[AlinB]

În prealabil postat de sophia

Este simplu. Peste tot sunt fel si fel de copii, de familii. La scoala, in bloc/pe strada, la sport.
Copiii buni cumva sunt mai vulnerabili si sunt mai usor de convins, dar si mai fricosi.

Tu intelegi prin copil bun un fel de soi bleg, fricos, care n-ar face rau din fire si din frica, in plus si influentabil.

Eu inteleg prin copil bun unul care a primit o educatie buna, stie ce e bine si ce e rau si mai ales stie de ce binele e bine si de ce raul e rau.

Candva o profesoara (in liceu deja), deranjata de unele colege galagioase, a hotarat sa faca niste mutari. Si au pus pe fetele galagioase in banca langa cele mai tacute/cuminti, in ideea ca asa se vor calma spiritele. Noi trebuia cumva sa le potolim pe ele.
Rezultatul: nu noi le-am potolit pe ele, ci ele ne-au antrenat pe noi la glume si neatentie. Nu stiu sa explic de ce. Si noi am fost cele mustruluite.

Simplu, pentru ca nu erati cuminti cum s-a inselat profesoara, erati doar blegi si fricoase.
In momentul in care v-a aratat cineva cu tupeu ca poate sa faca rau fara sa suporte consecinte (decat mutatul dintr-o banca in alta), ati facut si voi la fel, neavand de fapt un set de principii diferit.

Nu stiu, eram in clasa tot felul de copii. Nu intotdeauna copii buni si premianti erau cei cautati, ci mai degraba copiii deschisi social, copii cu spirit de echipa.

Degeaba erau buni si premianti daca erau handicapati social.
DIn pacate sunt parinti care incercand sa scoata premianti, ii distrug pe partea cealalta, a socializarii.

In cazul "scolii acasa" se intampla un lucru asemanator, de data asta in numele educatiei.

Si fiecare copil trebuie sa stie si sa hotarasca pentru el ce nu e bine de facut si unde nu trebuie sa se duca etc.
In viata ai de a face mai tarziu cu tot felul de oameni si situatii si nu stii cum sa procedezi. Si izolatul nu este intotdeauna ceva pozitiv. Se cauta spiritul de echipa.

Exact.