[Decebal]

Încep un serial despre “personalităţile” care au implementat regimul bolşevico-comunist în România. Voi prezenta, în urma unei documentări aprofundate, numele, pseudonimele şi faptele celor care începând cu 1944 au distrus, îngenunchiat şi umilit un popor blând şi iubitor de Dumnezeu. Poporul Român ! Pentru toate crimele, pentru toată batjocura, pentru generaţiile pervertite şi indepărtate diabolic de credinţă şi iubirea aproapelui, pentru sângele care a curs valuri din trupul schingiuit al naţiei române, comunizate cu şenilele tancurilor, baionete şi paturile kalashnikoavelor, pentru lanţurile şi sârma ghimpată în care au legat sufletul poporului nostru, NU A FOST PEDEPSIT NIMENI !

(...)

ALEXANDRU NICOLSCHI – evreul torţionar din fruntea Securităţii



Evreul Boris Grunberg, alias Alexandru Nicolschi s-a născut la 2 iunie 1915, în Chişinău (Rusia pe atunci). Copilăria i-a fost marcată de frustrări. Mama, Rozalia, şi tatăl, morarul evreu Alexandru Grunberg, nu au putut să ofere condiţii prea bune micului Boris. Fără să strălucească la vreun obiect de studiu şi avînd mari dificultăţi cu învăţarea limbii române, Boris a absolvit totuşi opt clase de şcoală în oraşul natal, după care, datorită piedicilor materiale, a fost nevoit să se angajeze în 1930 calfă într-un atelier de gravură în metal. Peste un an, a intrat ucenic la un giuvaergiu, unde a lucrat pînă în 1937, cînd a fost recrutat. Şi-a satisfăcut serviciul militar la Iaşi, în cadrul Regimentului 2 Transmisiuni, fiind lăsat la vatră la începutul anului 1940 cu gradul de caporal, absolvent al şcolii militare de telefonie.

Ocuparea Basarabiei în urma ultimatumului din 27 iunie 1940 şi instaurarea puterii sovietice în România de peste Prut nu l-au afectat deloc pe tînărul Grunberg, care activase încă din 1932 în rîndurile extremei stîngi, ocupînd chiar funcţii în ierarhia locală a UTC şi mai apoi în aceea a partidului comunist din Basarabia. A şi fost arestat în martie 1933, fiind eliberat însă după 5 zile. La instalarea sovieticilor în Basarabia, buna sa pregătire în domeniul telefoniei, cît apartenenţa la comunişti au dus la aprecieri din partea noilor autorităţi, Boris fiind angajat la centrala telefonică din Chişinău, ca tehnician. A lucrat aici pînă în decembrie 1940, cînd, ca semn al încrederii pe care o aveau în el bolşevicii, a fost racolat la sugestia secretarului de cadre de la primăria oraşului, I.A. Efimov, de o direcţie din NKVD care se ocupa exclusiv cu activităţi de spionaj şi a fost trimis într-un centru de instruire a spionilor, înfiinţat la Cernăuţi.

Instruirea agentului Boris Grunberg, alias Nicolschi, a constat în 60 de lecţii a cîte trei ore fiecare, la sfîrşitul acestora el fiind oarecum familiarizat cu realităţile din România, învăţînd să se poarte pe stradă, în restaurante, trenuri, hoteluri etc. În luna mai 1941 am plecat cu o misiune în România. Cînd a fost prins, ca să*-şi poate ascunde trecutul şi misiunea, şi-a schimbat numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume a fost cercetat de organele Biroului II Contrainformaţii de la Bucureşti şi cu acest nume a rămas. La numai două ore după intrarea frauduloasă pe teritoriul românesc, a fost găsit de doi grăniceri dormind într-o căpiţă de fân.

Chestionarele îl descriu astfel: “Talia 1.70m, părul castaniu, sprîncenele castanii, fruntea lată, ochi căprui, nas potrivit, bărbia ovală, faţă smeadă, fără semne particulare”. A fost condamnat prin sentinţa cu nr. 481/7 iulie 1941 la muncă silnică pe viaţă, pentru spionaj. Este transferat la sfîrşitul lunii septembrie 1941 în închisoarea din Aiud, unde îşi ispăşeau pedeapsa ruşii depistaţi ca agenţi secreţi infiltraţi pe teritoriul nostru. Curînd, fostul spion a ajuns chiar un protejat al conducerii, fapt datorită căruia ulterior, sub comunişti, comandantul Penitenciarului Aiud şi familia acestuia au fost protejaţii lui Nicolschi, deşi acesta figura pe listele negre ale Securităţii. În 28.08.1944 a fost eliberat. Părăseşte Aiudul îndreptîndu-se direct către Bucureşti.

Precizare: în interviul pe care realizatorii serialului “Memorialul durerii” au reuşit să i-l ia în 1991, Alexandru Nicolschi, ajuns la 76 de ani, arătîndu-se sîcîit de acuzele care i se aduceau pentru exterminarea în închisori a miilor de români, a dat din mînă a lehamite şi a răpuns: “Lăsaţi că ştiu foarte bine cum a fost acolo. Am stat şi eu la închisoare!”. Nu a precizat că pentru spionaj în favoarea URSS-ului.

