Sunt de parere ca ascultarea de duhovnic nu trebuie facuta fara discernamant si libertate.
Duhovnic, de altfel, nu inseamna neaparat preotul la care te spovedesti. In traditia rusa se face (sau se facea) mai bine deosebirea: se pate ca cineva sa nu aiba duhovnic, pentru ca nu isi gaseste. Dar tot se va spovedi, adica isi va spune pacatele unui preot si va primi prin el iertare de la Dumnezeu.
Traditia de a spune preotuli tot felul de lucruri legate de lupta noastra duhovniceasca si de a primi sfaturi nu a existat de la inceput in Biserica, ea a aparut prin influenta vietii monastice. Monahii aveau un 'duhovnic' caruia ii ascultau, care ii sfatuia in viata spirituala si care nu era neaparat preot (deci nu ierta pacatele). IN primele secole, crestinii nu se spovedeau (si atunci, in general, public) decat pentru pacatele foarte grave (adulter, ucidere, lepadare de credinta..).
Nu zic ca este rea aceasta practia (de unire a practicii calugaresti de a avea un sfatuior cu spovedania propriuzisa), este buna daca nu este absolutizata, deci propusa ca model unic si obligatoriu pentru mireni.
Alegem sa scultam de un preot, dar ascultarea nu este de tip calugaresc, de taiere complecta a voii, si nu ar trebui sa se considere pacat sa faci altfel decat te sfatuieste el. Sigur, iti asumi responsabilitatea. Important este sa ii asculti sfatul si sa tii seama de el, dar poti hotari sa faci altfel.
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii)
|