Despre bolile tainice ale sufletului
http://www.librariasophia.ro/carti-D....-so-8307.html
În zilele noastre, foarte mulți oameni care au cunoscut adâncurile întunecoase ale necredinței, dar din mila lui Dumnezeu au fost scoși din acest iad și chemați la lumină, se nasc la o nouă viață, cu totul diferită de aceea pe care au trăit‑o până acum. Se poate însă întâmpla ca omul să nu-și simtă bolile duhovnicești, și dacă nu-și obișnuiește privirea să fie atentă la neputința sufletului nu se va lipi de el pocăința lăuntrică. Fără aceasta, viața duhovnicească nu va avea un reper, și el se va abate pe un drum greșit. Este important ca de la bun început viața duhovnicească a credinciosului să ia o orientare corectă, iar pentru aceasta e necesar să-i vorbim despre viclenia patimilor lăuntrice, să-i deschidem ochii asupra acelei lumi lăuntrice întunecate cu care el urmează să se lupte și care deseori se ascunde sub masca virtuții și a dreptății.
Scopul acestei cărți a arhimandritului Lazăr Abașidze, sihastru din Munții Georgiei, este ca sprijinindu-se pe îndruŹmările Sfinților Părinți din vechime și ale Părinților timpurilor din urmă să-i deștepte, să-i pună în gardă, să-i protejeze pe creștinii începători arătându-le unele curse tainice ale bolilor sufletești ascunse, profunzimea căderii noastre și viclenia duhurilor rele, încât să poată observa și evita și singuri „virtuțile” exterioare sub care pot fi ascunse mișcări tainice ale sufletului bolnav.