Sâmbătă, 9 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl va pomeni pe
Sfântul Nectarie de la Eghina. Cu această ocazie, Biserica ”Sfântul Nectarie” din Ploiești își va sărbători hramul. De la Mănăstirea bucureșteană Radu Vodă va fi dusă în Ploiești racla mică cu moaștele Sfântului Ierarh.
„Sfintele moaște vor fi aduse vineri în jurul orei 13:00. Se va oficia vineri seara Acatistul Sfântului Nectarie, Slujba Vecerniei și Litia. Sâmbătă, 9 noiembrie se va oficia Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitorii Bisericii și apoi seara, la ora19:00 se va săvârși Taina Sfântului Maslu, după cum a precizat pentru TRINITAS TV părintele Paroh Constantin Dogărel, Biserica ”Sfântul Nectarie”, Ploiești.
Biserica Parohiei ”Sfântul Nectarie” din Ploiești este în curs de edificare.Sfintele moaște vor rămâne în biserica parohiei pe toată durata hramului.