În ziua de 29 octombrie 2013, peste 100 de credincioși de la 
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și peste 250 de studenți de la Academia de Poliție „Al. I. Cuza“ din București au donat în mod voluntar sânge la 
Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București (CTS). Acțiunea face parte din campania 
O picătură de sânge pentru viața aproapelui  inițiată în primăvara acestui an de Patriarhia Română, cu  binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sub îndrumarea  părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul 
Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Donarea de sânge va continua în București până la sfârșitul acestei săptămâni prin implicarea altor credincioși de la 
Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și de la alte parohii bucureștene.
Vineri, 1 noiembrie 2013,  campania de donare de sânge derulată de Patriarhia Română se va desfășura și la 
Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Ploiești,  de asemenea sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, la  care vor participa voluntar credincioși din municipiul Ploiești și o  mare parte din cei 1500 de  elevi de la Școala de Poliție - Câmpina.
Săptămâna viitoare, la 
Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București (CTS),  vor mai dona sânge alți credincioși din București și studenți de la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție 
Alexandru Ioan Cuza din București.