View Single Post
  #2811  
Vechi 24.11.2013, 20:18:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Thumbs up O nouă biserică românească de zid în Danemarca



Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat duminică 24 noiembrie 2013 în mijlocul românilor din parohia ,,Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din orașul Ikast, Danemarca. Cu acest prilej, Preasfințitul Macarie a săvârșit prima Liturghie în noua biserică cumpărată de parohia ortodoxă română de la comunitatea luterană, în primăvara acestui an. Acest locaș de închinare a fost construit, din cărămidă, în anul 1912, fiind folosit în special pentru activitățile misionare cu tineretul luteran din zonă. În ultimii ani, activitățile luterane s-au restrâns și s-au organizat în alte locații, iar acest locaș nefolosindu-se, a fost achiziționat de parohia ortodoxă română din Ikast.

La 15 mai 2013, biserica a intrat în posesia parohiei românești din Ikast și s-au început ample lucrări de amenajare interioară: izolarea bolții și așezarea de noi candelabre bisericești, schimbarea instalației electrice, consolidarea cafasului, urmând ca în cursul anului viitor să se monteze, la altarul bisericii, noul iconostas și să se așeze în interior strănile sculptate, mobilierul fiind lucrat în atelierele Mănăstirilor Putna și Sihăstria Putnei din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.Preasfințitul Părinte Episcop Macarie dimpreună cu părintele paroh Casian Silviu și cu bunii și jertfelnicii credincioși ai parohiei, au adus mulțumire Atotmilostivului Dumnezeu, rugându-L ca lucrarea începută la noua biserică să fie dusă la bun sfârșit.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote