[cristiboss56]

Părintele Cleopa - Predică la Sfântul Ioan Gură de Aur ( continuare )





Acestea zicând, l-au însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi, dându-i sărutare întru Domnul, s-au dus. Şi era fericitul Ioan ca o făclie în sfeşnic atât pentru călugării din mănăstire, cât şi pentru credincioşii care veneau la el să-i ceară ajutor. Incă s-a învrednicit şi de darul vindecării bolilor. A venit odată un om bolnav de cap să se vindece, iar Cuviosul Ioan i-a spus: "Dacă ai credinţă tare în Iisus Hristos şi părăseşti pentru totdeauna patimile care te stăpânesc, vei vedea slava lui Dumnezeu!" Bolnavul a răspuns:



"Cred, părinte, şi voi face tot ce-mi vei porunci!" Apoi apucând haina Sfântului Ioan, a pus-o pe capul lui şi s-a vindecat. Pe un altul l-a vindecat de lepră, iar pe un leu care ieşea la drum şi ucidea pe oameni, fericitul l-a ucis numai cu semnul Sfintei Cruci.



Dorind mai multă linişte, Sfântul Ioan s-a dus la pustie în munte şi s-a nevoit acolo singur doi ani de zile. Apoi, îmbolnăvindu-se, s-a reintors la mânăstire, iar patriarhul Flavian l-a hirotonit preot, deşi un timp a fugit de preoţie, socotindu-se ne*vrednic. Când i-a pus mâinile pe cap s-a văzut Duhul Sfânt ca un porumbel alb pe capul lui şi toti se minunau de acest mare har primit de la Dumnezeu. În fiecare sărbătoare Sfântul Ioan ţinea cuvânt de învăţătură în mânăstire şi mai ales în catedrala patriar*hală din Antiohia. Iar credincioşii alergau de pretutindeni să-i asculte cuvintele, căci curgeau ca un izvor de miere din gura lui şi hrăneau sufletele tuturor cu căldura credinţei şi a dragostei de Dumnezeu.



Odată, pe când predica în biserică, o femeie din mulţime, neînţelegând adâncul cuvintelor lui, a zis cu glas tare: Învăţătorule duhovnicesc, sau mai bine să-ţi zic Ioane Gură de Aur (greceşte se zice: "Hrisostom"), fântâna ta este adâncă iar funia minţii noastre este scurtă şi nu poate ajunge la adâncimea cuvintelor tale!



Din ziua aceea Sfântul Ioan este cunoscut în toată lumea sub acest nume, căci ziceau credincioşii din Antiohia: "Deşi o femeie a zis cuvintele acestea, dar Dumnezeu i-a dat acest nume!"



Iubiţi credincioşi,



Aşa de minunată a fost creşterea duhovnicească a Sfântului Ioan Gură de Aur, încât era renumit în toată Siria şi până la împăratul Arcadie din Bizanţ. Apoi, murind patriarhul Nectarie al Constantinopolului, toti l-au ales pe Sfântul Ioan patriarh în locul lui, prin pronia lui Dumnezeu şi cu sfat de obşte. Aceasta s-a întâmplat în anul 397, iar în februarie 398 a fost hirotonit episcop şi a urcat pe scaunul patriarhal. Timp de şapte ani, cât a fost patriarh, Sfântul Ioan Gură de Aur a uimit pe toţi cu nevoinţa sa aspră, cu adâncul învăţăturii, cu mila şi marea grijă pentru săraci, pentru văduve şi bolnavi.



Acest mare păstor al Bisericii lui Hristos postea foarte mult căci mânca pâine de orz şi apă, o dată pe zi, se culca pe jos sau rezemat de scaun, se îmbrăca cu haine din cele mai modeste şi dormea 2-3 ore pe noapte. Apoi citea şi cugeta ziua şi noaptea la Sfânta Scriptură şi învăţăturile Domnului şi ale Sfintilor Apostoli. Dar nu numai citea, ci predica permanent în biserică şi rostea cuvinte de învăţătură pline de înflăcărare ca un adevărat păstor cu inimă de preot şi cu gură de aur.



