[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Oare are vreun om energie inepuizabilă în sine? Eu credeam că fiecare ne putem reînnoi energiile prin păstrarea unei legături cu Domnul, prin rugăciune, spovedit, împărtăşit...

În mod normal nimeni nu are energie inepuizabilă în sine, dar sunt unii dau impresia (evident exagerată) că ar avea-o şi sunt autonomi din aproape toate punctele de vedere.
Şi da, ne putem reînnoi energiile prin mijloacele precizate de tine, dar există riscul, totuşi, să-L confundăm pe Domnul cu un generator personal care ne alimentează individualitatea cu vitalitate în schimbul unor gesturi rituale minimale. Relaţia cu El este infinit mai mult decât acest strict necesar, înseamnă creştere, aprofundare, suiş continuu...
Iar ca ortodocşi, noi ştim că Dumnezeu lucrează prin oameni, prin elemente cosmice sfinţite şi alte mijloace aflate la îndemâna noastră, dar înzestrate cu putere se sus, pentru ca noi să experiem starea de comuniune . Bunăoară ne dă iertarea păcatelor şi sfat binefolositor prin preot, ne uneşte cu El şi între noi prin pâine şi vin , ne revelează iubirea Lui nemăsurată prin aproapele cel mai aproape de inima noastră în taina cununiei şi exemplele pot continua.

Eu sunt mai optimistă: desigur, este dureros să ratezi o mare şansă... dar, aşa cum mi-a spus mie un părinte călugăr de la Antim, Dumnezeu nu se face simţit în viaţa noastră o singură dată.. Să ne ridicăm după ce am căzut, să schimbăm atunci când ceva nu merge bine... avem şansa să învăţăm continuu şi să ne îmbunătăţim în fiecare zi... Ne (po)căim pentru greşelile noastre, pentru timpul pierdut şamd, dar avem şansa minunată să ne reabilităm, cu ajutorul Domnului, aşa cum am postat mai multe citate pe forum (mă gândesc acum la arhimandritul Sofronie). După cum spunea părintele Nicolae Steinhardt, important este ce facem cu ceea ce au făcut alţii din noi!

Sunt de acord şi cu optimismul de tipul celui exprimat mai sus, cu o primă precizare că Domnul ne cunoaşte şi ne iubeşte în cea mai frumoasă şi împlinită versiune a existenţei fiecăruia dintre noi şi acolo doreşte El să ne conducă, cu largul concurs al libertăţii noastre.

Iar a doua precizare se referă la faptul că timpul prielnic (kairosul)despre care am amintit survine după ce viaţa cu suişurile şi coborâşurile ei se va fi stabilizat într-un traseu mai lin, cu alte cuvinte, după pocăinţă şi lăsarea păcatelor mai grave, a unor progrese semnificative în reabilitarea propriei fiinţe şi alte semne cvasipalpabile ale prezenţei cercetării Domnului. De fapt nici nu ştim cu precizie când sau dacă suntem vreodată pregătiţi pentru saltul la un alt nivel de existenţă, din pricina trufiei de care omul nu e imun la nicio vârstă duhovnicească. Doar ne trezim cu darul lui Dumnezeu în braţe, conştienţi fiind că nu-l merităm nici cât negru sub unghie şi poate tocmai de aceea ar fi frumos să ne arătăm infinit mai recunoscători Dăruitorului. Facă Domnul să ne folosim cu bucurie şi smerenie de vremea prielnică a trecerii noastre definitive de partea Împărăţiei Lui, dacă o să ajungem vreodată într-un asemenea moment privilegiat al vieţii noastre !