PARINTELE SAVATIE BASTOVOI- Pentru cine bat clopotele la Tanacu?
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...ele-la-tanacu/
"Despre cazul Tanacu s-a vorbit atît de mult, încît totul s-a transformat într-un fel de telenovelă care nu se mai termină. Românilor le plac telenovelele. Chiar dacă le cunosc sfîrșitul, chiar dacă văd că joacă prost, grotesc, interminabil, românul conștiincios se așază în fața televizorului și privește. Așa s-a întîmplat și în cazul Tanacu. Românii au privit, au privit pînă au uitat că personajele din teleserialul Tanacu nu sînt actori, ci oameni ca și ei. Cocoțați în fotolii, românii de la începutul mileniului trei, ca și gloata din circurile romane de odinioară, se bucură de spectacolul crud în care Justiția, după o îndelungată joacă de-a pisica și șoarecele, reușește să răpună un biet călugăr și patru măicuțe. Din jilțul său, episcopul vicar de la Huși își întoarce degetul mare în jos. Mulțimile scandează. Lupta s-a terminat.
Nu vreau să îndreptățesc exorcismele părintelui de la Tanacu și nici să contrazic sentința. Justiția și-a făcut treaba ei, dreaptă sau nedreaptă, nu vreau să judec.
Ceea ce trezește nedumerire este purtarea episcopului vicar de la Huși, a Sinodului BOR, a preoților care nu vor să-și expună părerea. Chiar nimeni, în întregul Sinod BOR nu a simțit nevoia să ceară milă acestor oameni, care, pînă la urmă, nevrednici, păcătoși, numiții cum vreți, sînt fii ai Bisericii? Dacă Justiția a luat această decizie, de ce mai era nevoie ca episcopii să adauge răni pe spatele acestor oameni necăjiți? Biserica nu pedepsește de două ori pentru același păcat. Este cutremurător faptul că nimeni din ierarhi nu a vorbit despre posibilitatea iertării, că nu s-a făcut îndemn la pocăință, la nădejde, la dragoste.
Vreau să aduc în atenție un amănunt despre care nu s-a vorbit în cazul Tanacu. Este vorba de dezbrăcarea anticanonică a celor cinci călugări de hainele monahale. Episcopul putea să-i retragă părintelui preoția, dar nu și făgăduințele monahale care sînt date în fața lui Dumnezeu în veac. Monahismul este legămînt de pocăință înaintea lui Dumnezeu și nu poate fi luat de nimeni. Nimeni nu poate lua cuiva dreptul la pocăință, nici episcopul, nici patriarhul, nici Sinodul, nici cetele cerești. Aceasta trebuia să o știe episcopul vicar de la Huși. Metoda aplicată ne aduce aminte de vremea comunistă, cînd cel ce greșea, dacă era membru de partid, mai întîi era scos public din partid, după aceea predat justiției. Mentalitatea partinică trebuie îndepărtată din Biserică. Aici trebuie să dăinuie iubirea evanghelică și, dacă e nevoie de corectitudine, să fie cea a sfintelor canoane.
Biserica, și prin aceasta vreau să aduc aminte că Biserica nu se limitează la Secretariatul BOR, ci este întreaga comunitate de credincioși, a vrut să audă răspunsuri la întrebările pe care le-au risipit, ca dintr-o adevărată cutie a Pandorei, cei care nu-și mai încap în piele de europeni ce sînt.
Adică: Exorcismele sînt o practică normală în Biserică sau sechele „medievale”? Dracii sînt o realitate sau născociri băbești, personaje mitologice din poveștile populare românești?
Dar și chestiuni mai intime: Ce înseamnă o hirotonie și ce înseamnă o caterisire? Cine este în măsură să caterisească? In cazul părintelui de la Tanacu s-a respectat procedura canonică?
Ce sînt canoanele, la urma urmei? Ce înseamnă ca cineva să fie călugăr, iar mai apoi, după ce a nimerit în gura presei, să nu mai fie?
De ce Biserica, în persoana episcopului vicar de la Bîrlad, neașteptînd decizia judecătorească, a declarat ucigaș un preot? [2]
De ce judecata omenească a pus față în față avocați și judecători, iar Biserica nu a convocat o comisie canonică, formată din specialiști în drept canonic, să discute chestiunea în cauză și să o facă publică pentru a înlătura sminteala creată?
Cine a fost, de fapt, cointeresat ca acest scandal să fie lansat și întreținut cu atîta sălbăticie?
Acestea și alte întrebări cer să fie lămurite în fața întregii comunități ortodoxe și a societății civile românești.
Ajunge cu bîiguielile de slujbași amenințați că își vor pierde locul de muncă, bînguieli pe care le-au rostit, în ieșirile lor de pînă acum, preoții „trimiși de sus” să vorbească la televizor."