[Ekaterina]

"Iachint de Vicina, primul mitropolit al Ţării Româneşti – e sfânt, dar nu ştim mai nimic despre el.
Radu Preda: Da, aceasta e o canonizare, dacă vreţi, cu valoare simbolic instituţională. Adică aici se amestecă nişte planuri: una este să-l canonizezi pe Ştefan cel Mare, care în mod real a apărat creştinătatea românească şi europeană de tăvălugul islamic turcesc, şi alta e să canonizezi pe cineva doar pentru că „dă bine” la instituţia bisericească pe care o conduce unul sau altul, îngăduit de Dumnezeu, o vreme.
Însă eu aş avea şi o sugestie, dacă îmi permiteţi, în calitate de fiu al Bisericii mele, către membrii Sfântului Sinod, de a merge pe această logică a „canonizărilor de imagine”. Şi le sugerez că ar da foarte bine dacă ar canoniza măcar pe doi-trei din cei care au mărturisit pe Hristos în puşcării; şi nu trebuie neapărat să se sperie că au fost legionari, că...

Da, ortodocşii au fost, mulţi dintre ei, legionari, dar nu toţi: Daniil Sandu Tudor a fost antilegionar, Arsenie Boca a fost mai degrabă neutru, Valeriu Gafencu a fost, ca adolescent, frate de cruce...
Radu Preda: Iar Nicolae Steinhardt, evreul, nu poate fi suspectat că ar fi fost vreodată legionar!
Ar fi hilar!
Radu Preda: Cum nici Mircea Vulcănescu nu se poate spune că a fost un legionar înfocat.
Mort şi el în închisoare şi cu o figură de martir! Deci, e problemă legionarismul sau nu?
Radu Preda: E o problemă, câtă vreme noi nu ne-am lămurit atitudinea pe care însăşi Biserica a avut-o în epocă. Pentru că, până să-i condamnăm la tăcere şi la uitare pe legionari, ar trebui să ne gândim că noi înşine am fost o parte din istoria legionară a acestei ţări.

Da, unii preoţi au mărşăluit în fruntea Legiunii.
Radu Preda: Au mărşăluit pe Calea Victoriei, eu am văzut imagini din Arhiva Naţională de Film care m-au cutremurat şi care abia atunci m-au scuturat pe mine, tânăr entuziast, cum eram, la începutul anilor ’90, când bâiguiam şi eu tot felul de stereotipuri culturale; m-au trezit şi mi-am dat seama şi eu că legio*narismul, ca orice altă formă extremistă, reprezintă un ideal care se cere foarte bine analizat înainte de a-l confrunta cu istoria. Pe de altă parte, pentru Dumnezeu, dacă majoritatea celor care L-au mărturisit pe Hristos au trecut, politic, prin anticamera legionarismului, pentru a ieşi după aceea purificaţi în Hristos şi prin Hristos, a nu onora partea a doua a biografiei lor, cea spirituală propriu-zisă, din simplul motiv că ei au fost închişi din raţiuni politice, că au fost legionari, mi se pare că procedând astfel şi gândind astfel, ne aliniem, practic, celor care i-au persecutat, adică intrăm în aceeaşi logică politică şi opresivă cu a comisarilor sovietici.

Să fie efectiv frica Sinodului de stânga europeană, de care vorbea domnul Lavric?
Radu Preda: Eu nici nu ştiu dacă sinodalii ştiu prea multe lucruri legate de stânga sau de dreapta europeană. Deci nu aş politiza excesiv. Recunosc că pentru unii ar fi o problemă. Ei nu vor ca cineva să spună că Biserica Ortodoxă Română este talibană, că încurajează modele proaste, că dă exemple nepotrivite, dar, repet: cu bună ştiinţă aleg aceste exemple care mi se par elocvente: Nicolae Steinhardt şi Mircea *Vulcănescu.
Exemplari!
Radu Preda: Care sunt exemplari! Adică, pentru Dumnezeu: Steinhardt este un evreu convertit, precum Edith Stein, pe care papa Ioan Paul al II-lea nu a avut jenă să o canonizeze, şi, mai mult decât atât, s-o facă şi co-patroană a Europei, şi învăţătoarea Bisericii. Deci, nota bene: o evreică convertită la creştinism şi moartă în câmpul concentraţionar.

Cu nimic mai prejos decât Nicolae Steinhardt, mort la Rohia.
Radu Preda: Cu nimic mai prejos. Mort monah la Rohia, după ce a trecut prin toate etapele culturale şi personale ale unui zbucium extraordinar, de a-şi găsi identitatea şi liniştea în Dumnezeu. O figură ca aceasta! Sau Mircea Vulcănescu, un admirabil intelectual! Şi mai e ceva, daţi‑mi voie: cu astfel de figuri, precum Steinhardt şi Vulcănescu, am reabilita în sfârşit imaginea intelectualului credincios. Pentru că noi avem, latent, nu doar o teamă faţă de legionari în ierarhia noastră, dar avem şi o zeflemea şi un dispreţ faţă de intelectual. E ca şi cum cei care sunt în Sinod n-ar fi ei înşişi intelectuali, ci ar fi doar nişte păstori nealfabetizaţi. Ceea ce, evident, nu e cazul!

Sau dacă l-ar canoniza pe Arsenie Boca, cel care are un cult local uriaş...
Radu Preda: Aici daţi-mi voie să fac un pas în spate şi să mă uit mai atent la procesul, la fenomenul sociologic din jurul lui Arsenie Boca, pe care recunosc că deocamdată nu-l cunosc în toate articulaţiile lui. Dar să ne referim strict la cei care au trecut prin puşcării şi care au depus mărturia credinţei lor.
A trecut şi el!
Radu Preda: Bun, dar Arsenie Boca are o... să zicem aşa, o aură dată nu atât de perioada lui de detenţie, care de altminteri a fost destul de scurtă, cât de cea de dinainte şi de cea de după, chiar ca pictor bisericesc şi ca şi conştiinţă ascunsă, secundă, a unei Ortodoxii oarecum paralizate de istorie în ultimii ani de comunism.
Domnule profesor, o concluzie!
Radu Preda: Concluzia este că dacă noi nu putem fi la înălţimea şi la intensitatea pedagogiei lui Dumnezeu, adică la înălţimea istoriei, măcar ar trebui să avem modestia şi smerenia de a învăţa acest lucru de la sfinţii Lui."