[cristiboss56]

Nu ştiu cât timp a trecut, însă am văzut cum uşa s-a deschis şi a intrat un bătrân: mic de statură, cu părul cărunt şi rar. În viaţa mea nu am văzut un asemenea bătrân. A ajuns la patul meu, m-a mângâiat pe cap şi mi-a spus: „Nu plânge, copilă. Mama ta se va însănătoşi".
Voi povesti o minune care s-a întâmplat în 1958. În acel an mama mea a fost operată. Nici nu şi-a revenit bine de la operaţie, când s-a îmbolnâvit de congestive pulmonară. Starea ei era critică Medicul ne-a spus să ne aşteptăm la ce este mai rău. Nu mi-au permis să răman în spital pentru a o îngriji, spunându-mi că noaptea care urma era hotărâtoare.
Acasă am ajuns plângând. Sora mea a adormit, eu însă am rămas trează. Plângeam şi mă rugam: „Doamne, fie-ţi milă de noi! Ajut-o pe mama, că în afară de ea nu mai avem pe nimeni“. Uşa camerei o încuiasem cu cheia.
Nu ştiu cât timp a trecut, însă am văzut cum uşa s-a deschis şi a intrat un bătrân: mic de statură, cu părul cărunt şi rar. Era îmbrăcat în pantaloni şi cămaşă de in. În viaţa mea nu am văzut un asemenea bătrân. A ajuns la patul meu, m-a mângâiat pe cap şi mi-a spus: „Nu plânge, copilă. Mama ta se va însănătoşi. Pe frunte mai păstram căldura mâinii lui.
Când a ieşit din cameră m-am speriat foarte tare şi am trezit-o pe sora mea: „Mergi şi vezi dacă uşa este încuiată“. „Bineînţeles că este încuiată“. Am aşteptat cu nerăbdare ivirea zorilor pentru a merge la spital. Secţia unde era internată mama se afla la etajul al treilea. Când am ajuns la al doilea, m-am oprit înspăimântată. Plângeam. O femeie s-a apropiat de mine și mi-a spus: „Du-te, nu-ţi fie frică, a trecut criza. Mama ta va trăi“.
După ce mama s-a însănătoşit, i-am povestit despre bătrân. Ea mi-a spus că în acea noapte bătrânul i s-a arătat şi ei. Uşa salonului se deschisese, intrase un bătrân şi îi spusese: „Ce să fac cu tine? Tu ceri moarte, şi nu iertare şi viaţă, pentru a creşte copiii...“ „Eu, i-a răspuns mama, cer viaţă.“ Bătrânul a dispărut. Slavă Domnului! Mama noastră s-a însănătoşit şi a trăit până în 1991.
Oricui povesteam această întâmplare, nu mă credea, spunându-mi că aceasta nu a fost decât un vis. Însă eu ştiu că a fost aievea, chiar şi cuvântul „copilă“ nu-l mai mai auzisem înainte.
(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere: Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2002, pp. 111-112)