Mai demult am vazut o carte in germana. Era o parodie, o carte care radea de saracia Moldovei. Pe coperta era poza unui om mai invarsta din Moldova. El radea, dar nu avea dinti, cum sunt batranii de la noi. Dar fata lui stralucea a bucurie, din chipul lui reiesea o lumina sfanta. Nu am vazut aceasta lumina la nici un alt om de pe coperta sau in realitate prin partile mai indepartate. Oare de ce, un om sarac avea atata lumina dumnezeiasca in el?
Si altii care traiesc ca prin partile apusene, isi permit ce este mai bun, pentru ca au numai o singura viata. Omul acela se bucura ca prima lui viata se apropie de sfarsit si urmeaza viata cea adevarata. Cei in costum, fardati, aroganti nu pot intelege. Nici cei care au scris cartea si cei care se amuzau.
|