci voia Satanei făţiş, vrând. Nu mai poţi spune că ai căzut; ai vrut! Căderea e fără să-ţi dai seama. Dar dacă spui: “Dacă am căzut o dată, de ce să nu mai cad şi a doua oară, şi a treia oară şi a patra oară?”, vasăzică te-ai alăturat făţiş Satanei. Păi mai poţi scăpa de el? Sub nici un motiv nu mai poţi scăpa de el.

Cum e păcatul acesta al malahiei, al masturbării?

E cel mai blestemat păcat. Chiar şi doctorii din lume spun că-i vătămător, şi trupeşte.
Ştiţi că e răspândit prin seminarii? Se învaţă copiii unul de la altul.
Unul de la altul, da. Şi duhovnicii nu-i învaţă că e un păcat?
Îi învaţă, dar n-au putere. Copiii n-ascultă, n-au duhovnici buni în seminarii.
Oricât de buni să fie duhovnicii, dacă tu eşti răzvrătit şi te-ai îndulcit cu patima, zici: “Nu-i nimic, nu contează, nu-i nimic”, până când patima ia proporţii titanice, până când se înrădăcinează în cugetul tău. De-acuma, după ce a prins rădăcini adânci, mai poţi să o dezrădăcinezi? Cu mare greutate, dacă se va putea. Altfel nu.
Orice patimă, scrie şi în Sfânta Scriptură, dacă prinde rădăcini, cum mai poţi să dezrădăcinezi rădăcinile acelea adânci? Un copac, când e mic, are câteva luni, un an, îl dezrădăcinezi cum-necum, dar după ce se întăreşte trebuie să-i tai rădăcinile. Ei, dar cum să le tai? Trebuie să se usuce copacul.
Dacă nu lupţi contra ei, patima îşi va cere tributul. Dar de ce să nu lupţi, că doar patima e în stăpânirea ta. Zi aşa: “M-am stăpânit şi am hotărât, hotărârea mea este cu Dumnezeu şi n-o să mai fac ceea ce am făcut.”Dar vezi că nu-ţi este dezrădăcinată patima. Asculţi de patimă, asculţi de ispititorul. Ispititorul este cel care ne şopteşte în ideile noastre tot ce-i rău.
Mulţi zic că nu au puterea să se opună patimii malahiei.
Ei, n-au putere!? De ce, cum să n-ai putere? Cum se poate lucrul ăsta? “Eu sunt bărbat. Am hotărât, măcar orice s-ar întâmpla.” Dar aşa sunt toate patimile. Patima e în Stăpânirea ta, dar îţi trebuie o osteneală titanică s-o tai după ce a prins rădăcină în simţurile tale. Dar nu-i cu neputinţă să o smulgi, nu-i cu neputinţă. Dacă ceri ajutorul lui Dumnezeu e cu neputinţă să nu-ţi ajute Dumnezeu. Ţi-ajută Dumnezeu, dar trebuie hotărârea ta. (7 ianuarie 2004)
Bărbatul se irită, se tulbură adică, se luptă cu patima asta a trupului, a curviei, dar femeia are înzecit patima asta. Asta scrie în Sfintele Scripturi:“bărbatul se aprinde, arde” iar femeia “arde şi mai mult”. De aceea, toate judecăţile legii o pedepsesc mai puţin pe femeie, pentru că ea are mai multă patimă, mai multă înclinare către fărădelege. Dar bărbatul e bărbat şi poate spune: “Dacă vreau, cad cu femeia asta, dacă nu vreau, nu! Nu-mi trebuieşte!”Are bărbăţia aceea, are stăpânire. Dar aşa au devenit timpurile că fetele şi femeile, care înainte erau smerite, acum te irită, te ispitesc, ca vrând-nevrând să cazi, oricât de nepăsător ai fi tu.(19 ianuarie 2004)
Trebuie să ne osârduim, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou. Omul cel vechi – grecii spun paleanthropo – este omul plin de toate patimile, aşa cum e omul, omenirea de azi. Toate patimile omului duc la pierzare veşnică şi toate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi ale Bisericii ne povăţuiesc să ne lepădăm de omul cel vechi, de patimile care zac în trupurile noastre, fiindcă numai atunci putem să căpătăm Împărăţia Cerurilor.
Vezi?! “Nimic necurat sau spurcat va intra întru împărăţia Cerurilor”, spune Sfânta Scriptură. Omul cel vechi e plin de toate patimile şi e mai mare părerea de rău şi mirarea că, uite, conducătorii omenirii de astăzi te obligă să faci toate fărădelegile, chipurile pentru “că ai dreptul”.

Drepturile Omului nu sunt altceva decât pierzarea sufletului şi nu te ajută în nici un fel la câştigarea mângâierii Împărăţiei Cerurilor, deoarece cei care conduc omenirea spun că fiecare are dreptul să facă orice doreşte, orice păcat, orice fărădelege, pentru că “e dreptul omului”. Dar Adevărul nu-i aşa. Toate patimile în care s-a înglodat omenirea sunt contra lui Dumnezeu, contra creştinătăţii, contra omenirii. Şi fiindcă duşmanul nostru, diavolul, a căzut din ceruri pentru o singură patimă, mândria, el ştie foarte bine că orice om care are mândrie în sufletul lui nu poate să fie om la locul lui şi, în al doilea rând, este contra lui Dumnezeu. De aceea, Satana seamănă egoismul în fiecare din noi, de mici copii, pentru ca astfel să ne asemănăm lui. Egoismul e cea mai mare primejdie pentru fiecare om, fiindcă Satana a avut egoism, înălţarea minţii, mândrie, şi aşa a căzut jos.
Darul lui Dumnezeu, bunătatea Părintelui Ceresc vrea să completeze locurile din care a căzut Satana şi tagma lui cea înfricoşată cu bunii creştinii şi cu adevăraţii călugări. Acest lucru îl cunoaşte vrăjmaşul şi de aceea se osârduieşte ca de mici copii să instaleze în fiecare din noi egoismul, pentru că el ştie că dacă în inima şi în sufletul omului se instalează egoismul, părerea minţii, mândria, el nu poate să treacă de vămile văzduhului sub nici un motiv. De aceea se osârduieşte el ca să instaleze în sufletele şi în inimile noastre egoismul,fiindcă de-acuma celelalte răutăţi vin de la sine.

(Convorbire cu trei studenţi români)
(extras din Staretul Dionisie – Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos – Vol. 1)