[Mihailc]

Cred că problema colegei Fallen este faptul că nu primeşte de nicăieri un imbold pozitiv care să-i restituie încrederea în capacităţile ei încă neexploatate. Probabil are nevoie de un catalizator în viaţa ei, de o persoană potrivită pentru a-i da o mână de ajutor în nesfârşitul proces al cunoaşterii de sine. Şi de un duhovnic atent, înainte de toate.
Nu toţi oamenii au energie inepuizabilă în sine pentru a se automotiva pe termen lung, iar succesul profesional durabil şi ascendent este, adeseori, un efect secundar al reuşitei în viaţa de familie.

Poţi să-ţi iei şi inima în dinţi pentru a aborda de unul singur o carieră, să-ţi faci din ea un refugiu înfloritor dintr-o viaţă reală ce are multe dimensiuni lăsate în paragină, dar rişti enorm să-ţi închizi întreaga existenţă într-un ghetou al sinelui unde, mai devreme sau mai târziu te sufoci.
Conştient sau nu, suntem în căutare de sens pentru tot ce facem, de cele mai mărunte lucruri şi până la întregul vieţii. Ca să luptăm cu şanse de izbândă avem nevoie de o cauză care să ne conţină dar să ne şi depăşească. Dar până ajungem în acest stadiu, se întâmplă să ne hrănim, meschin, cu firmiturile care cad de la mesele mai îmbelşugate ale altora.

Nu există eşec personal şi profesional, ci drumuri înfundate de unde te întorci fără adaos dramatic inutil, dar hotărât/ă să nu mai calci pe-acolo, pentru a-ţi afla drumul tău. Primim fiecare dintre noi un timp prielnic, un kairos personal, pentru a ne aşeza viaţa într-un raport optim cu voia lui Dumnezeu care e totuna cu împlinirea cea mai înaltă a fiecăruia dintre noi, şi nu un chin permanent de a te conforma unei instanţe străine de aspiraţiile noastre cele mai profunde. Cred că cel mai important în viaţă e să nu ratezi acest kairos, fiindcă, vorba unui rabin dintr-o anecdotă hasidică, Domnul nu trimite de două ori un dar aceleiaşi persoane.