"Din bărbat lipsește ceva... femeia lipsește de undeva..."
Deși se naște neputincios, omul este destinat să ajungă la o anumită maturitate, este rânduit să atingă deplinătatea.
Bărbatul, în mersul său spre întregire, spre deplinătate,
ajunge într-un anumit punct, în care simte cu tărie că îi lipsește ceva. Femeia, de cealaltă parte,
simte că lipsește de undeva. De aceea și diferă atât de mult psihologia genului feminin, de psihologia genului masculin.
Așadar, datorită acestei completări, în final, omul se întregește, ajunge la întregire, la deplinătate, în cadrul căsătoriei. Bărbatul găsește ceea ce îi lipsește, iar femeia își găsește locul de unde lipsește. Aceasta, însă, nu se întâmplă la modul absolut.
Omul se întregește prin căsătorie numai atunci când căsătoria se încheie și cu Dumnezeu.
(
Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Adolescența, fecioria, căsătoria, Editura Bizantină, București 2010, p. 175)