El nu vorbea învăţături înalte şi dogme greu de înţeles. Ci, mai ales, vorbea cuvinte de învăţătură morală, despre faptele bune, despre păcate care ucid sufletul, despre Rai şi iad şi despre Judecata cea de Apoi. Combătea mai ales lăcomia de avere, desfrânarea, zavistia şi ura dintre oameni. Iar dintre faptele bune vorbea cel mai mult despre pocăinţă, despre rugăciune, despre mergerea la biserică, despre iubirea aproapelui şi mai ales despre milostenie. Nimeni n-a vorbit mai mult şi mai frumos în Biserica lui Hristos despre pocăinţă şi despre milostenie ca Sfântul Ioan Gură de Aur. De aceea s-a şi numit de toţi "dascălul pocăinţei şi părin*tele săracilor".



Dar nu numai că predica Cuvântul lui Dumnezeu, ci împlinea şi cu fapta. Că nimeni nu era mai milostiv în Constantinopol ca Sfântul Ioan Gură de Aur. Apoi hrănea din averea Bisericii sute de săraci, bolnavi, văduve şi copii orfani. Apăra văduvele şi pe cei nedreptăţiţi la judecată, îngrijea de călugări şi de mânăstiri, făcea case pentru străini şi bolniţe pentru bolnavi şi rânduia peste tot preoţi şi episcopi buni, iar pe cei smintitori şi răi îi caterisea şi-i ex*cludea din preoţie.



De asemeni, Sfântul Ioan G ură de Aur a scris în viata sa zeci de cărţi de învăţătură, cărţi de predici şi cărţi cu explicarea Sfintei Scripturi, începând de la Facere şi până la Sfintele Evanghelii şi Epistolele Sfântului Pavel, pentru care avea o mare evlavie. Dintre toate o mică parte s-au tradus şi tipărit şi în limba română, precum: Mărgăritarele, Împărţire de grâu, Puţul, Comentarii la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, Comentariu la Sfânta Evan*ghelie după Matei şi altele.



Din cauză că mustra în fată păcatul şi mai ales pe boieri, pe dregători şi pe cei ce făceau nedreptate săracilor şi văduvelor, s-au pornit cu mare ură şi zavistie asupra sa unii curteni din preajma împăratului Arcadie şi chiar împărăteasa Eudoxia, o femeie plină de mândrie şi de lăcomie. Încă şi unii episcopi şi clerici s-au unit cu împărăteasa împotriva Sfântului Ioan şi îl pârau la împăratul, cerând surghiunirea şi scoaterea lui din scaunul patriarhal. Apoi, când împărăteasa a luat cu sila via văduvei Calitropia şi aceasta a alergat la părintele săracilor, adică la Sfântul Ioan Gură de Aur, îndată păstorul cel bun a mustrat în biserică lăcomia Eudoxiei şi s-a dus la împăratul să ceară înapoi via văduvei.



Din ziua aceea împărăteasa cu toţi cei de un gând cu dânsa a convins pe împărat şi pe unii episcopi să scoată din scaun pe marele dascăl al Bisericii lui Hristos, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, părintele săracilor şi propovăduitorul pocăinţei. Arcadie împăratul, crezând minciunile soţiei sale, în anul 403 a scos din scaun pe marele patriarh şi l-a trimis în Bitinia. Dar îndată s-a făcut un cutremur mare în Constantinopol şi Eudoxia a cerut împăratului să-l aducă pe Sfântul Ioan din nou în scaunul său. Dar n-a durat mult şi s-a pornit altă tulburare. Împărăteasa şi-a ridicat o statuie de argint nu departe de biserică şi se făceau spectacole în fala ei, încât nu se putea sluji sărbătoarea în biserică. Atunci Sfântul Ioan, mustrând această fărădelege cu aspre cuvinte, ca o practică păgână intrată în creştinism, împăratul cu toţi ai săi au trimis noaptea ostaşi înarmaţi şi au scos pe Sfântul Ioan Gură de Aur din biserică şi l-au dus în exil pe ascuns, tocmai în cetatea Cucuzo din Arabia. În urmă, mânia lui Dumnezeu a venit peste Constantinopol. Că un foc uriaş a ars acoperişul bisericii Sfânta Sofia şi o parte din clădiri şi din palatul împărătesc şi toţi au cunoscut că este pedeapsa Dreptului Judecător.