,,Asistam, prin acest articol, la 
ridicarea mizei in  campania anti-BOR declansata de mass-media vanduta Chevronului si  intereselor ilegitime: nu mai este atacat pr. Lăiu, nu mai sunt scrise  insailari mizere ca in EVZ, ci 
se  construieste o naratiune, o cheie de interpretare a implicarii  preotilor din Moldova in protestele anti-fracturare hidraulica.
 Miza mai concreta este 
IPS Teofan, care a devenit vinovat de toate relele pentru ca, pana acum…
 a tacut, adica nu s-a pronuntat public pe tema gazelor de sist. 
De unde rezulta ca e o mare vina inclusiv sa taci asupra unor teme, daramite sa mai si vorbesti impotriva intereselor ilegitime! Scopul este izolarea acestuia de Sinod si de Patriarhie, macar la nivel de imagine. 
 Si, pentru ca propagandistii de pripas stau prost la capitolul imaginatie, naratiunea nu face altceva decat 
sa reia un sablon, un stereotip construit special pentru astfel de ocazii in care Biserica trebuie pusa la colt: pe  de o parte, tradtionalismul nationalist, retrograd, obscur(antist), pe  de alta parte, modernismul, occidentalizarea, progresul (ca de la generatia lui Catavencu-ncoa’, pendulam bezmetici intre 
“ieri obscurantismul, azi lumina”.)
 Sablonul, ca sa prinda concretete, are nevoie de niste
 vinovati de serviciu. Acestia au fost gasiti fie in persoane publice din Iasi, ca pr. Constantin Sturzu, fie in persoana unor ierarhi, ca IPS Pimen. 
Pe  fundal e creionata umbra marelui parinte Iustin Parvu si pe margine  sunt adaugate, pentru a pipera, personaje controversate ca parintele  Calistrat.
 Strigatoare la cer este manipularea fara scrupule a unor fapte sau afirmatii.  De exemplu, afirmatia ca Institutul Saint-Serge este bastion al  traditionalismului ortodox (de parca asta e de rau, ca un institut  teologic ortodox este… ortodox). Sa spunem, doar, ca din Saint-Serge a  pornit curentul teologic dominant pentru intreg secolul trecut 
(teologia persoanei). Dar exemplul e minor.
 
Mai grava este schimonosirea  afirmatiilor pr. Constantin Sturzu, caruia i se atribuie opinii pe care  nu le-a emis niciodata. Pe baza unor citate reale scoase din context, i  se atribuie parintelui o apropiere de eurasianism, cand mesajul real al autorului era exact si explicit contrariul! Avem noi insine experienta unor astfel de mizerii pe care le pot face numai niste minti imbatranite in rele. Iata ce spunea, de fapt, pr. Sturzu, dupa un paragraf in care cita din Dughin, tocmai pentru a-l arata ca pe un pericol (!):
 Cu alte cuvinte, este  un semnal foarte clar că vecinul de la răsărit nu va ezita nici o  secundă să exploateze nemulțumirile românilor față de UE. Mai mult, Dughin vorbește despre acest proiect euro-asiatic ca fiind construit pe demnitate națională și pe “valorile ortodoxe”. Ce poate fi mai seducător pentru o Românie căreia i se prezintă, astfel, idei cu mult mai familiare decât un “amalgam ciudat în care se îmbină Babilonul și Sodoma”(ca să citez până la capăt pe Aleksandr Dughin)?
 Sigur că, pentru a cita un celebru film rusesc, noi știm bine că “Moscova nu crede în lacrimi”.  Istoria ne este cel mai bun pedagog în acest sens. Dar dacă  responsabilii de acest proiect (încă) numit Uniunea Europeană nu se vor  trezi la timp și nu vor ține cont de specificul, de doleanțele și de  sensibilitățile românilor, pe viitor orice este posibil. Chiar și ceea  ce acum pare o utopie. Faptul  că domini spațiul politic și pe cel mediatic îți poate crea iluzia că  ești stăpân pe situație și că poți forța nota oricât dorești. Că poți  dicta schimbări chiar și împotriva voinței majorității. Altfel nu se  explică unele decizii care scot din sărite (ca să folosesc un eufemism)  majoritatea populației din această țară. Însă întotdeauna “mămăliga”  explodează când te aștepți mai puțin.
Este absolut adevarat ce spune pr. Sturzu si elementar:
  aplici o agenda care este IMPOTRIVA vointei propriei tale populatii,  atunci evident ca vei lasa teren speculatorilor din vecinatate. 
 Trebuie spus ca suprapunerea conflictului traditionalism-modernism pe tema gazelor de sist este o manipulare crasa. 
NU ESTE ADEVARAT CA DOAR MOLDOVA SE OPUNE! Exista  preoti, foarte occidentali ca formatie intelectuala, chiar, care tin de  Patriarhie si care se opun vehement acestei plagi. De  fapt, curentul impotriva fracturarii hidraulice, departe de a fi  identificabil cu alte teme invocate de Pantazi, cu siguranta este unul  dominant in INTREAGA BISERICA. 
 Exista numeroase personalitati din Biserica sau, cel putin,  apropiate Bisericii, din medii intelectuale-universitare, care se opun  atat Rosiei Montana, cat si exploatarii gazelor de sist. Au participat  la protestele din marile orase si s-au exprimat, uneori, public. Prin  urmare,  e total falsa imaginea saracimii manipulate din Vaslui de preotii rai si nationalisti! Nu, chiar si cei mai “moderni” si “postmoderni” preoti/intelectuali crestini se opun si sunt in acelasi gand cu taranii “de la balega vacii” detestati de elita spilcuita care isi umfla conturile pentru servicii anti-romanesti.
Nu este vorba despre niste “exaltati mintali“,  cum pretind acesti infirmi sufleteste, ci protestatari care sunt oameni  cu judecata, foarte bine informati, si tarani care vor sa ramana  stapani macar peste pamantul si apa lor.  
 Ce sens are si intoxicarea “pe surse” conform careia Patriarhul ar  dori un Sinod care sa astupe gura preotilor anti-fracking? Nu avem de  unde sa stim, insa Patriarhul Daniel nu e genul care sa umble cu manusi,  
or, comunicatul recent al Patriarhiei se remarca tocmai prin  tonul moderat si echilibrat (pasand responsabilitatea la episcopiile  locale). Poate ca exista o posibilitate ca la un viitor Sinod  sa se ceara, in mod general, ca preotii sa nu mai participe la niciun  fel de miting/protest public.
 Ar fi o mare-mare greseala si o  cedare, de fapt (chiar nu credem ca Patriarhul Daniel este un fan al  exploatarilor gazelor de sist), precum si o idee aberanta (Biserica  Ortodoxa a fost implicata mereu in miscarile populare in vechime – sa  ne amintim ca centrele de rezistenta ale lui Tudor Vladimirescu au fost  MANASTIRILE).
 
Articolul de mai sus este un  semn ca lucrurile se vor complica si mai tare. Ierarhii, de la Patriarh  la episcop, sunt supusi unei presiuni crescande. E timpul sa ne  mobilizam si noi, in rugaciune si in sustinere marturisitoare, alaturi de păstorii nostri."
Sursa:
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...ism-modernism/