Citat:
În prealabil postat de cristina2012
In Romania situatia e cam asa:
1. daca nu ai medicul tau obstetrician sau daca medicul pe care il ai nu e unul responsabil chiar esti in mare pericol. Vei incapea pe mana unui rezident care trebuie sa invete si el cumva meserie.
4. Despre nasterea acasa: eu as opta pentru asta cu tot sufletul, dar numai in prezenta unei moase cu experienta si numai dupa ce sarcina a fost monitorizata corespunzator si nu ar fi nici un semn de risc si, de asemenea, daca as avea posibilitatea sa ajung intr-un timp decent la spital, daca se impune. La noi in tara cateva persoane s-au incumetat sa o faca, dar, sincera sa fiu, eu ma indoiesc ca nu au avut asistenta deloc, doar ca, neexistand cadrul legal pentru asistarea nasterii la domiciliu, moasa care o fi ajutat-o a cerut expres sa nu fie pomenita prezenta ei pentru ca si-ar pierde automat dreptul de practica.
Din numeroasele povestiri existente pe net in limba engleza si in alte limbi (dar eu doar in engleza am citit) se poate observa ca in majoritaea cazurilor o moasa sau macar o doula sunt prezente la nastere. Mama care alege sa nasca acasa are de obicei o buna pregatire pentru nastere (gimnastica, exercitii de relaxare) si are un mediu propice in familie. Cateva din aceste cazuri, ajung totusi in final la spital si se termina cu cezariana.
In Romania e chiar un lux sa iti permiti sa platesti cursuri de pregatire pentru nastere care sunt mai mult decat necesare tinand cont ca nici conditia fizica a femeilor actuale nu mai e la fel ca in trecut, ca de, te nasti intr-o colivie la bloc, nu mergi la sapa, nu intorci fanul pe 3 dealuri, nu dai zapada, stai cuminte la masa si inveti cu spor, apoi lucrezi la birou, mergi cu masina sau cu transportul in comun, deci nimic nu te pregateste pentru ce va urma... iar mamele si alte femei din familie care in zonele traditionale chiar sunt in stare sa ajute o femeie care naste, la noi sunt chiar mai nestiutoare si mai speriate ca tanara mama.
|
Imi aduceam aminte ca am scris un astfel de mesaj si trebuia sa ii raspund... mi-am mai schimbat parerile intre timp... intre timp am mai nascut o data, adica a 5-a oara. Am nascut singura acasa, in cada... si nici urma de medic, moasa sau doula. Doar eu si copilul meu, moartea alaturi si Dumnezeu deasupra. A fost bine asa, cel mai bine.
Si nu, nu mi-a fost frica... adica nu mi-a fost frica sa nasc singura, asa cum mi-a dat Dumnezeu sa o fac. Mi-a fost frica asa cum le-a fost frica tuturor femeilor... mi-a fost frica de moarte, dar cel mai frica mi-a fost sa merg la spital pentru ca copilul avea dubla circulara si eram ingrozita ca, asa cum stiam bine, nu ma vor lasa sa nasc cum simt eu, si asta va strica totul, iar acum chiar era nevoie de tot ce avea natura de facut in ajutorul copilului meu... sau... sau... asta m-a chinuit teribil, ar fi trebuit sa cer, sa insist sa fac cezariana, sa fiu sigura ca copilul meu nu va suferi... dar nu facusem asta, tot socotind cum sa fac, fie sa imi cumpar o nastere naturala decenta in sistem privat, fie sa ma descurc in spitalul de stat... si uite ca eram in travaliu si imi era frica de spital si asta tocmai pentru ca eram intr-o situatie de risc. Si m-am tot framantat vreo doua luni de cand stiam de dubla cirucalra... si m-am framantat si orele de travaliu si pana la urma s-a rupt apa si mi-am zis doar atat: "acum o sa se intample ceea ce trebuie sa se intample... e intre mine si Dumnezeu, ce vrea El"... si am nascut in cada, in apa, asa cum imi doream si copilul a fost sanatos si... isi desfacuse singur circularele. Cordonul era scurt, daca ar fi ramas cu circularele de cordon, ar fi fost distrus. Cand i-am vazut fetisoara rozalie si i-am auzit plansul am inteles ca cea mai mare minune este un copil sanatos si Dumnezeu mi-a daruit aceasta minune, nu doctorul.
As vrea sa multumesc celor care au deschis discutia... atunci cand doctorul meu m-a anuntat ca va fi in concediu cand aveam eu data probabil de nastere, mi-am adus aminte de discutia asta, de articolele citate aici pe forum despre romancele care au nascut acasa si am inceput sa citesc, sa caut pe net, am vazut numeroase filme pe youtube, am citit experientele personale ale celor ce au nascut acasa, am citit cartile doctorului Michael Odent (trebuie cititie!!!!!)... am capatat incredere in mine (ca sunt apta sa nasc, ca am tot ce imi trebuie pentru asta) si am inteles inca o data ca "minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune Le-ai facut"!
Si nu, nu ma mandresc cu asta... cand simti prezenta mortii, nu poti fi mandru... moartea este intotdeauna urata si infricosatoare, VIATA ESTE INTOTDEAUNA UN DAR!. Nu realizam asta decat atunci cand vedem moartea alaturi. Spitalul tine moartea departe de nastere si astfel ne impiedica sa vedem bine viata.
Nu stiu daca as incerca din nou ulciorul la apa, doar multumesc Domnului pentru acest dar. Aceasta nastere cu adevarat naturala a reusit sa stearga uraciunea, nefirescul primelor trei nasteri (la Polizu) si neimplinirea celei de a patra (la Municipal). Dumnezeu a legat nasterea de suferinta, ne-a lasat durerea, nu uratul, nu nonsensul...
"Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nadajduit si noi intru Tine"