[fallen]

E foarte greu sa descrii in cuvinte putine o multime de sentimente atat de profunde, asa cum a reusit Gala Galaction in opera sa; in decursul timpului am mai asternut si eu pe hartie asemenea fragmente, cand am avut timp si inspiratie; insa ritmul in care ia nastere povestea e mult mai rapid decat posibilitatile mele de a o imortaliza pe hartie. Iata cateva fragmente mai emotionante pe care am reusit sa le surprind:

"anul acesta a fost o aniversare trista pentru fiul meu. a picat si intr-o zi de miercuri si fiind prima zi de post din viata lui de 7 ani, a tinut mortis sa o tina...a trebuit sa-i fac pt la scoala saratele cu mac si susan si placinte cu mar si nuca. Apoi a vrut sa mearga la sf maslu si sa se spovedeasca pt intaia oara in viata lui, moment pe care-l astepta cu nerabdare de vreun an, desi la cat timp petrecuse impreuna cu parintele nu stiu ce mai ramasese nespovedit...Dupa parastasul de 40 de zile parintele a ramas la noi si a dormit cu fii-miu. Acesta mi-a marturist ulterior ca peste noapte l-a imbratisat si l-a sarutat pe partea stanga a pieptului, iar cand l-a intrebat de ce o face a spus ca din obisnuinta ca asa facea si cu taica-su, care avea o rana acolo. Eu habar n-aveam ca ei aveu asemenea momente de tandrete si ca taica-su ii permitea sa ii atinga rana, cand abia ma lasa pe mine...nu il mai durea, dar ii trezea amintiri dureroase. Apoi parintele i-a zis ca oricat ar cauta si ar incerca sa-l inlocuiasca, nimeni nu va resui sa-i ia locul tatalui lui; dar ca spiritul lui nu a disparut , ci e in continuare pe undeva. Doar ca unele spirite sunt puternice, ne ajuta si ne imbarbateaza, pecand altele sunt speriate si pierdute si trebuie sa ne rugam noi pentru ele sa gaseasca calea spre lumina, sa ajunga la Doamne-Doamne si de acolo apoi sa se roage pt noi..."

"am inercat sa discut si cu alt parinte, cu prietenul sotului meu, despre problema schimbarii duhovnicului si despre posibila lipsa de obiectivitate si nepartinire a acestuia, dar acesta a spus ca indeferent cum ar fi fost, era mai bine si aveam datoria sa ascult de el ca duhovnic, mai ales in cazurile concrete enuntate de mine: referitor la participarea la sfintele slujbe si mai ales la sfintele taine si tinerea randuielilor, duminicilor, etc, pt ca in aceste privinte parerile tuturor preotilor trebuie sa fie unanime, indiferent de situatia familiala a enoriasului si de 'parerile" si banuielile unora...'

"nu inteleg de ce pana acum a facut cu placere si mandrie, onoare toate randuielile pt cei plecati, asteptand chiar cu nerabdare momentele respective, pecand acum, in cazul sotului meu, nu mai am nicio tragere de inima, e parca o corvoada...poate si unde stiu ca el considera toate astea pierderi de vreme si cheltuieli inutile???"

'in continuare sunt confuza si ma simt vinovata de caderea si pierderea lui. De ce dintre toti prietenii si fiii duhovnicesti ai parintelui, doar noi doi suntem singurii care nu ne-am pocait si nu ne-am intors de la pacat, iar el chiar a murit neimpacat si nespovedit? Harul lui lucrator nu a mai lucrat, sau el si-a facut datoria, dar noi am fost impietriti, nepasatori? Ori s-a resemnat si el si a zis daca vor ei bine, daca nu...problema lor? (sau mai exact a lui; ca el pe sotul meu il vedea drept sminititorul meu, nu invers)
Poate pt mine mai e timp de pocainta, dar sotul meu e mort. Oare pocainta mea va mai ajuta la ceva? Daca eu (si eventual parintele) suntem vinovati de caderea lui, si ne pocaim la timp, poate pe noi ne va salva, dar pe el il va mai salva???"

"privind in urma, realizez ce casnicie frumoasa am fi putut avea si ce sot bun am avut...iar eu in loc sa ma rog pt salvarea casniciei, am umblat sa-l smintesc pe bietul parinte (fara sa-mi dau seama)...vezi doamne sa ma dau e bine in fata lui Dzeu cu ravna mea duhovniceasca...grav e ca atunci cand am avut ganduri de desfrau, le-am reprimat si le-am negat; i-am spus si parintelui ca am facut asta, si a zis ca foarte bine, bravo mie...dar n-a fost asa. Constanta din capul meu era :sotul banuie ca sunt indragostita, dar nu e adevarat. Interesul meu e pur spiritual. Iar parintele iarasi zicea:bravo, foarte bine! Continua asa! Iti admir ravna duhovniceasca". Iar sotul zicea "vezi de treaba, zicea asa fiindca te doreste, e indragostit de tine", si din pacate, cam avea dreptate...De fapt gresala mea si a parintelui deopotriva a fost ca in loc sa ne canalizam pe salvarea casniciei si intoarcerea sotului meu din apostazie, eu am fantetizat sa am un sot ca parintele, iar el...probabil sa ma vada salvata de un sot care nu-mi oferea ceea ce meritam, in opinia lui...niciodata nu a zis insista sa-ti salvezi casnicia, e crucial alcest lucru...dupa el dac-as fi divortat ar fi fost cel mai bun lucru, considera ca merit mai mult decat imi ofera sotul, iar pt mine ar putea exista alt barbat care sa-mi ofere aceasta (cum ar fi el de exemplu)."