[Mihailc]

Relaţia cu duhovnicul nu poate fi tranşată cu ajutorul schemelor rigide şi al principiilor generale, ca şi cum s-ar petrece cumva mecanic, după reguli bătute în cuie.
Trecem prin vârste duhovniceşti când suntem în situaţia de a nu putea face uz, în mod responsabil, de libertatea dăruită de Dumnezeu omului la facerea lumii. Mă refer aici la perioada de început a uceniciei (care poate să dureze mulţi ani) , când în noi înşine şi în jurul nostru începe un război dur al cărui miză este uriaşă: a fi sau a nu fi întru Hristos.
Şi-atunci ascultăm necondiţionat, dacă vrem să ne fie bine.

Duhovnicul, care uneori ajunge să ne cunoască mai profund decât ne ştim noi înşine, va determina momentul când suntem capabili să mergem pe propriile picioare şi el va fi prima persoană fericită de evoluţia noastră.
Până atunci însă riscăm enorm dacă ne încredem trufaş în propriul discernământ şi facem selecţii arbitrare printre sfaturile şi ascultările pe care le primim.