[vsovivivi]

Sl-ava... inversată. Chefa=şefa= şerpi x efa, puiul de şefă care se crede şefuţ şi el pentru privirilegiile averii păcatoolui.

Adică omul p-rost, bărbatool beroic, îşi ia alintul, meritele la învăţătură şi laudele de la profi în autoîndreptăţire şi gata, crezând ca naivul credul mai buun de t666t decât oricine începe şi priveşte la cele din jur şi văzându-se boer şi lăudându-şi meritele căci p-rostul chiar crede că lui i se datorează tot binele pentru viclenia lui înţeleaptă, începe iar şi iar şi îşi permite şi îndrăzneşte ca un băieţ-aş îndrăzneţ să vadă şi să-i placă lui cum este privit în acelaşi timp de către Dumnezeu, de către oameni, de către draci, de către satana, de către demoni, de către şefi, dar mai ales de către copiii din viitor şi fetele frumoase din prezent care-i zâmbesc lui de parcă ar merita el să i se facă lui pe plac... de frică.

Deci fiind p-rostul slăvit din toate direcţiile căci aşa i se pare consolându-se şi alintându-se cu autoîndreptăţire, el se supără pe Dumnezeu din pricina păcatului din el şi nu vrea să fie privit şi de Dumnezeu şi aşa îl leapădă instantaneu de parcă Dumnezeu s-ar uita în taina păcatelor lui cu curiozitate rea, acolo în seiful lui din turnul din spate sau în beciul întunecos unde se pileşte.

Dumnezeu nu se uită în păcatele omului, nu-L interesează şi nu-l mustră pe om căci nu-L interesează absolut deloc ce are omul strâns în el ca păcate săvârşite sau programate, însă omul ştie că Domnul poate să ştie şi atunci nu vrea şi respinge slava de la Dumnezeu, privirea Domnului în inima sa şi se supără şi se mânie că de ce vede Dumnezeu.

Dumnezeu chiar dacă ar putea ştii nu vrea să ştie absolut deloc, deci nu ştie dacă nu vrea să ştie ci aşteaptă ca omul dacă vrea şi dacă cere să se mântuie şi caută ajutor de la Dumnezeu, abea atunci acceptă să se uite în om şi dă să-i facă omului curat în interior încercând să-l şi îndrepte pe calea cea bună.

Şi asta este ispisma, dracool vrea el să te cureţe şi omul nu suportă decât invers, adică sleşul slavei de la fete căci aia-l încântă şi-l ispiteşte şi-l stârneşte să se creadă cu credulitate şi naivitate că trădând cu cruzime şi poftind plăcerile spurcării şi stricării va fii adulat întru minciuna măririi de sine. Nu e dragoste ci iubire egoistă de sine, de trupul sclav păcatoolui!

Iar dacă a priceput cum e cu inversarea asta direct în privire, el apoi privind la Dumnezeu cu îndrăzneală făţarnică prefăcându-se trist se făţărniceşte instantaneu ca ipocritool ispititor ascunzînd făţărnicia aia naiv-vicleană crezându-se sminţişor în deznădejdea lui mituită cu fatalismul superstiţios minunat de indistructibil şi de sigur în minciuna lui, şi aşa făţărnicit şi plin de merite îi destăinuie lucrarea lui foarte deznădăjduită în care se crede un mare rezolvator de probleme şi cu multe griji fatidice şi stresante ce-l revoltă el se crede beroul care va pute birui singur ispita şi necazul şi va aduce liniştea pe pământ, ispitind iarăşi pe Dumnezeu direct la putere şi înţelepciune. Defapt se încrede ca orice încrezut ce se sprijină pe burta plină şi pe contul gras, pe lucrurile furate prin viclenie de la merituoşi şi de la săraci, întru risipa averii sfinţeniei şi învăţăturii că-şi permite ca boerool... ca să strângă păcate ca p-rostul şi ca ne-bunul şi ca fra-ieresul.

În final, obijnuindu-se cu trădătoria şi cu scăparea ca un măscărici şef ce face pe placul regelui tot felul de prostii ca să poată îndrăzni regele şef să păcătuiască fără complexe, îi intră în cap dorinţa de slava înţelepciunii, a ştiinţei şi începe să folosească necredinţa, îndoiala inversă, după formula 'scopul scuză mijlocaele'. Deci caută să ştie, să afle, dar fără să ţie cont de mijloce, de căi, de păcate, de învăţătura cea bună ci vrea vrea vrea să ştie el ca să se laude cu faptele sale făcute în văzul tuturor şi vrând să afle se îndoieşte de Dumnezeu şi de orice.. ca să creadă.. şi să fie sigur adică să nu mai fie nevoi să creadă şi iar se îndoieşte şi iar caută şi tot aşa la nesfârşit căci scopul lui este defapt: dorinţa eliberatoare de a nu mai ţine cont de căi şi de mijloace. Şi făcând el la nesfârşit lucrarea asta satanică a siguranţei de sine, de părerea de sine, cade în starea aia de lene foarte ştiutoare de foarte mare valoare şi foarte sigură, acolo unde nu mai e nevoie de credinţă credincioasă căci toate îi sunt lui sigure şi demonstrate! Deci vrea doar păcate şi iar păcate ca să scape de păcate făcându-le pentru credibilitate.

Pe scurt, este vorba deci de sleu pentru sleu de la fete tinere şi frumoase pe care cu naivă cruzime şi credulitate maximă le-ar pofti să le spurce sau să le strice în ideea că Dumnezeu i le-a dat lui să le satispisfacă la dorinţele lor de băieţi isteţi şi creţi de îndrăzneţi în a face... păcatool bici ca beroii.. şefi!

Însă pe Dumnezeu nu-L interesează păcatool strâns în om şi ispitele lui cele 'bolnave' şi dacă nu-L rogi să te ajute şi să te scape din sclavia păcatoolui, El nu dă buzna, nu intră, ci aşteptând să te trezeşti stă la uşă şi bate din Paşte în Crăciun... fără să fie ispisălog aşa cum e ochiulhul tău nemulţumit că iar te priveşte şi El, deşi nici asta nu face decât dacă îl strigi cu nădejde în El: Doamne scapă-mă!.. de mine păgândul!