Cât de mult ne iubește Domnul noi nu putem pricepe. Vedem crucea, știm că a fost răstignit pentru noi și că a murit în chinuri și, cu toate acestea, prin sine însuși sufletul nu poate înțelege această iubire; ea nu este cunoscută decât prin Duhul Sfânt.
Harul Duhului Sfânt e atât de dulce și mila Domnului e atât de mare, că e cu neputință să fie descrise, dar sufletul e atras nesăturat spre El, căci este aprins de iubirea Domnului și este cu totul înghițit de Dumnezeu și are în El mare odihnă, și atunci uită cu desăvârșire lumea. Dar Domnul Cel Milostiv nu dă întotdeauna sufletului așa; uneori îi dă iubire pentru întreaga lume și atunci sufletul plânge pentru întreaga lume și îl roagă pe Stăpânul Cel Bun și Milostiv să reverse harul Său peste fiecare suflet și să-l miluiască cu milostivirea Sa.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 133)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|