[cristiboss56]

Adesea eram necăjită de ceilalți care se luau de mine pentru că eram cea mai mică din orice grup. Fratele meu era cel mai rău dintre toți. Într-o zi, John m-a găsit plângând în curtea din spatele casei, stând prea aproape de malul râului. Ni se interzisese să ne apropiem pentru că malurile erau foarte alunecoase și abrupte. Râul Sf. Pavel este cunoscut pentru baracude, dar și mai important, pentru crocodili mai mari decât veți vedea vreodată la orice grădină zoo. John mi-a șters lacrimile și i-am spus că sunt necăjită de ceilalți. I-a fost milă de mine și mi-a spus următoarea poveste:
Uită-te acolo. Vezi copacul acela încovoiat? Ei bine, odată, demult, erau mulți copaci aici. Da, da, chiar aici! Și toți aceia erau drepți și foarte înalți. Și atunci a venit un patron care le-a poruncit muncitorilor: „tăiați toți copacii înalți, lungi și drepți, ca să folosim lemnul lor pentru a înălța case și pentru a ne construi satul”. Și muncitorii au tăiat toți copacii cei drepți. Acum, numai cel încovoiat a mai supraviețuit. Și este copacul preferat al lui Dumnezeu!
În Iran, am devenit mai mult adepta camuflajului, am fost un fel de cameleon pentru a putea supraviețui într-o lume globalizată. Am locuit pe un munte foarte înalt, într-o zonă izolată a țării. Mă aflam deasupra unui oraș numit Beshshahr și nu departe de malurile Mării Caspice. Aici am început să conștientizez că nu toată lumea trăia precum noi și că nu toți aveau avantajele și privilegiile noastre. Am cunoscut fundamentele Islamului, am descoperit că femeile erau venerate dar și temute în această religie interesantă și neobișnuită. Am aflat de asemenea că nu toată lumea din Orientul Mijlociu era musulmană și ușor am cunoscut iudaismul.
Când m-am mutat în Germania, a trebuit (pentru a-mi putea face prieteni) să învăț germana așa că am făcut-o. De asemenea nu puteai evita realitatea puternică și odioasă a Holocaustului. Efectele sale erau peste tot și pătrundeau în orice lucru. Asta mi-a mărit fascinația față de iudaism și am devenit o persoană mai bogată pentru că am învățat acolo atât de multe. Timpul petrecut în Germania și moștenirea rușinii și a istoriei amare, m-a făcut un om mai bun, chiar și la acea vârstă fragedă. Însă Germania mi-a făcut de asemenea cunoștință cu măreția artei și cu nașterea artistului din mine.
În scoală, am învățat să creez, și acesta era singurul lucru care mă pasiona, deși nu îmi amintesc ca părinții mei să mă fi susținut în această privință. Am învățat să pictez și astăzi mă bucur mai mult de arta pe care o realizez decât am făcut-o vreodată. Pânzele mele sunt impregnate cu ceva pe care nici măcar eu nu îl pot defini. Au ceva ce adesea nu intenționez și nici nu pot explica. Însă vor trece mulți ani, până să vin spre ortodoxie și astfel să cunosc Persoana care m-a binecuvântat, prin mâinile unui preot ortodox român necunoscut, cu mulți ani înainte.
Fiind tânără, proaspăt eliberată de lanțurile care mă legau de părinții mei și dorind să găsesc o metodă a puterii personale și să îmi controlez viața am îmbrățișat neo-păgânismul și am petrecut mulți ani studiind Cabala. Am devenit ocultist și am predat metodele și practicile magiei înalte altora, care sunt deplin înrădăcinate într-o formă neoficială de Cabala. Nu trebuie să fie confundată cu practica și religia legitimă iudaică. Iudaismul are în componența sa o mare parte mistică și lucruri admirabile și, precum creștinismul, are în cadrul său mulți oameni induși în eroare.
Mai întâi am fost inițiată ca Wiccan, dar mai târziu m-am plictisit și m-am mutat în rândurile mai înalte ale inițiaților, în Cabala. Dacă sunteți în căutare de povești senzaționale, sinistre ale întâlnirilor cu diavolul citiți povestea greșită. Nu am niciuna de povestit, deși aș putea vorbi în detaliu despre magia înaltă și aș putea explica acele experiențe. Însă în cele din urmă asta nu ar avea prea mare însemnătate, și la urma urmei, astfel de experiențe nu sunt de loc atât de interesante când sunt comparate cu lumina ortodoxiei.
Nu definesc trecutul meu drept neo-păgân sau wiccan, deși am început în acest sens. Am fost, în adevăratul sens al cuvântului, un membru ocultist de rang înalt, un membru al templului Set (Ordo Templis Orientis) și inițiată în Zorii de Aur. Am preparat de asemenea tămâie, ceea ce mi-a fost de folos pentru anii următori în ortodoxie, când am studiat sub îndrumarea unui parfumier copt și am început să prepar tămâie pentru biserici.
Nu îi voi plictisi pe cititori cu detalii lumești privind căsătoriile mele, viața ca mamă singură sau aventurile mele de la întâlniri. Toate acestea pot fi povestite de scriitori mult mai buni, cu povești mai interesante decât ale mele. Voi spune doar că timp de mai mulți ani am practicat ocultismul și meseria de medium. Am petrecut mulți ani din viață printre morți (pe care îi socotesc printre cei vii, întrucât ochiul meu spiritual nu distingea diferența) și gândindu-mă că îmi pot controla viața în general. Oricine m-a cunoscut atunci, va putea să vă spună că viața mea ieșise de sub control și că eram atât de orbită de cel viclean.
Ceea ce contează este că, după această serie extraordinară de evenimente, călătoriile mele, experimentele, expedițiile în domeniul lumii religioase și al ocultismului, am ajuns la capătul final al unei călătorii profunde. Atunci, nu realizam cât de profund a fost totul. Nici nu vedeam aceste lucruri a fi interesante sau neobișnuite. Adevărul este acesta: Ortodoxia este singura concluzie logică la care poate ajunge un ocultist. Este hanul de la capătul lumii. Este ultima casă singuratică de pe deal.
Dincolo de ortodoxie nu mai este decât un singur lucru: inima iubitoare a Celui Care este dincolo de orice ființă.
Nu cred că alții vor considera călătoria mea a fi interesantă, și dacă citiți asta, o iau ca pe un compliment, nu în ceea ce privește talentul meu literar nici experiențele avute. O iau ca pe un compliment adus Domnului, prin care recunoașteți cât de profundă este iubirea Sa pentru ființa umană, dacă s-a îngrijit de o copilă, mică și nesemnificativă și a călăuzit-o atât de precis, către inima Sa. Mă smeresc înaintea iubirii și harului Său. Deși eu, precum mulți alții, încă mă nevoiesc cu greutățile lumii acestea și cu toate lanțurile care mă leagă de ea, știu că sunt complet liberă. Și îmbrățișez pe deplin copacul încovoiat care sunt eu, creat de Dumnezeu, cu calitățile unice necesare pentru a supraviețui unei lumi dificile și complexe. Și nu au fost puține lacrimile pe care le-am vărsat până am ajuns la acest punct de cotitură al călătoriei mele. Chiar și astăzi, viața mea este plină de încercări dureroase. Dar acum, copacul încovoiat înflorește, și știe pentru Cine o face.