Evreul Alexandru Nicolschi a avut o ascensiune fulminantă în aparatul represiv comunist. A fost încadrat ca ajutor de responsabil politic al Formaţiunilor de Luptă Patriotică, organizaţie paramilitară a PCR. Într-o “adeziune” semnată la această dată, pentru a putea fi încadrat în Direcţia Generală a Poliţiei, afirma: “Vreau să lupt în cadrul PCR, pentru dezrobirea clasei muncitoare, pentru dreptatea socială, să construim o societate nouă, unde să nu existe exploatarea omului de către om”. Succesele sale în organizarea grupurilor de provocatori comunişti înarmaţi, i-au adus promovarea, evreul Nicolschi fiind numit în funcţia de şef al Corpului de Detectivi din Direcţia Generală a Poliţiei. Acest organism era direct subordonat fruntaşilor comunişti şi consilierilor sovietici, agenţi NKVD.

La 1 septembrie 1946 a fost numit în funcţia de Inspector General la Direcţia Poliţiei. Tot atunci, evreul Nicolschi se mută într-o casă arătoasă de pe strada Al. Donici, la numărul 39 şi se căsătoreşte cu evreica Iozefina Marcovici, militantă comunistă angajată în Direcţia Generală a Poliţiei: el avea 32 de ani şi ea 40! Evreul Alexandru Nicolschi îşi afirmă deseori în şedinţele de partid “dorinţa de a participa la lupta dreaptă a proletariatului, pentru dezrobirea din jugul capitalist şi construirea socialismului”, în timp ce ordona sau aviza zeci de mii de arestări şi deportări, sau racola şi pregătea viitoarele cadre de nădejde ale Securităţii. Între timp evreul Nicolschi devine Inspector General al Poliţiei de Siguranţă în 1947 şi mai apoi, în 1948 este numit subdirector în Direcţia Generală a Securităţii Poporului.

Într-o caracterizare a Biroului Organizaţiei de Bază nr. 9 din cadrul MAI, unde era înscris, se spune: “Alexandru Nicolschi are muncă de conducere în Direcţia Generală a Securităţii Poporului din 1945 şi pînă în prezent. Munca profesională şi-a însuşit-o bine. Este vigilent faţă de duşmanii Partidului şi ai clasei muncitoare. Este ridicat politiceşte şi are cunoştinţe. Este uneori nervos şi distant (!). Din cauza muncii profesionale de care este absorbit, nu participă regulat la şedinţele de partid. În general este un tovarăş de încredere şi cu multă putere de muncă. În munca sa a adus multe servicii cauzei partidului”.

Îndepărtarea evreicii Anei Pauker şi a grupării ei de la conducere cu acordul Moscovei l-a găsit pregătit. Nu a ezitat să ordone arestarea şi anchetarea chiar şi a unuia dintre foştii săi protectori, Vasile Luca, precum şi a ex-ministrului de interne Teohari Georgescu. În ceea ce priveşte “munca” sa depusă în acţiunile de reprimare duse la capăt de Securitate, ea a fost deseori recompensată: evreul Nicolschi primea, la scurtă vreme după înfiinţarea Securităţii Poporului înalta şi nou creata distincţie “Steaua Republicii”. Asta, deşi nu renunţase la cetăţenia sovietică, după “redobîndirea” celei române!

De la crearea Securităţii poporului şi pînă în 1953, evreul Nicolschi a fost subdirector al acesteia. În 1953, în urma “succeselor” dobîndite a fost promovat, devenind secretar general al MAI. Între timp, a absolvit şi o facultate (Institutul de Studii Economice din Bucureşti, promoţia 1959).

În 1961 evreul Nicolschi a fost trecut în rezervă cu gradul de general-locotenent cu drept de a purta uniforma. Avea 46 de ani ! Îndepărtarea sa din Securitate se datora afirmării naţional-comunismului. Până în 1989 s-a aflat sub supravegherea foştilor săi colegi, pentru a nu putea lua legătura cu agentura KGB din România. I se fixase o pensie substanţială (4200 lei) şi trăia într-un apartament luxos din str. Olga Bancic nr.7, care îi fusese repartizat încă din vremea în care era subdirector al Securităţii Poporului.

În toamna anului 1991, Procuratura Generală, în urma sesizării Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, instrumentează un dosar penal, după o prealabilă documentare care dezvăluie abuzurile în funcţie şi crimele evreului Alexandru Nicolschi. Între timp, în două interviuri acordate presei, evreul Nicolschi îşi clamase nevinovăţia, susţinînd că el a luptat doar împotriva legionarilor şi a fasciştilor (!). Cu toate acestea, Direcţia I de cercetări penale a Procuraturii Generale a emis în 15 aprilie 1992 o citaţie pe numele său, pentru audieri. În aceeaşi zi, citaţia era înmînată personal evreului Nicolschi de procurorul Şerban Niculescu. Pe 16 aprilie, în zori, cu o zi înaintea termenului de prezentare la Procuratură, evreul Alexandru Nicolschi a murit în somn, în urma unui infarct, după constatarea medicului legist. Vineri, 17 aprilie, Procuratura a procedat la recunoaşterea cadavrului. Acesta era întins pe o masă din sufragerie. Iozefina, soţia defunctului, în vîrstă de 85 de ani ţipa, cerând ca acel străin mort în casa ei să fie scos afară.

sursa: istoriaincomoda