| 
				  
 
			
			Rugâciune pentru România
 ,, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume  să ne mântuiești pe toți, cu sufletele pline de evlavie, Ție astfel ne  rugăm:
 
 Îndură-te, Doamne, de țara noastră și neamul nostru și ajută să-și  găsească în sfârșit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor  să ne curățească întinăciunea și să ne întoarcă inimile la blândețea și  frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, mințile noastre, care din  pricina amărăciunilor și umilințelor, nu văd calea cea dreaptă.  Încălzește, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat  să-și iubească aproapele și să ierte vrăjmașilor.
 
 Slobozește, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.
 Învață-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alții așa cum Tu ne rabzi pe noi toți.
 Stinge pofta celor care pentru binele lor își asupresc semenii.
 
 Încălzește-le, Doamne, inimile, tămăduiește-le rănile și  îmbrățișează-i în nețărmurita Ta dragoste. Odihnește, Dumnezeule,  sufletele celor care și-au dat bunul cel mai de preț pentru credință și  dreptate.
 Cu capetele plecate, genunchii îndoiți și inimile frânte, ridicăm  această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, și Ție îți strigăm:  Auzi-ne, Doamne, și trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.
 
 Că numai a ta este puterea și mărirea și numai Tu vei întoarce  râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în  veac, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.”
 
			
			
			
			
				  |