Mondo Imaginalis(dedicata unui prieten)
Un om se plimba printre stele
Avea ceva comun cu ele
Era - stralucirea sa
Putini oameni insa, o puteau vedea
Pe drum, adesea el se ratacea
Si ii parea rau, dar nu tare...
Oameni multi nu-ntelegeau
Doar stelele ii luminau a lui carare
Era vesel, dar si trist - precum vremea schimbatoare
Plangea cateodata, insa si zambea
Doar stelele il aparau
De lumea-nselatoare.
Traia in lume, in lumea lui
Unii chiar radeau de el
Lui insa nu-i pasa
Nici nu-l deranja - defel
In calatoria sa, m-ai intreba
din cand in cand o stea:
Incotro acum ?
Steaua raspundea: Pe acelasi drum...acelasi drum...
Apoi, din lumea stelelor, - coboara
Nu ca un fulger sau meteorit
Ci ca o lacrima ce se prelinge,
Ori ca si focul ce incet se stinge...
|