RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH SPIRIDON
O,  Sfinte Ierarhe Spiridon, lauda Trimitundei și icoană a ierahilor  smeriți și înțelepțiți de Ahiereul Cel Mare, cu pașii rugăcunilor tale  străbate și sufletele noastre pustiite de păcat și covârșite de prea  multe întristare. Pleacă urechea ta și ascultă suspinurile, necazurile  și nevoile noastre. Mulțimea păcatelor noastre ne-a adus deopotrivă  sărăcie trupească și sufletească. Îndepărtatu-ne-am de Hristos și a  fugit de la noi toată bunătatea inimii. În nevoi de tot felul călătorim  pe marea acestei vieți și nu avem pe cine să potolească valurile cele  sărate ale ispitelor. Din toate părțile suntem cuprinși de vrăjmașii  văzuți și ne văzuți, dar noi înșine suntem cei mai mari vrăjmași ai  sufletelor noastre, pe care în toată vremea le rănim cu sabia păcatului.
Cine  va auzi suspinurile noastre și spre lacrimile noastre cine va privi ?  Cine va ridica de la noi povara cea greu de purtat a necazurilor de tot  felul. Ci tu, Sfinte Spiridon, cel ce te-ai milostivit de cel sărac și  șarpele în aur ai prefăcut și inima noastră ce s-a făcut sălaș al  șerpilor patimilor o arată vistierie de gânduri ale înțelepciunii. Din  pagubă ne scoate, cel ce ești apărător al dreptății și sărăcia  sufletelor noastre o acoperă cu veșmântul strălucitor al rugăciunii  tale. Foametea noastră cea sufletească o potolește cu pâinea rugăciunii  tale și curgerea patimilor noastre o oprește cu zidul gândului smerit.  În toate nevoile noastre cercetează-ne și ne miluiește, ca pururea să  aducem slavă Treimii Celei de viață Făcătoare, Tatălui Celui fără de  început, Preaiubitului Său Fiu și Duhului Mângâietor în vecii vecilor.  Amin.
Și  în țara noastră se află o mică parte din moaștele Sfântului în Biserica  „Sfântul Spiridon Nou” din București, dar papuceii de mătase proveniți  de la racla din Insula Corfu se află în mai multe locuri, spre  mângâierea și bucuria credincioșilor. Există un astfel de papuc la  Biserica „Sfântul Spiridon Vechi” din București, altul la Mănăstirea  Râșca din Suceava și altul la Mănăstirea Nechit, județul Neamț. Pentru a  avea o astfel de relicvă prețioasă, stareții sau parohii lăcașelor de  cult care doresc fac o cerere la biserica din Insula Corfu, unde se  păstrează moaștele. Acolo se face o tragere la sorți și se atribuie  încălțămintea acelei biserici sau mănăstiri care a ieșit câștigătoare.