Deși nu m-am născut în Corfu, Sfântul Spiridon a fost dintotdeauna sfântul meu favorit și, după ce m-am căsătorit cu soțul meu, care se trăgea din aceste locuri, ne-am întors să trăim aici. Când s-a născut primul meu băiat, am urmat obiceiul grecesc de a-i pune numele după tatăl soțului meu. În al doilea copil, însă, mi-am pus nădejdile de a-mi împlini cea mai mare dorință – să am un băiat pe care să-l închin Sfântului Spiridon!
Dar n-am izbutit să rămân însărcinată în cei șase ani care au urmat și atunci când, în cele din urmă, am izbutit, am pierdut copilul după două luni de sarcină... Zăceam deznădăjduită pe patul de spital, plângând până adormeam și spunându-i necontenit Sfântului Spiridon: „De ce, de ce mi-a luat Dumnezeu copilul? Știai că urma să fie al tău!” În acea noapte, zăcând în spital, am avut un vis. Sfântul mi s-a arătat și m-a binecuvântat. Am știut că-mi spune că totul va fi bine și, plină de recunoștință, i-am sărutat mâna. Am părăsit spitalul și douăzeci de zile mai târziu, am rămas însărcinată cu fiul meu Spiridon, care are acum patru ani. La trei luni după nașterea lui Spiridon am rămas iar însărcinată, de data aceasta cu o fetiță, Olga, căreia i-am dat numele după soacra mea, care mi-a spus: „Să nu-ți faci griji în privința sarcinii! Cel dintâi fiu a fost datoria ta, cel de-al doilea făgăduința pe care ai făcut-o sfântului, iar acest copil este darul tău de la Dumnezeu.
(Sfântul Atanasie din Paros – Judecata cerului, Noile minuni ale Sfântului Spiridon, Editura Areopag, București, 2012, pp. 22-23)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|