[Ekaterina]

"Domnule Sorin Lavric, de ce nu sunt canonizaţi sfinţii închisorilor în Ortodoxie?
Sorin Lavric: Exact din motivul pe care l-a pomenit şi domnul profesor Radu Preda. Există o prudenţă temătoare, există o expectativă, i-aş spune înţeleaptă – dacă ar fi chiar aşa – din partea feţelor bisericeşti din Sfântul Sinod.
De ce se tem?
Sorin Lavric: Se tem pentru că au căpătat reflexele fricii de-a lungul întregii vieţi şi se tem pentru că au interiorizat psihologia omului care se ştie supravegheat şi monitorizat, pentru că noi nu trăim într-o libertate totală. Există un tipar ideologic pe care-l resimţim într-un fel constrângător, şi lucrul acesta îl simt şi înaltele feţe bisericeşti ale Sfântului Sinod, şi de aici atitudinea lor timorată când este vorba de canonizarea martirilor din închisori.

Aţi reclamat o ideologie. La ce ideologie vă referiţi şi ce ideologie ar putea împiedica canonizarea unor oameni care au murit pentru Hristos?
Sorin Lavric: Este ideologia laicizantă a stângii europene, care-şi face simţită prezenţa în toate ţările din Uniunea Europeană.
Adică? Ce-ar putea avea stânga europeană cu sfinţii din închisorile comuniste?
Sorin Lavric: Păi, este o tendinţă antinaţională şi o tendinţă anticreştină, care este evidentă la nivelul Uniunii Europene. Gândiţi-vă la ce represalii în mass-media este supusă Biserica catolică, câte scandaluri apar în şir, pe bandă rulantă. În privinţa asta, Biserica Ortodoxă este încă cruţată. Dar pesemne că se va ajunge şi la noi în situaţia aceasta. Şi, de aici, starea asta timorată şi până la urmă temătoare a membrilor Sfântului Sinod.

Dar uitaţi că nu ne-a fost frică să-l canonizăm pe Ştefan cel Mare, născând chiar un mare scandal în societatea românească.
Sorin Lavric: Este înclinaţia de a canoniza oameni din trecut, de obicei cărturari sau domnitori. Există o intenţie, până la urmă plauzibilă, dar când este vorba de sfinţii mai apropiaţi, cei în care ne-am putea regăsi, atunci refuzul Sfântului Sinod este evident.
Şi ce credeţi că ar putea fi făcut? Vă întreb ca un om implicat, să zicem, în această problemă. Ce credeţi că ar putea fi făcut pentru a spulbera frica aceasta? Suntem totuşi oameni din biserică, nu?
Sorin Lavric: Da, dacă suntem creştini – şi până la urmă este foarte uşor să critici, ca intelectual laic, pe cei din Sfântul Sinod – dacă suntem creştini, atunci trebuie să sperăm şi să ne rugăm, că lor li se vor lumina minţile şi până la urmă vor face ceea ce aşteptăm de la ei. Acesta ar fi răspunsul creştinesc. Oricum, mă îndoiesc că noi vom apuca ziua în care părintele Lăcătuşu sau Valeriu Gafencu sau Arsenie Boca vor fi canonizaţi.

Adică o să murim şi noi uitându-ne la ei ca la nişte simpli oameni.
Sorin Lavric: Da.
Domnule profesor Radu Preda, în două cuvinte – la catolici este destul de simplu să explici canonizarea: are loc o beatificare, dacă există o cinstire locală; şi după beatificare, dacă acel sfânt potenţial face o minune, se trece la canonizare. Cum se canonizează sfinţii în Biserica Ortodoxă Română?
Radu Preda: În privinţa, dacă vreţi, a procedurii canonizărilor în Ortodoxie, în general, nu putem vorbi despre o practică omogenă, pentru că dacă am fi avut o practică omogenă, ar fi trebuit să avem, ca să zic aşa, o concomitenţă în materie de canonizare; adică nu doar grecii să-şi fi canonizat martirii din perioada luptei împotriva dominaţiei turce, sau ruşii pe cei din perioada comunistă, ci şi noi să fi canonizat nu doar pe Ştefan cel Mare, care s-a luptat cu turcii, ci şi pe Nicolae Steinhardt sau pe Mircea Vulcănescu.

Dar condiţiile mă gândesc că sunt oarecum aceleaşi.
Radu Preda: Sunt similare, da. Istoria e cam aceeaşi pentru Ortodoxie, numai că...
Ce condiţii trebuie să îndeplinesc pentru ca să fiu sfânt canonizat în Biserică?
Radu Preda: Bun, pe lângă mărturia pe care o depun contemporanii despre viaţa sfântă a persoanei în cauză, avem în linii mari, criteriile generale, dar care privesc cultul local. Ele sunt semne, dovezi, mărturii, începând, sigur, şi de la cele fizice – moaştele care izvorăsc mir, minunile care se fac, mărturia de credinţă pe care o depune – sunt o seamă întreagă de criterii, care, repet, nestructurate într-o manieră... s-o numesc aşa, de canon al sfinţeniei, lasă loc la interpretări. Adică noi avem canonizări făcute „la birou”, cum s-ar zice, în jurul unor persoane de la care nu avem nici moaşte, nu avem nici mărturii de minuni, n-au nici cult local şi care, inclusiv după ce au fost canonizate, nu au produs un cult în rândul credincioşilor..."